Viceprimarul Cristian Niculae: Lucrările avansează la Grădiniţa nr. 2, Şcoala Gimnazială Lucian Blaga şi Liceul de Muzică! Încep şi alte lucrări!

Viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae, susţine că lucrările de reabilitare şi modernizare a instituţiilor de învăţământ de pe raza municipiului Bistriţa sunt în grafic. "Vreau să împărtășesc sentimentul de bucurie și împlinire pe care îl am când văd că proiectele Bistriței merg înainte, așa cum ne-am propus, când vedem cum progresează lucrările de investiții de la o lună la alta. Sunt recunoscător bistrițenilor pentru încrederea acordată în urmă cu 3 ani și încerc să îmi îndeplinesc obligațiile cât mai bine. Încerc să ofer comunității bistrițene acea stare de normalitate, în care fiecare trebuie să ne facem treaba responsabil și cu bună credință față de toți locuitorii acestui oraș frumos!

Educația este un domeniu prioritar pentru Primăria Municipiului Bistrița și vom continua să investim în acest domeniu cu responsabilitate și angajament maxim. Lucrările merg bine pe șantierele de la Şcoala Gimnazială nr. 5 Lucian Blaga, Liceul de Muzică Tudor Jarda şi Grădinița nr. 2 de pe str. Nicolae Bălcescu", informează Cristian Niculae, pe pagina de facebook.

Potrivit acestuia, în perioada următoare vor începe şialte lucrări de modernizare, prin fonduri europene. 

"Săptămâna viitoare predăm amplasamentul la Liceul Tehnologic Grigore Moisil, iar în curând vor începe lucrările de modernizare la Şcoala Gimnazială nr.4 și la Şcoala Gimnazială nr. 1. Copiii noștri merită să aibă cele mai bune condiții de învățare și studiu", spune viceprimarul Niculae. 

 

 

 

Comentarii

20/09/19 16:40
vizitator

Acest Cristian Niculaie alias Wannabe, nu a inteles ca drumurile si infrastructura rutiera, siguranta cetateanului, scoala si continutul invatamantului, infrastructura de sanatate si tot sistemul sanitar sunt obligatii prioritare ale statului fata de cetatean. Fara indeplinirea acestora, statul nu exista. Administratiile locale din care face parte si acest individ, au obligatia sa asigure reparatiile si intretinerea infrastructurii stradale, a scolilor si unitatilor de sanatate publica din raza lor de activitate. Lucrările de modernizare a școlilor din Bistrița fac si ele parte din obligatiile de serviciu ale primariei . Prin urmare, primarul si viceprimarii cu salarii marite, nu sunt pusi acolo ca sa nu faca nimic, iar daca fac totusi cate ceva nu-i cazul sa se laude toata ziua pe facebook.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]