Victor Ponta: ANRP a plătit 800 milioane de euro pentru consultanţă unor firme din Bistriţa şi Cluj
Liderul PSD Victor Ponta a declarat că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ar fi plătit pentru consultanţă suma de 800 de milioane de Euro unor firme din Bistriţa şi din Cluj, iar USL va cere, la Senat, în condiţiile în care speră să deţină majoritatea, înfiinţarea unei comisii de anchetă asupra activităţii agenţiei.
"Sunt trei senatori din arcul guvernamental care sunt la fel de îngroziţi ca şi noi de nivelul fraudelor comise la Autoritatea Naţională pentru Retrocedarea Proprietăţilor (ANRP). Se pare că 800 de milioane de Euro au fost plătiţi de către ANRP pentru consultanţă unor firme din Bistriţa şi Cluj. Acolo se face consultanţă adevărată şi o să fiţi foarte uimiţi de faptul că zootehniştii sunt foarte buni la consultanţă, ca şi la modificarea Constituţiei. Am tot respectul pentru zootehnişti, dar nu vreau să-mi facă Constituţia şi nici să-mi dea consultanţă pentru restituirea proprietăţilor", a spus Ponta.
La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că, în condiţiile în care opoziţia speră să deţină majoritatea la Senat, va cere înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară asupra activităţii ANRP, începând cu data de 1 ianuarie 2009.
O serie de nereguli au fost relevate şi în raportul de audit cerut de catre preşedintele ANRP, Dorina Danielescu, şi care a vizat anii 2010 şi 2011, perioadă în care la conducerea instituţiei a fost bistriţeanca Crinuţa Dumitrean.
Între timp, Guvernul vrea să limiteze la 15% din valoarea reală a bunului în cazul despăgubirilor care vor fi plătite de stat foştilor proprietari pentru proprietăţile naţionalizate şi să elimine posibiliatate restituirii în natură. Proiectul prevede ca plata să se facă eşalonat pe o perioadă între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere şi stabilit la maximum 90 zile. Vineri, premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit, la Guvern, cu ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, şi cu ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru noi discuţii despre proiectul care limitează despăgubirile pentru imobilele naţionalizate, înainte ca documentul să fie aprobat de Executiv. Proiectul ar putea fi aprobat în şedinţa de săptămâna aceasta a Guvernului şi transmis Parlamentului pentru dezbatere în procedură de urgenţă, au declarat surse oficiale. U
Citiţi şi:
- Preşedintele ANRP, George Băeşu, reclamă supraevaluările din despăgubiri: În Bistriţa, terenurile au valoare ca cele de la Monte Carlo. Aici făcea 1000 euro metrul pătrat!
- Deputatul Oltean ar fi primit 600.000 euro, în incinta unei parohii. Vezi ce spune DNA
- România TV: Deputatul PDL Ioan Oltean, mandatar de avere nejustificată al Crinuţei Dumitrean
- Fosta şefă a ANRP, bistriţeanca Crinuţa Dumitrean, reţinută de procurori
- Sechestru asigurator pe averea Crinuţei Dumitrean: 9 terenuri, 2 apartamente şi un cont bancar
Adaugă comentariu nou