VICTORIA FĂTU NALAȚIU, VEDENIILE CĂLĂTORILOR

Personalitate puternică, d-na Victoria Fătu Nalațiu este deja o poetă și pictoriță recunoscută atât pe plan local cât și cu recunoașteri, chiar ieșiri în lumea internațională poetică, ne dă o lecție de aprigă luptă cu viața în sprijinul cultivării artelor cuvântului și a culorii.
Calificarea în meseria de bibliotecară i-a înlesnit doamnei drumul spre cunoașterea tainelor artelor susamintite, iar munca pe internet i-a deschis noi căi de ascensiune în afara arealului artistic românesc.
Cutezătoare, îndrăznește și reușește atât ca inițiatoare în arte a tinerelor vlăstare din liceul unde a lucrat ca bibliotecară dar și ca organizatoare a unui cenaclu în care a adunat scriitori, pictori, artiști fotografi adulți, unde făcea schimb de experiență benefică tuturor.
În poezie preferă o artă sofisticată, excelând în domeniul poeziei japoneze haiku, iar în lirica creată e adeptă a versurilor fără rimă și ritm, cu tentă filozofică, bogat metaforizată și uneori mai greu decriptibilă.
În poezie atestă o sensibilitate deosebită, preferând o exprimare oarecum voalată, pe alocuri savantă, iar în pictură este adepta unui colorit puternic, preferând nuanțele închise între care excelează roșul de foc.
Iconostasele, bibliotecile, chiar portretele de bătrâni ne duc în pictură spre tărâmurile tainice, pline de mister, tendință care pare că se intensifică în urma contactului d-nei V.F.N. cu arta pariziană.
Volumul VEDENIILE CĂLĂTORILOR (Ed NOSA NOSTRA, 2015) pe care l-am primit, este un mod de realizare excelentă a cărții în ținută de sărbătoare scoasă cu ajutorul mai multor sponsori, oficialități locale, ceea ce atestă recunoașterea valorilor artei d-nei V.F.N.
Poezia puternic metaforizată degajă un sentiment al singurătății călătorului, termen preferat de V.F.N., care nu este altcineva decât omul artist ce ne descrieviața prin prisma „vedeniilor” sale.
Volumul cuprinde 7 capitole, excelând în capitolul III DESTĂINUIREA CULORILOR, în care poeta-pictorițăne dezvăluie efectul culorilor din creațiile sale, un Eden (cum ar spune criticul de artă, d-l Florin Țene) care exaltează sufletul creatorului, ducându-l în cer: „Dorința chemărilor duce îmblânzitorul/ într-o lume sălbatică a culorilor./ Pe neumblatele cărări/ crește singurătatea însetării/.../Deodată îi cresc aripi,/ aripi de zbor!/” (ÎMBLÂNZITORUL DE CULORI).
Capitolul mai cuprinde poemele: „Tabloul ce cântă”, „Tabloul durerii”, „Idei de trezire”, „Frământări vulcanice” și „Răstălmăciri”.
Capitolul IV PROSLĂVIREA CUVÂNTULUI în care poeta face harta fațetelor psihice ale simțirii creatorului de poezie cuprinde zece poeme.
Capitolul V MEANDRELE SUFLETULUI ne destăinuie, decriptează, printre alte poeme și titlul volumului (Vedeniile călătorului).
În ceea ce privește structura volumului, fiecare poem are o concluzie finală și toate aceste concluzii se structurează la sfârșitul capitolului pe o pagină ca un poem aparte. Volumul atestă căutările (vedeniile) creatoarei de noi căi în exprimarea poetică și artistică, temă despre care ar putea scrie un critic literar o carte întreagă. Eu nu sunt decât un psiholog care a încercat și el tainele cuvintelor și ale culorilor și-n concluzie cred că se cuvine să-i transmit creatoarei acestei frumoase cărți felicitările mele și să-iurez în continuare mult succes pe căile ce le-a deschis.