( Video) La Bistriţa, una dintre cele mai bune orchestre ale lumii: Orchestra de cameră „Franz Liszt” din Budapesta
Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița şi Fundația ,,Societatea de Concerte” Bistrița au oferit bistriţenilor, la Palatul Culturii, un concert extraordinar al Orchestrei de cameră „Franz Liszt” din Budapesta. Sub bagheta lui Péter Tfirst, având ca solist la vioară pe Rudolf Fátyol, orchestra a avut în program: Wolfgang Amadeus Mozart – Concert nr. 3 KV 216 în Sol major pentru vioară și orchestră, Béla Bartók – Divertimento, Franz Liszt – Rapsodia Ungară nr 2.
Concertul a impresionat şi a bucurat pe bistriţenii care au aplaudat orchestra la scenă deschisă.
Managerul Centrului Județean pentru Cultură, dr. Gavril Ţărmure, a spus că Orchestra de cameră „Franz Liszt” a fost fondată în anul 1963 de către foştii studenţi ai Academiei de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta. Repertoriul său variază de la Monteverdi până la muzica unor compozitori contemporani. Orchestra are în palmares peste 200 de înregistrări sub sigla Hungaroton, şi alte câteva discuri înregistrate sub sigla / pentru CBS, Teldec, EMI, Erato, Denon şi Sony Classical.
De asemenea, orchestra a primit trei premii Grand Prix ale Academiei Franceze de Discuri din Paris, inclusiv unul pentru înregistrări cu „cantatele” lui Handel şi unul pentru „motetele” lui Vivaldi, primind totodată şi numeroase premii „Record of the Year” în Ungaria. Orchestra prezintă anual 30-35 de concerte în ţară, dar efectuează şi numeroase turnee în Europa, în Statele Unite şi în Japonia şi a participat la festivaluri importante precum cele din Besançon, Edinburgh, Bath, Flanders, Helsinki, Lucerne, Montreaux şi Salzburg. O seară de neuitat la Bistriţa.
https://www.facebook.com/100009524765817/videos/1813629678964507/
Adaugă comentariu nou