Volumul Stânga și Agenda Socială a României, lansat la Bistrița, în prezența fostului ministru Victor Negrescu

         Victor Negrescu, fost ministru al Afacerilor Europene și europarlamentar, a fost prezent la Bistrița, cu ocazia lansării volumului “Stânga și Agenda Socială a României”, al cărui coautor este.

„Forța stângii românești are la bază capacitatea sa de a acționa cu solidaritate și consistență pentru cei mulți. Dacă ieri unii îndemnau la război, eu am avut astăzi ocazia să discut la Bistrița despre agenda socială a României în cadrul cafenelei politice organizate de colegii mei și să mergem spre oameni cu mesajul nostru social- democrat. Tăcerea în fața agresivității politice reprezintă cel mai mare risc pentru democrație. Curajul de a vorbi, autenticitatea mesajului și acțiunea bazată pe convingeri pot să stopeze acest cerc vicios al tăcerii”, a declarat Victor Negrescu.

         Liderul TSD Bistriţa-Năsăud, Bogdan Ivan, a menţionat că stânga pune în centrul acțiunilor sale omul și nevoile sale. „România are nevoie de idei și de oameni pregătiți să se lupte pentru transformarea lor în fapte! În gândirea de stânga nu lăsăm pe nimeni în urmă și gândim politici prin care cei mulți au posibilitatea unei vieți decente! Refuzăm să fim parte a nepăsării generale și din acest motiv milităm pentru o clasă politică responsabilă, competentă, care are suflet și compasiune!

Mulțumesc tuturor celor prezenți, oameni politici sau nu și coordonatorului acestui volum, cadrului universitar SNSPA, Mihail Caradaică”, a transmis Bogdan Ivan.

         La întâlnire, au participat deputatul Adrian Doina Pană, viceprimarul Cristian Niculae, primarul Becleanului – Nicolae Moldovan.

         Ulterior, social-democraţii au împăţit pliante prin municipiul Bistriţa şi au vorbit cu alegătorii.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5