Eurodeputatul Victor Negrescu: Rezoluția Parlamentului European confirmă faptul că au fost încălcate drepturile sociale ale lucrătorilor sezonieri

Rezoluția comună a Parlamentului European confirmă faptul că au fost încălcate drepturile sociale ale lucrătorilor sezonieri, așa cum au arătat în repetate rânduri în ultimele luni social-democrații, a afirmat eurodeputatul Victor Negrescu azi în plenul Parlamentului European de la Bruxelles. Acesta a subliniat faptul că Uniunea Europeană trebuie să protejeze muncitorii sezonieri și să intervină atunci când drepturile sociale ale acestora sunt încălcate, așa cum s-a întâmplat recent în cazul lucrătorilor români ca urmare a unor măsuri luate de Guvernul României care au împiedicat aplicarea legislației europene.

Deputatul european consideră că această rezoluție – printre co-semnatarii căreia se numără - este un pas important pentru asigurarea unor condiții mai bune pentru lucrătorii sezonieri - în termeni de salariu, condiții sociale, cazare sau protecția împotriva COVID-19 - și reprezintă un semnal clar că Parlamentul European nu va tolera nicio formă de sclavie modernă.

Rezoluția preia soluțiile incluse în mesajele noastre repetate către instituțiile europene și naționale, soluții susținute de cei peste 50.000 de români care au semnat - până acum - petiția inițiată de noi (Partidul Social Democrat și PES activists România) în țară”, a arătat Victor Negrescu, atrăgând atenția însă că această inițiativă nu este suficientă pentru rezolvarea problemei: „Lucrătorii români care au ieșit în stradă, cei care au apelat la instanță, sau sutele de lucrători urcați haotic în avioane și autocare au așteptări mari. Se confirmă mesajele transmise de noi, social-democrații, privind existența unor grave probleme și încălcări ale legislației europene în materie de muncă și drepturi sociale”.

Subliniind că în cazul României, chiar Guvernul a pus în pericol sănătatea a sute de lucrători sezonieri, prin prisma unor decizii care nu au permis aplicarea legislației europene, parlamentarul european solicită Comisiei Europene și statelor membre să vină cu decizii concrete pentru a asigura protecția reală a lucrătorilor sezonieri.

Uniunea Europeană trebuie să protejeze toți lucrătorii și să intervină atunci când drepturile sociale au fost încălcate, așa cum s-a întâmplat în cazul lucrătorilor români”, a adăugat eurodeputatul social democrat, care a reiterat faptul că Delegația Partidului Social Democrat din Parlamentul European a întreprins demersuri repetate pentru rezolvarea situației lucrătorilor români.

Rezoluția dezbătută azi în forul european solicită Comisiei Europene și statelor membre să ia măsuri pentru ca lucrătorii transfrontalieri și sezonieri să beneficieze de protecție adecvată împotriva COVID-19, să fie informați cu privire la riscuri și la măsurile de precauție care trebuie luate, într-o limbă pe care o înțeleg, să aibă condiții sigure de transport și condiții decente de locuit, care să permită distanțarea socială la locul de muncă și la locul de cazare.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5