Vom uita acea noapte înfiorătoare de iunie

Greu ni se va şterge din memorie acea seară de vară, când, pe la orele 20,00 posturile de televiziune din ţară ne scoteau în stradă spre a vedea terifiantul spectacol al incendiului de la Biserica Evanghelică din Bistriţa. O colonă înfiorătoare de flăcări învăluia cu trosnete giganticul turn, înroşind şi înspăimântând întunericul înalt, iar apoi transformându-se într-un fum gros şi neguros , al cărui chip străbătea apoi cu aceste imagini peste tot în lume. Numele oraşului şi dezastrul de aici răzbăteau în locuri unde niciodată nu se mai auzise de ora;ul Bistriţa. Solidaritatea umană de pretutindeni, de la locul năpastei până în apusul Europei trezea însă speranţa că iarăşi va renaşte vechiul lăcaş şi monument ce a înfruntat până atunci, netulburat, secolele.

Cele întâmplate în vremea trecută şi cele de acum aduc aminte de legendele vechi din ţinuturile Arabiei şi Egiptului, care vorbesc despre mitul unei magnifice înaripate şi care se mistuia luminând la sfârşit de viaţă, pentru ca apoi din cenuşă să renască şi mai strălucitoare.

Acum, în toamnă, la sfârşit de octombrie-2009, trecătorul poate admira (şi încă de multă vreme) schelăria metalică resplendisantă, ea însăşi o podoabă, ce învăluie marele turn şi o parte a clădirii, ca o haină afectuoasă a purtării de grijă celui rănit de moarte.

Foile de cupru lucitor arată că de astă-dată aspectul necesar al marelui turn nu va mai fi caduc, iar mai duminica trecută s-a putut auzi răsunând glasul de clopot chemând şi clamând iarăşi peste vechiul burg că solidaritatea umană, indiferent de naţie, este de neînvins. Acoperişul din ţiglă ceramică, în spiritul perfect al epocilor trecute arată magnific şi ne face încrezători că Primăria municipiului Bistriţa, dl. Ovidiu Teodor Creţu personal (felicitări!!), preacucernicul părinte Klaus şi toţi cei implicaţi în acest demers reconstructiv vor continua lucrările până la biruinţa finală.

Iată şi prilej nu doar de a restabili, ci a reface din temelie aspectul marelui edificiu. Am trecut adesea cu elevii mei pe lângă această Biserică-monument şi am admirat înăuntru ordinea săsesc-germanică, ne-am bucurat adesea de sunetele orgii care reînvia pe Bach şi marii compozitori ai acestui instrument muzical fără egal şi am făcut-o mereu cu bucurie. Pentru mine unul, acest loc, cu întregul lui trecut este nu doar glăsuirea veacurillor trecute ci şi o dovadă a prieteniei , a solidarităţii şi iubirii dintre oameni de felurite graiuri. Românii, care cu un secol în urmă erau nu totdeauna agreaţi în burgul acesta, iată-i îngrijind, refăcând ceea ce era cândva emblema unei naţionalităţi şi care mereu revine aici ca acasă, ştiindu-ne iubitori, ospitalieri, solidari întru nenorocirile ce survin.

Curând, foarte curând, judecând după ritmurile actuale, terifiantul spectacol al acelei nopţi de iunie va fi doar o amintire dintr-o zonă neguroasă a existenţei noastre.