„Vreme trece, vreme vine..”
Pe culmea dintre ani, simţm mai alert irezistibila curgere a timpului, cu interogaţiile lui succedante. O făcea şi Eminescu (pe care-l vom sărbători curând):”Ce afli-n lume? Mii de generaţii,/ Popoare mândre sau obscure naţii/ Ce de mult pieriră.../; „Ce-i lumea asta? mă întreb acuma:/ Au nebunit-au sau domneşte ciuma?/ De-acopăr moartea ranele hidoase/ Cu râs, cu-amorul, cu beţii, cu gluma...”(Rime alegorice). Ţăran ori filosof, odată tot rămânem solitari, asupriţi de întrebări „Singur cu povara cugetului tău,/ Te cuprind deodată lungi păreri de rău/ Dup-o fericire care întârzie/ După câte n-au fost, dar puteau să fie...”- cum medita la rându-i un poet faimos interbelic (G. Top.).Panseurile subterane le înecăm însă in focuri de artificii zgomotoase, petreceri flamboyante, în socializare, depunând fenomenale strădanii pentru a contrazice axioma că existenţa este de fapt o stingheră liniuţă de unire: - între nişte cifre:1953) – (2024 de pildă. Doar... o liniuţă ce include-n sine adesea 80-100 de ani. Aceasta-i oripila pe existenţialiştii Husserl, Heidegger, Sartre, Camus...
In grila eminesciană, ceea ce numim un timp „comorile vieţii” se pot dovedi târziu „trecutele nimicuri”, copleşitoare dezamăgiri, năluci, himere.
*
Există însă şi o posibilitate de a ne împotrivi energic şi cu succes acestei viziuni coercitive. De două mii de ani putem defini TIMPUL ca „Intervalul existenţei în care trebuie să dăm un RĂSPUNS la Iubirea lui Dumnezeu pentru noi.” Dacă adresăm cuiva o întrebare, aşteptăm răspuns cât mai grabnic. Întârzierea provoacă in crescendo iritare, supărare, mânie, vindicaţiune, ură etc.
Răbdarea divină este altfel, cu adevărat dumnezeiască. HRISTOS ne aşteaptă o viaţă întreagă să-i dăm răspuns. Stă cu drag la uşa inimii noastre ciocănind uşor. „De va auzi cineva glasul Meu...” –ni se spune- vom avea comuniunea cu Tatăl ceresc şi cu Fiul, vom deveni şi noi fii ai Părintelui ceresc, aşa cum glăsuieşte Sf. Evanghelie ioaneică în sublimul ei prim capitol. Precum acul busolei indică imediat nordul, viaţa poate primi îndată un sens, continuitate şi finalitate. Dacă vrem. Stinghera liniuţă se poate transforma imediat în ETERNITATE.
Citiţi şi:
- Ce văd deodată și mă amuză?
- Cum a răspuns Comautosport în vreme de coronavirus! Vrei amânarea ratelor, predai maşina! Client: Mi se pare un abuz maxim!
- Din ale vieţii s-au născut cugetările
- Norica Nicolai: Nu facem decât să tragem semnale de alarmă asupra unor realităţi existente de foarte multă vreme
- Prof. Dan Coman: Eu sunt „rebrenist” prin adopţie, nu ştiu cîtă vreme o să mai rămîn pe aici, dar îmi place zona, mă simt răsfăţat
Adaugă comentariu nou