Zilele Năsăudului, în 29 și 30 mai! Dotări din fonduri europene pentru Casa de Cultură ‚‚Liviu Rebreanu" Năsăud
Primarul orașului Năsăud, Dorin Vlașin, anunță semnarea unui nou contract de finanțare, în valoare de aproximativ 124.000 euro, pentru orașul Năsăud, pentru proiectul “Dotarea Casei de Cultură Liviu Rebreanu din oraș Năsăud, județul Bistrița-Năsăud în vederea desfășurării unor activități pentru integrarea minorităților locale și regionale”. Potrivit acestuia, valoarea totală a investiţiei este de 784.434,49 lei, din care 619.188,65 lei - valoare eligibilă finanțată în cadrul PNDR 2014-2020, în cadrul măsurii M4/6B- Măsură de dezvoltare a unor infrastructuri și servicii publice specifice – 2023, prin intermediul Asociației Grupul de Acțiune Locală Țara Năsăudului și 165.245,84 lei - valoare neeligibilă finanțată din bugetul local al Orașului Năsăud.
"Obiectivul principal al proiectului îl constituie combaterea discriminării, prevenirea conflictelor interetnice şi organizarea de activităţi multiculturale într-un cadru organizat.
Obiectivul specific al proiectului constă în dotarea Casei de Cultură ‚‚Liviu Rebreanu’’ din orașul Năsăud cu sistem sonorizare sală de spectacole, sistem de iluminat scenă, scenă mobilă modulară, covor scenă dans și sistem videoproiecție sală spectacole, prin care să se faciliteze activitățile interculturale pentru etnia rromă şi maghiară care convieţuiesc cu populaţia română. De asemenea, se dorește creearea unui spaţiu de socializare pentru activităţi comune, voluntare, precum și un spaţiu de promovare comun a tradiţiilor locale specifice fiecărei etnii.
Orașul Năsăud își propune prin acest proiect crearea un mediu incluziv și sustenabil, care să asigure o viață mai bună pentru minoritățile orașului, dar și pentru întreaga comunitate năsăudeană, dorind să devenim un model de armonie multiculturală, în care fiecare tradiție și perspectivă să contribuie la identitatea colectivă a comunității.
Doar prin colaborare și respect reciproc se poate construi o societate mai echitabilă și mai prosperă pentru toți cetățenii!", declară primarul Dorin Vlașin.
***
Altfel, în ultima ședință a Consiliului Local Năsăud a fost stabilită data Zilelor orașului Năsăud - în 29 mai și 30 mai. De sărbătoarea Înălțării Domnului, este programată Gala Folclorului De Ispas la Năsăud, cu finanțare de la Ministerul Culturii, iar ziua de 30 mai este dedicată concertelor pop-rock, pentru tineret.
Maialul elevilor năsăudeni va avea loc în 25 mai, Primăria Năsăud organizând un concert pentru tineri, cel mai probabil cu Trupa Reea.
Citiţi şi:
- Copiii din Năsăud, invitați la teatru! O surpriză înainte de sărbătorile pascale
- Nu rata pelerinajul pe biciclete, la Bichigiu!
- Năsăudul va avea un centru de voluntariat
- Legislativul aprobă cofinanţarea de 2%
- Cei care nu au ratat pelerinajul pe biciclete la Mănăstirea din Bichigiu au avut ocazia să vadă și Casa Memorială „George Coșbuc”!
Adaugă comentariu nou