101 tablouri pentru 101 de ani, ai României, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean

            Copiii din Ținutul Năsăudean -  Șanț, Rodna, Parva și Rebrișoara, prin lucrările lor de artă – pictură -  au  transformat Muzeul Grăniceresc  pentru toată luna decembrie a.c., într-o călătorie itinerară despre o Românie frumoasă - RAIUL PE PĂMÂNT!

            Recent, la Muzeu, s-a deschis Expoziția de pictură „101 de tablouri pentru 101 de ani, ai României”, dedicată Zilei Naționale a României, cu lucrări ale elevilor de la Școala Gimnazială „Enea Grapini” Șanț; Liceul Tehnologic „Florean Porcius” Rodna; Școala Gimnazială „Vasile Scurtu” Parva și Școala  Gimnazială „I.I. Mureșanu” Rebrișoara, activitate desfășurată în cadrul Proiectului educațional „ARTA DĂRUIEȘTE”.

            Profesori coordonatori: Reghina-Leontina Horga, Oana Cepoi și Gheorghe Moldovan.

            În reușita evenimentului s-au implicat Școlile, Primăriile și Consiliile Locale din Comunele Șanț și Parva, precum și întreg personalul de la Muzeul Grăniceresc.

            Vernisajul a fost înfrumusețat de un moment artistic – cântece și versuri patriotice și colinde susținute de corul Școlii Gimnaziale „I.I. Mureșanu” Rebrișoara și grupul vocal al Școlii Gimnaziale „Vasile Scurtu” Parva.

            Sala muzeului în care sunt găzduite expozițiile a devenit neîncăpătoare, iar  participanții la eveniment, nici nu s-au sesizat că sunt înghesuiți, ci dimpotrivă, radiau de bucurie, amintindu-și de anii tinereții, anii copilăriei, care rămâne lumea cea mai curată în care nu există decât oameni buni și lucruri frumoase, lumea Satului românesc, locul unde se deapănă toate frumusețile lumii: se păstrează portul popular, tradițiile, datinile, Limba românească și credința în Bunul Dumnezeu.

            Evenimentul a fost prezentat de directorul Muzeului  Lucian Vaida, apoi de minunata profesoară Oana Cepoi, implicată și în dirijarea grupurilor vocale.

            Din public, și-au dat cu părerea Lucreția Mititean, Floarea Pleș și primarul com. Parva, dl. Ioan Strugari, apreciind valoarea artistică a lucrărilor, atât în pictura naivă, cât și în creația realistă, toate evidențiind efortul copiilor, seriozitatea cu care au lucrat, sensibilitatea, inspirația și grija pentru a-și pune în valoare talentul dat de Dumnezeu.

            Prin picturile expuse, colorate sugestiv (nu te saturi să le privești), se regăsește frumusețea naturii: peisaje, flori, pomi, fructe, verdeață, râuri, apoi, ansambluri de locuințe, case, icoane, pictură modernă (grafică) etc., pentru aceste creații au fost felicitați micii artiști plastici, cu îndemnul de-a continua frumoasa și eleganta pasiune.

            Felicitări și aprecieri s-au adus organizatorilor, profesorilor care au însoțit grupurile de elevi și celor care au dirijat grupurile vocale, precum și întregului personal de la Muzeul Grăniceresc Năsăud.

  Concluzionând

            Formidabili sunt profesorii și învățătorii care iubesc copiii, care se implică cu dăruire în actul educațional, ceea ce s-a văzut astăzi, la acest eveniment.

            Domniile lor  își construiesc o imagine proprie despre fiecare elev în mod zilnic, la clasă, descoperind astfel copiii înzestrați de Dumnezeu cu talent spre diferite profesii, sau preocupări frumoase, cum este și domeniul artelor plastice - pictură, copiidescoperiți ca fiind buni desenatori, cu ochiul format pentru colorat, care au o pasiune aparte pentru frumos îmbinat cu sentimentul artistic, cu inspirație, fantezie și iubire, aducând astfel, prin creațiile proprii lumea spirituală, la lumea reală cu toată frumusețea ei.

            Un astfel de profesor, pe lângă mulți alții, este și d-na Reghina-Leontina Horga - prof. de arte, care cunoscându-și elevii și talentul lor, în anul 2008 a inițiat un Proiect educativ cu titlul ,,ARTA DĂRUIEȘTE”... la nivelul școlilor unde lucrează: Școala Gimnazială ,,Enea Grapini” Șanț și Liceul Tehnologic ,,Florean Porcius” din Rodna, cu gândul ca una din activitățile din proiect să fie o Expoziție cu 100 de tablouri realizate de copii, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

            Din proiect fac parte șapte școli, șase din Țara Năsăudului: Șanț, Rodna, Maieru, Sângeorz-Băi, Rebrișoara și Parva, și Liceul de Arte ,,Corneliu Baba” din Bistrița. 

            La realizarea proiectului s-a alăturat și d-na prof. Oana Cepoi, la propunerea d-nei prof. Reghina-Leontina Horga, reușind să realizeze împreună prima expoziție în 2018, cu lucrări ale elevilor, hotărând să continue împreună proiectul, dovadă fiind Expoziția  din acest an organizată la Năsăud, o expoziție de mare importanță, cu impact emoțional, transformând ziua dedicată vernisajului – artelor plastice,  într-o zi de sărbătoare, de patriotism și iubire, încununată de succes.

            Sincere felicitări! 

Floarea Pleș,

președinte Cerc Astra oraș Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5