Acum 35 de ani a ȋnceput…prietenia dintre Măgura Ilvei și orașul belgian Sint-Niklaas
Ȋn perioada 7-15 iunie 2025 , comunitatea din localitatea Măgura Ilvei a fost gazda unui grup de belgieni din Sint-Niklaas , oraş cu care este ȋnfrăţită din anii ’90. Din grupul acestora a făcut parte şi primarul acestui oraş, domnul Lieven Dehandschutter.
Prima persoană care a sosit pe aceste meleaguri a fost domnul Etienne Verbracken, ȋmpreună cu prietenul său, domnul Wielfried , ȋn 1990, care au luat legătura cu autorităţile locale, văzȃnd şi care e situaţia socială.
Ȋn cadrul ,,Operation Villages Roumaines” au ȋnceput relaţiile de ȋnfrăţire ȋntre comunităţile celor două localităţi. Relaţiile au continuat pe diverse paliere socio-economice, culturale,etc. Comuna a evoluat datorită multiplelor eforturi ale belgienilor, ȋncepȃnd cu primii 300m de aducţiune de apă curentă, ȋn vatra satului , adusă din inima muntelui , primar fiind atunci , domnul Bora Octavian , ce a ȋnţeles, ȋnaintea multora, rostul acestor acţiuni. Au urmat alţi primari ȋn Măgura Ilvei, care au primit convoaie cu ajutoare materiale pentru toţi locuitorii , organizate şi aduse de domnul Jaak van der Helst, cu grupul său , precum şi de domnul Etienne Verbracken, cu voluntarii din jurul său.
Schimburile culturale au ȋnceput imediat , tineri şi mai puţin tineri, locuitori ai comunei , au ieşit pentru prima oară din ţinuturile lor direct ȋn Sint-Niklaas, Belgia, ȋncepȃnd din 1992 , ȋn mai multe rȃnduri, aflȃnd ce este şi dincolo de graniţele ţării.
Dezvoltarea comunităţii se vedea cu ochiul liber, din an ȋn an. Fiecare familie primea , de două ori pe an pachete ce conţineau de la articole de ȋmbrăcăminte, alimente, chiar şi bani, pȃnă la electrocasnice , obiecte sanitare ,ceea ce le uşura traiul zilnic.Toate instituţiile de pe raza comunei au primit serioase ajutoare materiale şi băneşti ȋncepȃnd cu şcoliile , carierele de piatră, micii ȋntreprinzători, primăria, biserica (ȋn vederea construirii unei case parohiale -acoperişul) şi ȋncălzirea bisericii, biserica din Arşiţa, dispensarul uman şi veterinar, poliţia, biblioteca din comună.Biblioteca comunală şi-a ȋmbogăţit conţinutul cu cărţi ce vizau domenii diverse, datorită domnului Gerrith van Asch , care a parcurs distanţa de mai mult de 2000 km , distanţa dintre cele două localităţi, cu bicicleta.
Domnul Luc Potiau, ce a urmat la conducerea grupului domnului Etienne Verbracken, a ȋnvăţat chiar limba romȃnă , ȋnţelegȃndu-se cu uşurinţă cu fiecare locuitor al satului şi aflȃnd situaţia socială a acestora. Şcoala a beneficiat de cel mai mult ajutor material de la ȋnzestrarea celor 17 săli de clasă, cu mobilier modern comandat de fiecare educatoare, ȋnvăţător sau profesor diriginte, conform preferinţelor elevilor , pȃnă la instalarea unui laborator de informatică, modest, la nivelul anilor 2000. Mulţi elevi au beneficiat de excursii gratuite, ȋn aceeaşi perioadă, graţie donaţiilor băneşti ale prietenilor din Belgia , ale muncii acestora, pentru vizitarea unor ţinuturi romȃneşti pentru cunoaşterea istoriei acelor pămȃnturi din Moldova , Maramureş ,Transilvania. Alţi tineri , elevi, au beneficiat din plin de susţinere pentru continuarea studiilor liceale sau chiar universitare. Amintim aici efortul personal al domnului Luc Potiau pentru o bursă oferită pentru continuarea studiilor liceale , precum şi altă bursă oferită unei eleve orfane ce a continuat studiile universitare, unde a studiat matematica, la Universitatea Babes Bolyai Cluj Napoca, azi doctor ȋn matematică , care lucrează, ȋn prezent, ȋn Cluj Napoca.
Acestea sunt doar cȃteva aspecte ȋntȃmplate ȋn localitatea noastră, datorate ȋnţelegerii situaţiei măgurenilor de către sute de persoane din Belgia şi reprezentate de cele două grupuri din Sint-Niklaas, printre care amintim pe domnul Etienne Verbracken, domnul Jaak van der Helst, domnul Luc Potiau, domnul Alex van Asch, domnul Guido , domnul Gerrith, domnul Wuilfried, doamna Rita , domnul Francois, ȋmpreună cu soţii şi soţiile lor şi-au pus toate eforturile ȋn binefacerile pentru măgureni. Mulţumim din inimă tuturor , dar şi celor care ȋn decursul acestor ani au plecat şi care azi ne privesc de sus, din ceruri!
Domnul primar , ȋn prezent , ȋn Sint-Niklaas , Lieven Dehandschutter, care a vizitat Măgura Ilvei ȋn 2016 a revenit ȋn acest an şi a rămas plăcut impresionat de ce a văzut. A regăsit aici acelaşi primar , inginer Valer Avram , pe care l-a felicitat pentru evoluţia evidentă , din toate punctele de vedere , a localităţii. A apreciat munca depusă de primar, consiliul local , directorul şcolii, dar şi de societăţile comerciale de pe raza comunei, pentru o situaţie mai bună a locuitorilor.
Ori de cȃte ori au sosit oaspeţii ȋn satul nostru, măgurenii, adulţi şi copii, au făcut cunoscute obiceiurile populare, tradiţiile generale, dar şi familiale, ale ţăranilor din satul de munte de pe Valea Ilvei.
Ne aducem prinosul de recunoştinţă oamenilor de bine din Sint-Niklaas, care printr-o muncă obositoare, dar voluntară , au adus cȃte un strop de bucurie ȋn fiecare familie, fiecărui orfan , care dispuneau de o stare materială mai bună sau mai puţin bună, din satul nostru.
Totodată aducem mulţumiri şi primarilor perindaţi la conducerea comunei , diverşilor directori de şcoli, preoţilor , precum şi doctorilor umani şi veterinari, din aceşti 35 de ani , pentru ȋnţelegerea fenomenelor ce se petreceau ȋn ȋntreaga lume!
Profesor Maria RUŞTI
Citiţi şi:
- Oaspeţi de seamă la Măgura Ilvei
- Artişti din Belgia, la Beclean. Spectacol în amfiteatrul Parcului central, în prezenţa primarului Nicu Moldovan
- Protocol de colaborare între Liceul Tehnologic Ion Căian Românul și un liceu din Belgia. Primarul Știr și directorul Boca s-au întâlnit cu partenerii din Mechelen
- Participare record la a cincea ediţie a Memorialului Alexandru Vrăşmaş la şah. Vezi clasamentul!
- Primarul Sorin Hognogi, alături de Ambasadorul României în Belgia, la 30 de ani de prietenie Zemst- Spermezeu
Adaugă comentariu nou