Acum faceți parte din istoria din Cer, domnule Corneliu Florea! Drum lin !

Corneliu Florea și-a început discursul din acea seară prin a spune: „Bună seara! Sunt un om liber!”. Cu toate că nu pot să îl descriu prea bine deoarece memoria mea nu este foarte promptă, amintirea cuvintelor lui va rămâne vie în mintea mea. Un om curajos, care a trăit să își spună povestea, căruia o să îi rămân mereu recunoscătoare pentru inspirația pe care mi-a dăruit-o. Tot ce pot să îi ofer totuși la schimb e o bucată din inspirația lui înapoi, sub forma unei poezii.
Au fost treisprezece invazii rusești ați spus. Dar sunteți liber! Puteți fi mândru de dumneavoastră. Eu știu că sunt.

Sunt liber!

Au fost treisprezece invazii rusești...
Poate, de aceea avem ceva cu acest număr.
În zile de sărbătoare, ei au murit
Cu un duh aproape extenuat.

Bătăliile s-au dus peste generații
În suflete și în foi și în morminte.
Ce a mai rămas e doar un sfânt,
Sau poate mai mulți, care să ne vegheze.

Au fost treisprezece invazii rusești...
Scrise pagină cu pagină,
În vacanța prelungită din Canada
De unde, ne-am repatriat întârziat.

Bună seara. Patruzeci de ani.
Dar azi, aici, acum, sunt liber!
Și fie ca toate bătăliile,
Să rămână încriptate în pământ.

N-am suportat deloc războiul
Și patru ani l-am suferit.
În final, militarii au rămas fără pretenții
Și istoria, îngropată undeva prin cer.

Din suflete tinere au izvorât oameni,
Foști subjugați de dictatori, nu mai sunt muți.
Au fost treisprezece invazii rusești
Dar azi, aici, acum... sunt liber!

Pentru mine, data de 08.04.2022 a fost ca orice zi de vineri la început. O zi de Palat în care să scriu și să simt. Mi-am scos caietul și fericită i-am spus doamnei profesoare Nușfelean că lucrez la: „Paginile dedicate lui Corneliu Florea”. Acela a fost momentul când am primit vestea că dânsul s-a stins cu șase zile mai devreme pe data de 02.04.2022. Am rămas mută câteva secunde bune. Șocul ce m-a lovit a fost amestecat cu regret. Regret că nu am terminat mai repede poezia dedicată dânsului, poezie pe care urma să i-o ofer. Avusesem atâta timp, atâtea luni în acești doi ani. Prima și din păcate, ultima dată când l-am văzut pe Corneliu Florea a fost în data de 30.01.2020, la Medalionul Eminescu susținut de Cenaclul Coșbuc în Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistrița. Acolo am scris și această poezie inspirată din poveștile ce ni le-a împărtășit. Îmi pare rău că am întârziat atât de mult cu retușurile și îmi pare rău că îi ofer acest dar liric abia acum. Mereu am regretat că sunt o întârziată. Însă astăzi, în brațele Palatului, regret cel mai mult.
Aș mai avea de adăugat, ca un pseudo-epilog, dacă îmi permiteți, un singur mesaj către cel plecat: Acum faceți parte din istoria din cer domnule Florea. Drum lin. Sper că și sufletul vă e la fel de liber cum v-a fost trupul.

Roxana Resvanță
Palatul Copiilor Bistrița