Adepţi ai NONVIOLENŢEI. O sută zece ani de la naşterea unui martir al bisericii noastre naţionale şi al neamului românesc - Pări

Prin cele câteva articole găzduite de cotidianul judeţului ” Răsunetul “ am încercat să evocăm personalitatea şi să prezentăm câteva aspecte semnificative din activitatea şi tragedia prin care a trecut o personalitate marcantă a bisericii noastre naţionale şi a neamului românesc părintele protopop iconom stavrofor Pop Augustin de la Mijlocenii Bârgăului şi alături de el alţi numeroşi locuitori ai satelor bârgăoane, nu pentru a provoca resentimente ori cu alte intenţii oculte, ci din dorinţa de a contribui la cunoaşterea unor aspecte ce ţin de istoria noastră locală şi implicit a ţării, ce au marcat perioada 30.08.1940 – 11.10.1944. În demersul nostru am plecat de la considerentul că numai relevându-le vom putea să prevenim derapajele şi extremismele, să stopăm răutatea şi neomenia, care din când în când tinde să răbufnească şi să se mai manifeste ici şi colo.

Reacţiile receptate până în prezent sunt de ordin pozitiv, inclusiv din partea multor descendenţi ai victimelor Masacrului din Bârgău, ce au au fost loviţi deosebit de crunt şi au resimţit cel mai dur consecinţele nefaste ale actelor nesăbuite din acei ani, care pentru a ne demonstra acest lucru cu prilejul ” Zilei Internaţionale a NONVIOLENŢEI “ - 02 octombrie 2010 - au avut iniţiativa lănsării unor produse filatelice, respectiv a unor plicuri prima zi a emisiunii având ca mesaj principal: să facem tot ce ţine de noi sub egida U.E. ca asemenea acte, fapte şi evenimente să nu mai fie în viitor posibile !.

De asemenea, la 14 octombrie 2007, printr-o hotărâre a Consiliului local al comunei Josenii Bârgăului părintelui protopop iconom stavrofor Augustin Pop i s-a conferit titlu de ” cetăţean de onoare “ post-mortem al comunei Josenii Bârgăului, iar, în anul 2008, printr-o hotărâre similară Consiliul Local al Comunei Prundu Bârgăului atât părintelui protopop iconom stavrofor Augustin Pop cât şi celorlalţi martiri bârgăoani: Pavel Costea, George Popandron, Leon Vlad, Simion Rogină, Vasile Raţiu, Tanca Lucreţia şi Grigore Hăngănuţ le-au acordat titlu de ” cetăţeni de onoare “ post-mortem al comunei Prundu Bârgăului. Ultimul, respectiv Hăngănuţ Grigore, un localnic în vârstă de 75 ani, din satul Ciosa, comuna Tiha Bârgăului, despre care n-am amintit în materialele precedente şi-a pierdut viaţa la începutul lunii septembrie 1944, când în cadrul măsurilor luate de autorităţile de ocupaţie pentru securizarea frontierei vremelnice au decis evacuarea populaţiei satului la 30 km în interiorul ţării. În acest scop, toţi sătenii de la mic la mare, de la tineri la bătrâni au fost adunaţi pe un deal din apropiere, unde urma ca un ofiţer să le verifice actele de identitate.

Bătrânul era plecat încă de dimineaţa devreme într-un parchet cu vacile la păscut, astfel că omul nu cunoştea nimic despre măsurile dispuse. Mai târziu a fost găsit de doi militari, care i-au cerut actele de identitate. Omul le-a explicat că nu le are asupra lui, dar dacă totuşi vor să se convingă de identitatea sa, le-a propus să meargă împreună până la casa lui aflată nu departe. În drumul lor spre casă au trecut pe lângă consătenii adunaţi pe deal, unde se aflau şi aparţinătorii săi, respectiv soţia Florica şi cei patru copii: Grigore, Ilie, Ileana şi Axina. La destinaţie bătrânul n-a putut prezenta actele întrucât căsaşii, atunci când au primit ordinul de adunare au luat cu ei şi actul său de identitate. În loc să verifice situaţia, cei doi soldaţi l-au condus pe bătrân la marginea pădurii, unde l-au împuşcat acuzându-l că : ” este partizan “ ! . Abia ulterior au raportat superiorului lor, un ofiţer având gradul de căpitan despre faptele lor nesăbuite. Acesta i-a dojenit aspru mai ales că bătrânul îi aprovizionase nu odată cu şi fără plată cu lapte şi produse lactate, ouă şi alte produse agroalimentare, dojana acestuia constituind unica sancţiune pentru o viaţă de om !. Linia de demarcaţie vremelnică de la Tihuţa s-a dovedit a fi nefastă şi pentru tânărul Aurel Gherghel, de la Josenii Bârgăului, care a dezertat din armata maghiară, iar după multiple peripeţii a reuşit să ajungă la 25 kilometri de casă, dar în timp ce a încercat să treacă frontiera a fost împuşcat mortal.

Prin Legea nr.240/31 octombrie 2008 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.747/5.XI.2008 ” În semn de cinstire pentru jertfele date şi pentru eroismul manifestat în timpul ocupaţiei fascisto-horthyste din perioada august 1940 – octombrie 1944, comuna Prundu Bârgăului a fost declarată localitate-martir a neamului românesc“. Din păcate şi această lege a fost adoptată în bunul stil românesc întrucât, după opinia noastră, o minimă documentare prealabilă ar fi permis relevarea faptului că nu numai Prundu Bârgăului, ci toate comunele de pe Valea Bârgăului au dat tributul lor de sânge în lupta lor cu opresorii străini.

Comuna Bistriţa Bârgăului prin: Popandron George, Simion Rogină, Grigore Podişor, cărora li se pot alătura părintele Zagrai Tiburţiu-Gheorghe, soţia Zagrai Eugenia, fiica lor Zagrai Adina, părintele Suciu Ioan şi soţia sa educatoarea Suciu Elena, care atunci au rămas în viaţă numai datorită intervenţiei salutare şi curajoase a tânărului Burian Petre de 24 ani, aflat în pofida voinţei şi dorinţei sale în postura de adversar.

Comuna Josenii Bârgăului prin: părintele iconom stavrofor Pop Augustin, Sorcean Ioan, Gherghel Aurel, învăţătorul Flore Liviu şi alţii. Un fost amic de al nostru, Vasile Rusu, din Bistriţa, fost participant nemijlocit la cele ce i s-a întâmplat lui Sorcean Ioan, care înainte de 1989 a lucrat în administraţia judeţului Bistriţa-Năsăud, iar în acea perioadă a fost şi el ” cubicar “ adică ” hamal cu roaba “, cum îşi spuneau între ei cei ce munceau în detaşamentele de muncă forţată de la Răstoci, Ileanda, din judeţul Sălaj, Căşeiu, judeţul Cluj, Ciceu Mihăieşti, judeţul Bistriţa-Năsăud, Novi Sad - Serbia ne-a relatat detaliat împrejurările în care şi-a găsit sfârşitul tânărul josenar: ” După 23.08.1944 am fost selecţionaţi din detaşamentele de muncă forţată în care lucram vreo 50 de tineri consideraţi probabil a fi mai recalcitranţi, printre care m-am numărat şi eu, alături de Sorcean Ioan, din Joseni, Podişor Grigore, din Bistriţa Bârgăului, Cochisă Valer, din Sîntioana, Betenaş Ioan, din Bistriţa şi mulţi alţii. Tuturor ni s-au ridicat actele şi am fost trimişi spre Ungaria închişi într-un vagon vite fără aerisire, iar pentru a nu ne sufoca am fost nevoiţi să decupăm o porţiune din podeaua vagonului. Trei dintre noi: Sorcean Ioan, din Josenii Bârgăului, Podişor Grigore, din Bistriţa Bârgăului şi Cochisă Valer, din Sîntioana au sărit din vagon, ultimul reuşind chiar să ajungă acasă teafăr, dar Sorcean Ioan şi Podişor Grigore au fost prinşi, legaţi de mâini şi de picioare după care li s-au aplicat pedepse corporale. Ulterior, în timp ce mărşăluiau spre Budapesta au avut o nouă tentativă de a scăpa de suferinţele îndurate, dar au avut neşansa să fie prinşi, fiind legaţi şi târâţi după o căruţă mai multe zeci de kilometri, iar în cele din urmă au fost împuşcaţi.

Pentru a fi mai convingător ne-a prezentat şi o scrisoare datată 18 noiembrie 1943, primită de la Ioan Sorcean prin care i-a transmis şi o fotografie însoţită de câteva rânduri din care răzbat sentimente de un puternic patriotism, optimism şi încredere în refacerea cât mai grabnică a trupului ciuntit al ţării:

” Iubite prietene,

Aminteşte-ţi frate dragă

Prin umbra chipului meu

De dorul care ne leagă

Şi ne va lega mereu.

Un gând şi o năzuinţă

S-avem pentru viitor

Să nu slăbim în credinţă

Ţelul sus nemuritor !

Inima să fie trează

Şi urechea-n ascultare

Să fim mândri cu speranţă

Cei dincolo de hotare.

Cu încredere de la Ionică “.

Pe lângă valoarea documentară incontestabilă, corespondenţa lui Ioan Sorcean ni se pare a fi interesantă şi pentru faptul că relevă calităţi umane şi de caracter deosebite precum şi puternicele relaţii de camaraderie instituite între cei aflaţi în suferinţă. Astfel, printr-o altă scrisoare tânărul josenar le cere părinţilor să nu-l uite nici pe prietenul şi colegul său Grigore Podişor, din Bistriţa Bârgăului. ” În legătură cu salvarea mea de aici cu concursul domnului Caliani ( un fost avocat bistriţean – n.n.), dacă e posibil şi nu vă cere un preţ prea mare, vă rog să încercaţi să vorbiţi şi de el. L-am putea ajuta la cărăuşit sau la lucru cu palma “.

De asemenea, din conţinutul corespondenţei sale ne dăm seama de condiţiile grele şi umilitoare în care erau nevoiţi să muncească în cadrul detaşamentelor de muncă forţată. Astfel, într-o scrisoare datată 22 noiembrie 1943, adresată părinţilor şi fratelui său Simion, acelaşi tânăr relata printre altele: ” Umblu desculţ, e cam aspru la picioare fiindcă e piatră din aceea de baie. Sunt foarte slăbit încât de abia dacă mă mai ţin pe picioare, dar aceasta n-are importanţă, întrucât cu timpul poate mă voi îndrăzveni. Abia de astăzi am început să mănânc fiindcă până acum n-am putut înghiţi....“

Comuna Livezile şi-a dat obolul lor de sânge prin rotarul Vasile Cheresteş, care împreună cu învăţătorul Ioan Groze din comuna Rodna, în 16 octombrie 1944, au fost împuşcaţi pe raza localităţii Mocira, la 6 km de Baia Mare, în timp ce mărşăluiau spre Ungaria, iar comuna Tiha Bârgăului – prin bătrânul Hăngănuţ Grigore, de care am amintit, cărora li se pot alătura părintele Luncan Vasile, Dr. Lazăr Lionel ( 19.03.1915 – 13.05.1990) şi alţii şi comuna Prundu Bârgăului cu eroii săi cunoscuţi.

În pofida evidenţei, mai există totuşi inşi, chiar printre cei ce se pretind şi se cred luminaţi, unii stipendiaţi din bani publici, care pe considerentul abordării evenimentelor de pe o poziţie novatoare depun eforturi asidue şi încearcă din răsputeri să ne convingă de ” marile binefaceri “ aduse bârgăuanilor şi nu numai lor, de ocupaţiile străine, pe care noi, bazându-ne pe fapte de necontestat, le-am denumit, credem pe bună dreptate, instrumente ale răului pe Valea Bârgăului, iau în zemflea eforturile celor ce demonstrează contrariul, ajungând chiar să propună ridicarea pe spaţiul public a unor statui reprezentanţilor opresorilor.

Acestora şi nu numai lor le reamintim că exemplele şi cazurile prezentate sunt departe de a fi epuizate, iar atât noi şi cu siguranţă foarte multă lume suntem în măsură oricând să le completăm, să le întregim, să aducem noi şi noi dovezi, pentru triumful adevărului, care nu ne poate fi decât favorabil tuturor