DIN POSTURA DE... “ADVERSAR” A SALVAT CINCI VIEŢI !

Cea de a doua mare conflagraţie mondială ne-a adus tuturor pe lângă umilinţa de a ne vedea teritoriul naţional sfârtecat numeroase alte nenorociri, pe care noi cei din Bârgău le-am receptat şi resimţit la întreaga lor gravitate şi amploare. Opresiunea şi teroarea au atins nivele maxime mai ales după începerea operaţiunilor militare pentru eliberarea Transilvaniei. Teama şi deruta ocupanţilor vremelnici au devenit atotstăpânitoare, iar în încercarea lor disperată de a salva ceea ce în mod evident nu mai putea fi salvat au recurs la acte nesăbuite, la privări de libertate, la crime şi atrocităţi, ce au transformat frumoasa şi mult îndrăgita Vale a Bârgăului într-un adevărat infern, într-o Vale a Groazei, o Vale a Plângerii şi a suspinelor pentru că nu era zi lăsată de bunul Dumnezeu, care să nu aducă noi şi noi victime, pierderi materiale importante, multe şi grele suferinţe.

Opresiunea a fost orientată cu prioritate împotriva intelectualităţii şi gospodarilor de frunte ai comunităţilor bârgăoane pe considerentul că: ” intelectualitatea conduce poporul “, ceea ce până la urmă nici nu era un neadevăr, întrucât în pofida încercărilor de toate felurile, aceasta a îndeplinit din totdeauna sarcini în interesul general al comunităţilor prin desfăşurarea unei intense activităţi culturale naţionale şi patriotice pentru păstrarea şi promovarea limbii, culturii, spiritualităţii, tradiţiilor, portului şi intereselor neamului nostru românesc.

Prin notari şi şefii posturilor de jandarmi, ocupanţii au întocmit liste cu persoanele potenţial periculoase, în baza ordinelor primite la convocările speciale organizate de Colonelul Fazekaş, comandantul Diviziei 27 Tg. Mureş a Regatului Ungar dislocat la Colibiţa şi subordonaţii săi, cei mai zeloşi fiind Cpt. Kozma, fost comandant al pieţii din Prundu Bârgăului, Lt. Bánhidi, fost comandant al unei etape de retragere a detaşamentelor de muncă din zonă, Plt. maj. Tóth Alexandru, fost şef al postului de jandarmi Prundu Bârgăului, Zsombor Kolomán şi Ştefan Szábados, foşti notari la Susenii Bârgăului şi respectiv Prundu Bârgăului prin care au propus arestarea a sute de români sub acuzaţia că: ” sunt spioni şi partizani ! “.

Nici autorităţile din celelalte comune nu s-au lăsat cu nimic mai prejos. La 31.08.1944, notarul Orisko László de la Bistriţa Bârgăului, de pildă, a inclus într-o asemenea listă pe: preotul greco-catolic Zagrai Tiburţiu-Gheorghe, ( fiul părintelui Zagrai Pantelimon - 1901-1944 - şi al Valeriei Zagrai, nepoata poetului George Coşbuc), soţia acestuia Zagrai Eugenia, preotul ortodox Suciu Ioan, soţia acestuia educatoarea Suciu Elena, Gâvan Ilie, diacul bisericii ortodoxe, toţi cu vârste cuprinse între 30-35 ani şi Popandron George, de 62 ani cu o familie frumoasă cu şase copii ( două fiice: Nastasia şi Mărioara şi patru fii: Simion, Titu, Ioan şi Grigore), unul dintre cei mai apreciaţi gospodari, fost combatant în primul război mondial, participant şi reprezentant al comunei la Marea Adunare Naţională de la 01 decembrie 1918 de la Alba Iulia, care a decis unirea Transilvaniei cu patria mamă.

Acesta a fost acuzat de relaţii cu armata română probabil şi datorită faptului că fiul său Popandron Simion, pe atunci în vârstă de 35 ani, absolvent al Şcolii de ofiţeri de infanterie de la Sibiu şi Bucureşti, actualmente venerabil veteran de război având gradul de colonel (r), ajuns la frumoasa şi destul de rara vârstă de……101 ani !, pe care urmează să şi-o aniverseze pe 04.04.2011 împreună cu colegii de la Unitatea medico-socială de la Suseni a îmbrăţişat ca mulţi alţi bârgăoani meseria armelor, iar odată cu intrarea ţării a fost trimis cu gradul de locotenent cu Regimentul 1 fortificaţii de la Brăila de sub comanda Lt. col. Petrean Octavian pe frontul de răsărit, unde s-a remarcat prin acte de bravură ostăşească şi eroism.

Oricând situaţia devenea tensionată cei cuprinşi pe asemenea liste erau arestaţi. Părintele ortodox Suciu Ioan a fost arestat prima dată doar pentru simplu motiv că într-o împrejurare a afirmat că: ” se vor duce ăştia ! “. Din motive de securitate pentru persoana sa şi a familiei a încercat să-l înduplece pe fostul notar Orisko László să intervină în favoarea lui, dar acesta s-a eschivat motivând că: ” e dat spion pe armată şi n-are cum să-l ajute ! “.

Aşa se face că atât părintele cât şi alţi patrioţi bârgăoani au fost nevoiţi să suporte numeroase arestări şi interogatorii derulate atât la Prundu Bârgăului cât şi la Bistriţa menite să le distrugă moralul şi să-i anihileze mai ales în plan psihic.

În luna octombrie 1944, apreciind că măsurile de arestare şi brutalizare n-au fost îndestulătoare, ocupanţii decid suprimarea fizică a fruntaşilor din zonă, incendierea fabricilor, dinamitarea căilor de comunicaţii şi a lucrărilor de artă, spolierea populaţiei de bruma de agoniseală ce-i mai rămăsese.

În acest context, la 09.10.1944, au fost arestaţi: părintele protopop iconom stavrofor Pop Augustin, în vârstă de 43 ani, de la Mijlocenii Bârgăului, Leon Vlad, de 50 ani, de profesie zidar, Pavel Costea, de 71 ani, mic comerciant, Vasile Raţiu, de 41 ani, croitor, tânăra Lucreţia Tanca, de 24 ani, toţi din Prundu Bârgăului, Rogină Simion, de 47 ani, muncitor forestier şi Popandron George, de 62 ani din Bistriţa Bârgăului, care, în noaptea de 10/11.10.1944, au fost duşi rând pe rând într-o grădină din Prundu Bârgăului, unde au fost împuşcaţi mişeleşte, iar cadavrele lor au fost aruncate într-o groapă comună. Părintele protopop iconom stavrofor Augustin Pop a reuşit, printr-o minune Dumnezeiască, printr-un adevărat miracol cu ajutorul credinţei sale nestrămutate în bunul nostru Dumnezeu, să învingă moartea hâdă şi să revină la viaţă, iar în timp ce călăii au plecat după un alt osândit să dispară de la locul masacrului. Ulterior, a mai trăit încă 41 ani, trecând la cele veşnice la 08.03.1985, la vârsta de 84 ani.

În timp ce la Prundu Bârgăului se săvâşeau asemenea fapte abominabile, în comuna vecină Bistriţa Bârgăului urma, ca după aceeaşi procedură patentată, să li se suprime viaţa celor două familii de preoţi români.

Încă în urmă cu câteva zile, din dispoziţia Colonelului Fazekaş la locuinţa părintelui Suciu Ioan fusese instalat un dispozitiv de pază format din militari înarmaţi cu misiunea de a nu permite accesul nimănui şi nici ieşirea locatarilor, familia fiind arestată practic în propria-i casă. Venea soacra părintelui de la Rusu Bârgăului ( Ioana Uşeiu), dar nu putea să-şi vadă nepoţii, fiica şi ginerele fiindcă aşa decisese stăpânitorii vremelnici.

În dimineaţa zilei de 09.10.1944, părintele Suciu este preluat şi condus sub escortă într-o grădină de vis-a-vis pentru a fi împuşcat. Prezenţa unor credincioşi, care au înţeles că se poate întâmpla un eveniment grav şi nedorit, i-a determinat să amâne executarea ordinului. N-au renunţat însă la măsura dispusă, dimpotrivă alături de părintele Suciu Ioan a fost adusă soţia sa, educatoarea Elena Suciu, precum şi părintele Zagrai Tiburţiu-Gheorghe împreună cu soţia Zagrai Eugenia, iar cum fiica acestora din urmă, Adina, în vârstă de 11 anişori, nu voia şi nici n-a putut cu nici un chip să fie despărţită de părinţi a rămas alături de grupul ce urma să fie executat. Ingrata misiune a fost încredinţată unei grupe formată din opt tabori csénderi adică jandarmi de front.

Aceştia au obligat arestaţii să se deplaseze pe lângă calea ferată spre Staţia C.F.R. din localitate. Din discuţiile purtate dintre cei care îi escortau arestaţii au înţeles că execuţia urma să aibă loc în jurul orelor 17,00 în zona fabricii de cherestea, iar pentru a şterge orice urme corpurile victimelor urmau să fie aruncate în cazanele ce funcţionau acolo. Ajunşi acolo, taborii csenderi au constatat că fabrica era în flăcări în urma unei explozii, ce tocmai se produsese, aşa că au fost obligaţi să dispună arestaţilor să treacă podul ” Greblei “ şi să-şi continue deplasarea înspre Colibiţa, urmând să găsească un alt loc propice pentru a-şi putea îndeplini misiunea.

Cu faţa spre obiectiv părintele Zagrai Tiburţiu-Gheorghe, în profil Ioan Costan, preot şi redactor al Revistei bistriţene ”Săptămâna“, pe fundal Beşa Gavril, iar în dreapta fotografiei Gâvan Ilie.

Cele două familii se gândeau cu teamă, desnădejde şi groază la perspectiva sumbră de a-şi găsi sfârşitul într-un loc neştiut de nimeni, stare care s-a accentuat continuu pe întregul parcurs. Norocul lor a fost că în apropiere de Vârful Şoimul au întâlnit o subunitate de genişti, ce cobora dinspre Colibiţa cu misiunea de a dinamita şi arunca în aer lucrările de artă, căile de comunicaţie şi obiectivele economice. Comandantul subunităţii i-a solicitat şefului escortei explicaţii despre misiunea primită. Acesta a raportat că: ” aceasta are caracter secret şi nu poate să o destăinuie ! “. Văzând că sunt familii de preoţi români şi-a dat seama despre ce misiune putea fi vorba, aşa că a insistat pe un ton imperativ, iar în cele din urmă a primit explicaţiile necesare. În această situaţie, a ordonat escortei să-i predea lui pe arestaţi asigurându-l că „ va duce el la îndeplinire misiunea ce le-a fost încredinţată ! “.

La început escorta a încercat să se eschiveze, dar sub ameninţare cu execuţia a fost nevoită să se conformeze. Comandantul plutonului de genişti a constatat că arestaţii erau epuizaţi fizic şi psihic, înspăimântaţi, neîncrezători, nu se aşteptau la nimic bun deşi i-a asigurat : „ că vrea să-i ajute, le vrea binele, iar pentru această trebuie să se ascundă, să dispară cât mai repede cu putinţă din zonă întrucât frontul este doar la câteva ore timp în care şi unitatea sa va trebui să părăsească Valea Bârgăului“. Arestaţii au fost surprinşi de atitudinea neaşteptat de binevoitoare a tânărului militar, de faptul că le vorbea româneşte, dar în acelaşi timp aveau rezervele inerente de teama ca nu cumva să li se întindă o cursă. A fost nevoit să insiste, să-i convingă că e necesar să dea imediat curs recomandărilor făcute întrucât evoluţia evenimentelor presează şi nu prea e vreme de multe explicaţii.

În cele din urmă arestaţii s-au îndepărtat spre pădurea din preajmă, mergând cu spatele spre pădure de frică ca nu cumva să fie împuşcaţi. După ce au parcurs vreo 80 metri comandantul plutonului a ordonat celor 6 militari din subordine să tragă câteva cartuşe în direcţie opusă, pentru a induce în eroare grupa de taborii csenderi de la care i-a preluat şi să-i facă să creadă că familiile preoţilor au fost executate.

Întrucât era noapte cele două familii de preoţi şi-au propus să solicite găzduire până a doua zi familiei Ciurea Alexă, dar acest lucru n-a fost posibil întrucât locuinţa era ocupată de un grup de 40 militari secui, care dezertase tocmai atunci din armata maghiară, aşa că au pornit spre casă orbecăind toată noaptea pe lângă râu, ajungând la destinaţie extenuaţi abia în dimineaţa următoare, mulţumiţi că prin bunătatea şi mărinimia acelui minunat tânăr au rămas în viaţă.

Curiozitatea şi dorinţa de a nu lăsa aceste fapte neelucidate ne-au determinat să verificăm susţinerile foştilor arestaţi. În acest fel, după aproape trei decenii şi jumătate de la întâmplare, respectiv la 21 iulie 1978, am reuşit să dăm de omul lor salvator în persoana lui Burian Petre, pe atunci în vârstă de 24 ani, din Lunca Mureşului, fostul comandant al plutonului de genişti ( pioneri ) din cadrul Diviziei 27 Târgu Mureş a Regatului Ungar. Îndeplinea funcţia de şef serviciu la o întreprindere târgu-mureşană, dar deşi trecuse atâta amar de vreme avea încă proaspete în memorie faptele pe care le săvârşise, fiind fericit că într-o situaţie limită D-zeu l-a ajutat să ia o decizie atât de înţeleaptă, ce a salvat de la o moarte sigură cele două familii nevinovate de preoţi români. Faptele sale sunt în opinia noastră cu atât mai merituoase şi mai demne de apreciat cu cât le-a sâvârşit din postura sa de adversar, de instrument al răului pe Valea Bârgăului, în care a ajuns ca urmare a unor evenimente independente de voinţa sa şi care nu-i sunt deloc imputabile.