Agentul de vânzări, roman de Alexandru Uiuiu (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2019)

Numai un prozator cu vocație cunoaște mai multe modalități de a pune în valoare calitățile și incalitățile unuia sau altuia dintre eroii pe care i-a proiectat ca reprezentativi într-o narațiune ale cărei dimensiuni finale nu le întrevede și nici nu are acest scop. Până la conturarea în detalii a trăsăturilor somatopsihice și fizice ale personajului din romanul Agentul de vânzări (Editura Grinata, Cluj-Napoca 2019), autorul îl proiectează în șirul miraculos al istoriei unui neam de temerari, de la stră-străbunici până la străbaterea și ivirea prezentului. E cazul autorului cărții, Alexandru Uiuiu. Tehnica aceasta e înlesnită și de faptul că romanul este scris la persoana întâi, potrivită modalitate epică pentru naratorul care se prezintă, pe el și pe alții, fără resentimente sau temeri, nimica tăinuid din conglomeratul conexiunilor neuronale ale spiritului său, crud până la despuiere, clar și sincer. Poate prea sincer, cu convingerea că nu-i supus al vreunei entități, cu certitudinea justeții mereu de partea sa.
Identificarea eroului din Agentul de vânzări de Alexandru Uiuiu se face simplu, direct, nas în nas cu cititorul: „Numele meu este Adam Raj Terron Alvarez și asta are a vă uimi...” Astfel intrăm în genealogia neamului Alvares. Acaparatoare și oarecum explozivă... Stră-stră-stră-străbunicul lui, Jorge Alvares, supranumit Conquistadorul Apelor, a fost cel care a cucerit Oceanul, luptându-se ani la rând cu munții lichizi, furtunile, pericolele, obstinat în aflarea noului, ca purtat de destin, mereu întorcându-se de unde a plecat cu un nou raport pe care îl preda Curții Regale de la Sinitra, capitala lusitanilor. Așadar, rădăcini portugheze. În siajul atâtor nebune aventuri călătoare, stră-bunul său nici nu a mai perceput distanța până la poalele munților din Nepal, unde sa stabilit cu familia, într-un sat numit Baghaniana, lângă orașul Biraatnagar. Familia lui Adam a călătorit mult datorită pasiunii febrile pentru animale și spectacole. În fascinanta țară de la poalele Himalayei – își amintește naratorul – bunicul împreună cu părinții săi s-au ocupat de creșterea și dresarea elefanților. Adam a crescut într-o lume de legende, alimentate misterios de prezența în apropierea satului a Templului zeiței Gorkhakali, zeița războiului și a puterii, iradiată de o cămară tainică ce-o proteja a cărei deschidere – se spunea – putea produce eliberarea oriunde în lume a unor forțe malefice. Străbunicul din partea tatălui se ocupase de creșterea și dresura tigrilor și a broștelor țestoase. A străbătut cu strămoșii lui teritorii imense, ajungând cu corăbiile pe coasta Chinei de Sud. Cunoașteau prin tradiție îmblânzirea crocodililor de Nil, a caprelor Mesopotamiene, supunerea cobrelor din Uhr și Babilon. Patima familiei sale pentru dresura animalelor nu a cunoscut obstacole, decât întâmplătoare. Cu aceste îndeletniciri, generații la rând au pătruns în interiorul continentului asiatic, deplasându-se mereu spre vest. Părinții lui Adam, urmând tradiția ca fiecare generație să-și schimbe locul de ședere, au ales să pornească cu toate agoniselile de-a lungul Gangelui spre o viață nouă. Astfel au ajuns în Bengalul de Vest, un sat în vestul Indiei, Payradanga. Acolo Adam și-a făcut prieteni, a învățat karate Kiokushin, asista siderat la dresajul de tigri exersat zilnic de tatăl său. Mama sa avea crescătorie de șerpi, pentru venin și dresaj. Vreo trei-patru ani au colindat prin localități de pe Gange. Apoi au călătorit spre Tibilisi în Georgia. Georgienii sunt un popor straniu, ne comunică epicurierul. Tatăl său a făcut mulți bani și a avut multă cinste în ținutul Borjomi. Apoi au stat doi ani prin Gruzia. Acolo, la nouăsprezece ani a cunoscut primii fiori ai iubire, în vremea când te lapezi de adolescență fără să știi. Apoi au plecat din Georgia cauzaziană pentru că tatăl său primise o ofertă de la o mare companie europeană de medicamente care convenea de minune mamei lui și preocupărilor ei pentru leacuri. Îi părea lui Adam că trăiește într-o eternă lume a vrăjilor și minunilor. În deplasarea lor spre vest au ajuns în Europa carpatică unde s-au instalat în Transilvania, în Bistrița, un orășel cu vocație universală prin populația cosmopolită și așezarea de-a lungul unui drum comercial care leagă Transilvania de Moldova prin Pasul Tihuța. În acest punct european începe narațiunea să se dezvolte, să-și țese rețeaua de „paig”. Acum e acum! Bistrița căpătă în frământările de sine ale lui Adam o undă de magie și mister rezonante, poate răscolite și de neverosimila carte a lui Bram Stoker, „Dracula”, irlandezul care nu are statuie în Irlanda, pe malul Oceanului Atlantic, dar are la Piatra Fântânele în fața Hotelului cu vampiri.
Ca să-și facă o carieră bazată pe studii, Adam învață bine românește și-și pune la punct engleza pe care și-o însușise încă din Bangladesh. Urmă studii superioare economice și de marketing în centrul universitar din Cluj. Studenția l-a împlinit cu de toate, cu exces de energie revărsat în deverse activități, prin biblioteci, cluburi și terenuri de sport. Era volubil, povestea mult despre oameni și locurile exotice și îndepărtate ale lumii. Avea prieteni și prietene cu care colindau țara și-au cunoscut români și obiceiuri de toate felurile. Se europeniza, citise și cartea sacră a creștinismului, Biblia, și nu numai, fiind excepțional în studii comparatiste, excela în tot felul de sporturi, însă atracția cea mai mare o avea pentru ceea ce se pregătea, captivat de marketing, de măestria vânzărilor de orice natură și a experiențelor pe care le trăia atunci când simțea că e stăpânul unui profit din activitățile lui. Ascultând profesorul care îi vorbea de mecanismele macro-economice și jocurile creșterilor economice piramidale, simțea în fiecare om potențialul de cumpărare, numai buni pentru un joc de-a economia. A devenit agent de vânzări, iar cei din jur lumea lui de profit. Cumpăra și revindea cum respira.
Astea, în relațiile cu oamenii, pentru Adam însemnau așa: „Să-i ridici în două picioare, să-i pui să sară prin cercurile în flăcări ale propriilor dorințe, să-i faci să-și asume riscuri, să-și construiască viața, (...), să calce desculți pe jarul speranțelor, să-i faci să agonisească bogății”. I-i s-a părut că merită investiția și că îi poate folosi într-un alt mod experiența ereditară... (pag. 29)
Prin urmare, asistăm la vizita intempestivă a lui Adam Raj, agentul de vânzări, acasă, la masa de lucru a reginei ghicitoarelor de pe Trasilvania, pentru ca să o convingă, el să vândă și ea să-i cumpere timp, pe care el îl comercializa ca obiect de lux, folositor în petreceri și cădere în uitări. Acolo, într-o clădire mare, veche, cu pereți dubli, o cunoaște pe fermecătoarea Yasmina, foarte tânără, de care se îndrăgostește ca un nebun, aproape smintit. Însă relația Adam-Yasmina întâmpină o opoziție sacrificială și grotescă din partea celuilalt clan al țiganilor, o liotă de oameni urâți, clanul constructorilor, al betoanelor și imobiliarelor, gașcă barosană criminală care controla toate afacerile din Bistrița și împrejurimi, până peste granițele țării. Va rezista iubirea înfocată a celor doi eroi în fața bestiilor și corupției generalizate, care macină societatea, clasele politice și sociale, ca un malaxor de spălat nu numai bancnote? Rămâne de văzut, pentru că povestirea este prea frumos scrisă. Până la celălalt capăt al Europei, prin iadul oceanelor va răscoli Adam pământurile și apele pentru ca să o reîntâlnească pe Yasmina. Naratorul născocește mereu capcane și dezlănțuie misterioase spectacole de hiacint și artificii, fără niciun clișeu literar. Miza literară propusă este supra de apreciat.
Construcția narațiunii e aproape perfectă. Sau cel puțin așa se vrea. Narațiunea trebuie lăsată în desfășurarea ei pentru a fi descoperită cu măsurători cuantice, ca o comoară din lacul de siliciu și carbon, vii, înmiresmate, o comoară neapărat râvnită. Prin relatările lui de-o lejeritate și spontaneitate mai rare, Alexandru Uiuiu determină lectorul să aivă atenția distributivă în funcție, să-și strunească acuitățile cu abilitate pentru ca să nu îi scape nimic, nici epic, nici structural, și nici să cadă în starea celui care citește un roman de acțiune, un triller, policier, de pildă, deși teorii proprii Uiuiu nu construiește, nici nu se joacă cu ele. Toate acestea decurg aproape fără realizarea că finalizezi lectura, și, inexorabil, devii captivul ideii de-a relua lectura imediat. Sentiment care se instalează în plex ca un motor de căutare pe Google.
Vezi Doamne, romanul ca romanul, însă autorul adevărat al narațiunii nu se cunoaște. Povestea are o valoare greu cuantificabilă. Alexandru Uiuiu este un nume, un ceasornicar care lucrează cu timpul, un scriitor care, chipurile, a achiziționat lucrarea la licitație publică pe poșta electronică, dar nu se știe cu exactitate dacă această informație este adevărată, ori dacă a existat vreodată un ceasornicar adevărat în slujbă la Cronos.