Aiud, Aiud!Suferinţâ e numele tău...

E un loc binecunoscut, în care prigoana comunistă sosită pe meleagurile româneşti odată cu tancurile sovietice a cunoscut una din culmile atrocităţilor. Mari personalităţi ale statului, ştiinţei şi culturii, preoţi puteau fi întâlniţi, încât se aflau după gratii adevărate universităţi. „Proletariatul conştient”- cum zicea Lenin (de fapt imnconştient), ajuns la putere, părea să nu mai aibă nevoie de medici, de scriitori, de savanţi, de oameni politici. Lucian Blaga putea fi dat afară de la catedră ca orice prostănac simplu. Celebrului doctor Haţieganu (diagnostician fără egal în Europa), pe care-l chemau medicii lui Whinston Churchill şi ai altor şefi de stat, i s-a interzis pur şi simplu să mai intre în clinică.
La închisoarea din Aiud erau prezenţi după gratii adevărate somităţi ale României, cum aminteam: profesori universitari, secretari de stat, foşti miniştri, filosofi (MirceaVulcănescu-ţinut în cămaşă pe cimentul rece în timp de iarnă şi mort în urma unei grave congestii pulmonare), generali (Grigore Georgescu, Ioan Sichitiu, Gh. Jienescu, Victor Iiescu, Nicolae Şova etc).
De după gratii, în foame şi durere se năşteau adesea versuri, în care deţinutul se simţea mângâiat aducându-şi aminte de HRISTOS- Marele suferitor pentru mântuirea lumii, aşa cum simte prof. univ. Petre Strihan în poezia „Mărturisire”:

Mi-e foame, mi-e de pâine,
Dar pâinea e visul frumos
Şi-n viaţa amară de câine
Mă simt înfrăţit cu HRISTOS

Mă culc pe vergele de fier,
Durerea mi-ajunge la os
Doar gândul se-nalţă la cer
Mă simt înfrăţit cu HRISTOS.

Păzit de tâlhari şi de hoţi,
Văd lumea întoartsă pe dos
Lumina mea-i iartă pe toţi
Mă simt înfrăţit cu HRISTOS: