Poeţii temniţelor şi...regele David şi fericitul Augustin şi... (1)

În starea de suferinţă. Omul simte adesea că e fără niciun ajutor, solitar, în faţa unor forţe superioare şi opresive nu mai are decât pe Dumnezeu. Acestc lucru îl mărturisesc creaţiile poetice din impresionantul volum „Poeţi după gratii” de la Editura Petru-Vodă, 2012. Ei mărturisesc dorul după Dumnezeu, dincolo de zăbrele.de pământ şi de cer, aşa cum fac în suferinţele lor Radu Gyr (acest ”Eminescu al spaţiului concentraţionar”-n.n.), Nichifor Crainic, Petru Strihan şi atâţia alţii:

„Tu, cel ce Te-ascunzi în eternă amiază
Şi lumea o spânzuri în haos de-o rază,
Metanie Ţie, Părinte
Izvod nevăzut al văzutelor linii,
Mă scalzi şi pe mine în unda luminii,
Un mugurdecarne fierbinte.
. ..căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli şi astre
Din veşnicata-nţelepciune.
Tu cugeţi, se naşte; voieşti şi durează,
Respiri şi-nfloreşte; iubeşti şi vibrează.

De Tine mi-e foame, de Tine mi-e sete
Fac dâră de umbră acestei planete
Cu spumă de soare pe creste.
Şi-n saltul credinţei gustând veşnicia
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Că sunt întru cel care este.”
(„Laudă” de Nichifor Crainic)
O stare aproximativ identică o exprima Fericitul Augustin asl Hipponei, care spre asfinţit de viaţă mărturisea: „Dacă viaţa aceasta mă împiedică să văd faţa ta, Doamne, atunci vreau să mor ca să te pot vedea pe Tine. Puţină pagubă îmi este să nu mai văd soarele. Nu tânjesc după nimic din lumea aceasta,
Rămas bun codri, rămas bun grădini, rămas bun văilor şi munţilor! Nu mai vreau să văd frumuseţile voastre, ca să pot vedea pe cel care v-a creat pe voi. Pe Tine singur Te doresc, Dumnezeul meu şi nimic în afară de Tine, Cu Tine doresc să fiu, La Tine doresc să vin.”