În ajunul sărbătorilor,

Aleşii năsăudeni au primit colindătorii!

Aleşii năsăudeni – executiv şi legislativ – întruniţi în ultima şedinţă din anul în curs, au primit colindul mai multor instituţii publice din oraşul Năsăud, în sala mare de festivităţi a Primăriei. Primii urători, în frumoasele lor costume populare, au fost cei din ansamblul „Someşana” ai Casei de Cultură „Liviu Rebreanu”, în frunte cu directorul instituţiei, prof. Pahone Pop, instruiţi de Liviuţa Istrate şi Florin Piersecă, în acompaniamentul lui Valer Fodorca şi Leon Scridon. Moderatorul, Bianca Fodorca, cu şarm şi talent, a introdus în scenă, rând pe rând, toţi urătorii. Lăcaşul de rugăciune, Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae, păstorit cu devoţiune şi har de preotul paroh Dumitru Tomi, căruia îi urmează preotul Lucian Greab, a fost reprezentat de corul Deisis, dirijat de profesorul arhidiacon Cornel Pop. Colindele: „O, ce veste minunată”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Nouă azi ne-a răsărit”, „Naşterea Domnului nost’”, „Sus, creştini!”, „Moş Crăciun”, „O, brad frumos”, „Adeste fidelis”, „Noapte de vis”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, „Domn, Domn să-nălţăm”, au umplut inimile celor prezenţi de magia sărbătorilor de iarnă… Clipe magice au oferit şi dascălii de la Colegiul Naţional „George Coşbuc”, condus de profesorul Dariu Comes, care au strălucit prin interpretare şi ţinută. Un moment deosebit şi o surpriză asemenea, au avut-o tinerii colindători de la Clubul Sportiv de Arte Marţiale „Keryo” din Năsăud, care au dovedit aceleaşi aptitudini şi la interpretarea colindelor ca şi la luptele de arte marţiale.

Toţi colindătorii au fost răsplătiţi de gazde, conform tradiţiei străbune.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5