Alpii, Alpii! Frumuseţi şi dezastre...

I-aţi văzut vreodată? Sunt minunea lui Dumnezeu întinsă din Ţara lui Wilhelm Tell (Helvetica), spre şase state: Austria, Franţa, Italia, Germania, Lichtenstein, Slovenia) cu 128 de vârfuri peste 4000 de m. pe temeliile lor de cremene eternă, iar Mont-Blancul are 4810 m. Piscuri cu zăpezi orbitoare, prăpăstii şi stâncărie gri cât cuprind ochii acum în primăvară prin Alpii dinspre Franţa. Prin aceste locuri socotite inexpugnabile, Hanibal–unul din cele mai strălucite genii militare şi-a trecut armatele şi elefanţii (la anul 218 a.HR) înfiorând Roma antică, După două mii de ani, Napoleon (1796) surprindea Piemontul şi Lombardia:”Soldaţi! Sunteţi goi şi flmânzi. Vă voi duce în cele mai roditoare câmpii ale lumii...”
Câte istorii, câte vieţi curmate de avalanşe!... Între ele mereu se va reaminti dezastrul aviatic al aeronavei A-320 din această primăvară, cu 150 de pasageri şi echipaj. Cine s-ar fi gândit din cei 149 de pasageri că va fi ultimul zbor, ultima zi, clipele din urmă? O ştia doar copilotul W. Lubitz (27 de ani), care plănuise îndelung suicidul său şi al nevinovaţilor însoţitori, între care 16 elevi şi doi profesori( 67 germani, suedezi şi un belgian.). „Rugaţi-vă neîncetat, căci nu ştiţi ceasul”- ne îndemna Mântuitorul HRISTOS.
Ştim cui ne încredinţăm vieţile urcând într-un avion? E vorba adesea de un tip de „ruletă rusească”. Peisajul terestru e mult mai interesant decât cel privit de la mii de metri înălţime. Şi infinit mai plictisitor.„Da, uneori adormeam în timpul zborului”- mărturiseşte un pilot de linie ieşit la pensie. „Şi mai ciudat este că se întâmpla că şi copilotul aţipea, avionul mergând pe pilot automat.” Unii conducători de zbor sunt chiar binişor chercheliţi, fiindcă pe şoselele cerului nu sunt posturi de control nicăieri şi nici la aterizare să se pună fiola. Un pilot rus şi-a lăsat fiul elev la manşă, iar avionul cu pasagerii lui a intrat curând în vrie şi nici intervenţia nesăbuitului tată-pilot nu a mai putut redresa aeronava.
De unde aveam să ştim că Wilhelm Lubitz, copilotul avionului fatidic de la „German Wings-divizia low-cost Lufthansa”, e dus puţin cu pluta, că fata iubită i-a refuzat o maşină Audi ultimul tip şi-l părăsise, că voia să-şi perpetueze memoria cu o faptă care să răsune în urechile posterităţii? Mulţi au fost cei care l-au precedat pe Lubitz, printre primii fiind acel bizar Herostratus care a distrus uriaşul Templu al zeiţei Diana din Efes, una din minunile vremii antice. („Am văzut zidurile din Babilon, grădinile suspendate Semiramis, Colosul din Rhodos, dar când am văzut templul din Efes, toate celelalte au dispărut în ceaţa amintirii”- mărturisea Filon din Alexandria.)
Fiindcă suntem spre sfârşit, „mă pun în poară” cu zişii experţi de la noi. Se spune că aeronava A 320 prăbuşită în Alpii Francezi (la Barcelonette) avea 25 de ani vechime şi că ce-o fi aia 25 de ani, când piesele cu cea mai mică defecţiune sunt pe dată schimbate şi controlul general ultim a fost în 2013? Nu e oare prea mult la un avion, ştiind că şi eu îmi fac ITP-ul tot la doi ani, deşi merg pe cale netedă? Nemţii barosani îşi schimbă maşinile când au între cinci şi zece ani. (Să le repare românii second-hand!) Iar un avion îl ţii 25 de ani, deşi condiţiile de exploatare sunt infinit mai traumatizante, decât în cazul unui autoturism! Mă rog, dacă-i zice low-cost (voiaj cu preţuri minime), vădindu-se adesea ca high-cost, adică un cost în vieţi, al căror preţ e infinit, Chiar financiar, o sumă despăgubitoare de 300 milioane euro pentru cei pieriţi nu e un nimic.