Ambulanţa bistriţeană a intervenit, anul trecut, la peste 40.000 de cazuri medicale. Peste 1,5 milioane de kilometri parcurşi pentru salvarea de vieţi
Anul trecut, au fost înregistrate un număr total de 56.657 apeluri cu caracter medical, prin sistemul SNUAU 112, în scădere cu 0,83% faţă de anul 2017. Media zilnică, calculată pe baza numărului total de apeluri, relevă că media apelurilor a fost de 160,70 apeluri/24h, ceea ce reprezintă o medie de 80,35 apeluri/tură de 12h. Din volumul total de solicitări, echipajele ambulanței au deservit 40.091 (68,35% din total apeluri). Restul au fost fie alocate echipajelor SMURD, fie au fost sfaturi medicale, sau reveniri, informări etc.
Din totalul misiunilor derulate în 2018 de SAJ BN, 26.130 (65,2 %) au fost urgenţe şi transport medical asistat, 2.537 (6,4%) au fost consultații la domiciliu, iar 11.349 (28,4%) au fost transport sanitar neasistat, pentru dializă, în semestrul 1, şi transport produse biologice.
În ceea ce priveşte solicitările de transport medical asistat și neasistat, 4930 misiuni (12,30%) au fost solicitări CT/RMN, 4395 misiuni (10,96%) au reprezentat solicitări transport asistat intrajudețean, 174 misiuni (0,43%) au însemnat solicitări transport asistat în alt judeţ, 91 misiuni (0,23%) – solicitări transport asistat in județ, 1147 misiuni (2,86%) – solicitări transfer interclinic, în alt judeţ, 1731 misiuni (4,32%) - solicitări transport neasistat pacienți (fără dializă), 77 misiuni (0,19%) - solicitări transport produse biologice, iar 214 solicitări (0,53%) - asistență de urgență preventivă (manifestări culturale, sportive etc.) .
„,Majoritatea pacienților au fost transportați la spital, un procent nesemnificativ a refuzat transportul, nu a fost găsit la locul solicitării etc. Unul din cei mai importanți indicatori de calitate ai activității operative este timpul mediu de ajungere la caz (promptitudinea). Calculând acest timp anual, se observă că în anul 2018 s-a obținut un timp mediu de 325 sec. în urban (5 min 25 sec.) și 1084 sec. în rural (16 min 04 sec) . Durata medie de intervenție pe anul 2018 a fost de 5008 sec. (cca. 84 minute).
Analizând distribuţia activităţii în funcție de categoriile de personal operativ, se poate observa că lipsa personalului medical superior suficient face ca activitatea se SAJ BN să se bazeze majoritar pe activitatea asistenților medicali. medicii au asistat un total de 4528 cazuri (11,29%), iar asistenții medicali au asistat 27.126 cazuri (67,66% din total)”, precizează dr. Annabella Muzsi, managerul SAJ BN.
Activitatea de consultații la domiciliu a fost deservită de un echipaj ACD/judeţ/tură, cu care au fost derulate 2537 misiuni de consultații la domiciliu/an (6,33% din total).
Peste 1,5 milioane de kilometri parcurşi pentru salvarea de vieţi
În anul 2018, deși s-a menținut deficitul de personal, s-a reuşit asigurarea menţinerii parcului de autospeciale în parametri optimi, fără a exista perturbări majore ale activităţii operative, atât în Staţia Centrală cât şi în substaţii/puncte de lucru.
Numărul total de kilometri parcurși de autospecialele SAJ-BN în 2018 a fost de 1.597.466 km ( scădere cu 5,59% faţă de 2017). Media km parcurși lunar de ambulanțe a fost de 3677 km/ambulanță/lună.Parcul de autosanitare a necesitat 242 intrări in service, reprezentând în medie cca. 20 intrări/lună. Media numărului de zile de staționare în service a ambulanțelor a fost de 5 zile. Activitatea s-a derulat cu o capacitate tehnică medie lunară de 83% din total parc auto.
„Anul 2018 a adus îmbunătățirea celui mai important aspect din punct de vedere logistic într-un serviciu de ambulanță - autosanitare noi: au fost primite, la mijlocul lunii decembrie 2018, un număr de 5 autosanitare 4x2, marca Renault Master, echipate B1/B2, care au fost distribuite în stațiile și substațiile județului”, menţionează managerul Ambulanţei bistriţene.
Conform statului de funcții în vigoare, unitatea funcționează la data de 31.12.2018 cu un număr de 153,5 posturi aprobate, toate ocupate la finele anului. Numărul medicilor a crescut efectiv cu 1, fiind primit un nou medic în activitatea de consultații de urgență la domiciliu, pe bază de contract de colaborare.
Majoritatea ambulanțelor de urgență au depăşit 500.000 km rulați
Ca şi aspect general, disfuncţionalităţile au existat în activitatea instituţiei, dar au fost găsite soluţii temporare de remediere sau a fost limitat efectul acestora. Principalele surse de disfuncționalități în 2018 au fost îmbătrânirea parcului de autosanitare, majoritatea ambulanțelor de urgență depășind 500.000 km rulați; necesitatea de a desfășura constant muncă suplimentară din cauza lipsei de personal ce atinge toate categoriile de salariați, ceea ce a dus la extenuarea personalului, apariția sindromului de ”burn out”, limitarea timpului fizic disponibil activităților de supraveghere și control, precum și tendința de scădere a calităţii muncii
Citiţi şi:
- Aproape 40.000 cazuri deservite de echipajele Ambulanţei bistriţene, în 2016. Parcul auto îmbătrâneşte, personalul este extenuat
- Peste 336.000 km parcurşi pentru sănătate
- Anul trecut, aproape 55.000 de apeluri cu caracter medical 112. Peste două treimi din cazuri, deservite de Ambulanţă
- Peste 32.000 cazuri deservite de Ambulanţă. Circa un million şi jumătate de kilometri parcurşi
- Aproape 70% din solicitările medicale, deservite de echipajele Ambulanţei. Peste 1,5 milioane km parcurşi în 2014
Adaugă comentariu nou