Amenzi de peste 200.000 lei, aplicate de poliţişti, în această minivacanţă. Aproape 50 de şoferi au rămas fără permis de conducere
Pe perioada minivacanței de Sfânta Maria, polițiștii au fost la datorie, zilnic, pentru siguranța și liniștea cetățenilor. În cele 5 zile, poliţiştii bistrițeni au reţinut 49 de permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare auto.
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice au efectuat controale şi verificări de specialitate la agenți economici care desfășoară activități comerciale în domeniul turismului, pe raza județului, ocazie cu care au fost constatate și aplicate sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 12/1990 în valoare totală de 10.000 lei și s-a confiscat numerar suma de 200 lei.
Cu ocazia manifestărilor religioase, pe raza întregului județ, polițiștii au asigurat măsurile de ordine, precum și afluirea/defluirea traficului rutier în zonele lăcașurilor de cult.
Ca urmare a acitivităților desfășurate, în perioada minivacanței, polițiștii de ordine publică și cei rutieri au constatat și aplicat 853 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 241.685 de lei, majoritatea pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 49 de permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare auto.
sursa: IPJ BN
Citiţi şi:
- Aproape 600 de amenzi aplicate de poliţişti, în minivacanţă. 36 de şoferi au rămas fără permis
- La Beclean și Năsăud, polițiștii au legimat peste 140 de persoane și au oprit 110 autovehicule. Ce amenzi au fost date!
- Peste 250 de amenzi aplicate de poliţişti numai într-o singură zi
- Năsăud: 125 de autovehicule controlate în cadrul unei razii. Peste 80 de amenzi aplicate!
- Poliţiştii bistriţeni au dat, într-o singură zi, 150 de sancțiuni contravenționale și au reținut 29 de permise și 8 certificate de înmatriculare
Adaugă comentariu nou