Ansamblul Cununiţa din Ilva Mare a promovat tradiţiile strămoşeşti, la Paris

prof. Pavel Berengea

          Ansamblul de tradiții și obiceiuri strămoșesti  Cununița din Ilva Mare a participat în zilele de 16-21 octombrie 2019 la festivalul de cultură, artă și teologie din Paris, intitulat "Din dragoste pentru frumos, manifestări  organizate de către Mitropolia Ortodoxă a Europei Occidentale și Meridionale, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființarea Mitropoliei Române de la Paris și punctând și în cadrul românilor din  diaspora manifestările legate de anul satului românesc.

          De-a lungul mai multor zile s-au derulat manifestări închinate reginei Maria a României,  ocazie cu care pe malul Senei, lângă Turnul Eiffel s-a inaugurat  o stradă denumită Promenade Marie de Roumanie (1875-1938 ), Reine de Roumanie”, dar mai ales conferințe, expoziţii, lansări de carte, concerte etc., la care au participat personalități ale lumii culturale din țară și de peste hotare (IPS Mitropolit Iosif, M.S. Margareta - Custodele Coroanei României, A.S.R Principele Radu al României, ES Luca Niculescu - Ambasadorul României în Franța, ES Adrian Cioroianu- Ambasadorul României la UNESCO,  Academicianul Ioan Aurel Pop - Președintele Academiei Române, arhitect Şerban Sturdza etc.). În fiecare zi manifestările se încheiau cu un concert spectacol, unde năsăudenii au avut o contribuție deosebită, apreciată de miile de participanti la manifestări (duminică, 20 octombrie, după oficierea Sfintei Liturghi prezidată de către IPS Iosif Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale, având loc o grandioasă agapă și o serbare câmpenească).

          Astfel, duminică, 13 octombrie, și miercuri, 16 octombrie, după manifestările închinate reginei Maria a României a avut loc un concert de muzică tradițională cu Teodora Purja - tezaur uman viu patrimoniu UNESCO, Lenuţa Purja și Sergiu Purja Negrean.

          Vineri, 18 octombrie, conferinţele închinate satului românesc au avut loc la Eglise Saint Sulplice, a doua biserică ca mărime din Paris - aproape de Notre Dame, conferințe  precedate de un Happning cu caprele din Ilva Mare- coordonator prof. Pavel Berengea și urșii  din Asău- Bacău-coordonator Daniel Nicodim. Sâmbată, 19 octombrie, manifestarile au avut loc la Catedrala Sf. Arhangheli din Paris - prima Biserică Ortodoxă românească din Franța întemeiată sub domnia regelui Carol I prin efortul poetului Vasile Alecsandri. După conferinţele Ce putem face pentru satul românesc? Școală, cultură, tradiție, conferințe susținute de numeroase personalități culturale din  România, a urmat un nou Happening cu caprele din Ilva Mare și Urşii din Asău.

          Duminică, 20 octombrie, după Sfânta Liturghie (unde am întâlnit zeci de ilveni, năsăudeni, oșeni etc.), a avut loc un concert în aer liber, susținut de Junii Sibiului (dansuri), Grupul Ştefan Vodă din Basarabia (muzică tradițională ), caprele din Ilva Mare, urșii din Asău și un moment In memoriam  Dumitru Fărcaș cu taragotistul Dan Gâdea și acordionistul Dan Zahan. A urmat apoi întâlniri de suflet cu numeroși români cu care printre lacrimi de bucurie și de dor am depănat amintiri, probleme care framântă astăzi pe toți românii mai ales pe cei care-și duc viața  de zi cu zi printre străini...

           Luni, 21 octombrie, ilvenii mari au avut un bonus din partea organizatorilor pentru vizitarea Parisului. Am avut ca ghid un leșan care trăiește  de peste 10 ani la Paris, în persoana  preotului Cristian Suciu, care ne-a făcut să trăim momente care nu pot fi încă redate în cuvinte....

         Seara, când am fost conduși de organizatori spre aeroportul Charles de Gaule", am primit laudele și aprecierile oficialităților, organizatorilor, dar și a românilor care trăiesc în Franța (mai ales în zona Parisului).

         Dorim  să mulțumim și noi pe această cale mai ales preotului consilier Emilian Marinescu- responsabilul Departamentului Cultural al Mitropoliei și soției sale, d-na Alexandra, care, pe parcursul a cinci zile ne-au oferit o vacanță la Paris pe care nu o vom uita niciodată. Mulțumiri aducem și Primăriei Ilva Mare, d-lui primar Alexandru Anca pentru sprijinul acordat.


Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5