Anul trecut, solicitările de eliberare a paşapoartelor au crescut cu peste 30%. Peste 16.500 paşapoarte emise
Anul trecut, la nivelul Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al judeţului Bistriţa-Năsăud au fost înregistrate 16.768 cereri de eliberare a paşaportului faţă de 13.303 cereri în 2015, ceea ce reprezintă o creştere de 31%.
Potrivit inspectorului principal de poliţie Floarea Pavelean, desemnat şef Serviciu Paşapoarte, creşterea numărului de cereri se explică „prin faptul că în anul 2016 au expirat un număr mare de paşapoarte a căror valabilitate a fost de 10 ani, dar şi paşapoartele biometrice emise în 2011 a căror valabilitate a fost de 5 ani”. În plus, la această creştere mare a solicitării de noi documente de călătorie a contribuit şi poziţia adoptată de către unele state din UE, care, pentru perioade determinate, au instituit controale la frontieră, ocazie cu care au solicitat prezentarea paşapoartelor.Pe parcursul anului trecut, au fost emise 16.531 paşapoarte, faţă de 13.222 în 2015.
Anul trecut, au fost eliberate 342 de paşapoarte cu stabilirea domiciliului în străinătate, tot mai mulţi cetăţeni români preferând acest lucru pentru că, în cazul expirării actului de identitate, nu mai au nevoie de acel act. În schimb, pentru restabilirea domiciuliui în ţară, au fost doar 109 cereri.
Potrivit Raportului de activitate al Serviciului Paşapoarte, sumele încasate din prestarea serviciilor către populaţie, constituie venit la bugetul statului, sunt de 4.305.878 lei.
Nu în ultimul rând, merită amintit faptul că pe parcursul anului trecut au fost primite 498 ordine de interzicere a părăsirii ţării, cu 190 mult mai multe ordine faţă de anul 2015, fapt care indică o creştere a fenomenului infracţional la nivelul judeţului.
Citiţi şi:
- Anul trecut, peste 26.800 de paşapoarte au fost eliberate în Bistriţa-Năsăud!
- Peste 21.000 de paşapoarte emise în Bistriţa-Năsăud, în creştere cu 32% faţă de anul trecut
- Peste 13.200 de paşapoarte emise, anul trecut, în Bistriţa-Năsăud
- Peste 19.000 de pașapoarte eliberate, anul trecut, de Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Bistrița-Năsăud! 4500 de cereri de la cetățeni din alte județe!
- În 2011, peste 13.000 de paşapoarte eliberate la Bistriţa
Adaugă comentariu nou