Arma auto la împlinirea a 93 de ani
În data de 01.03. 2010, pe platoul Bg. 81 Mc., a avut loc festivitatea prilejuită de împlinirea a 93 de ani de existenţă a armei auto. Comandantul Bg. 81 Mc. a dat citire mesajului şefului Statului Major General, locţiitorul comandantului şi şeful de stat major au dat citire mesajelor transmise de către Şeful Statului Major al Forţelor Terestre şi comandantului Diviziei 4 I. Gemina.
În mesajele transmise s-a pus accentul pe importanţa şi rolul armei auto, în cadrul sistemului militar, şi aşa cum afirma generalul francez, Charles de Gaulle, care arăta că în viitor „ Fiecare element al trupelor de uscat va trece peste văi şi munţi pe vehicule construite special în acest sens. Nici un om, nici un tun, nicio pâine, nu vor fi decât transportate”.
La încheierea activităţii automobiliştii militari au fost încă o dată felicitaţi de către comandantul Bg.81 Mc. care a acordat diplome de excelenţă.
Le spunem şi noi „La mulţi ani!”. Informaţiile au fost obţinute de la mr. Florin Apăfăian, ofiţerul cu relaţii publice al U.M. 01331 Bistriţa.
Citiţi şi:
- Brigada 81 Mecanizată şi-a surclasat „adversarii”, ocupând locul I, la faza pe Ministerul Apărării Naţionale
- Militarii bistriţeni s-au clasat pe locul I
- De 105 ani, Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” apără Cetatea! Ceremonial festiv pe bulevardul ce poartă numele generalului erou
- Festivitate de premiere la “COMPETIŢIILE SPORTIVE ŞI APLICATIV-MILITARE DE VARĂ” – Cupa 9 Mai
- 10 noiembrie 2013, 170 de ani de la infiinţarea primei baterii de artilerie
Adaugă comentariu nou