ASTRA BÂRGĂU devine tot mai activă
ASTRA a fost înființată în anul 1861 la Sibiu de români patrioți, creștini ortodocși și greco-catolici, având drept inițiatori preoți, dascăli, militari, juriști, etc. Primul Președinte ales de Adunarea generală a fost Mitropolitul Ardealului, Andrei Șaguna. Astra a avut un rol deosebit în emanciparea culturală și politică a poporului român din Ardeal.
ASTRA sau Asociația românilor din Transilvania s-a extins în toată țara, are filiale în Republica Moldova, Ungaria, Serbia, iar extinderea continuă acolo unde sunt români. Va deveni și mai activă sub conducerea noului Președinte ales în Adunarea generală din 01.02.2025, Prof.univ.dr.preot ortodox Constantin Necula. Am avut onoarea de a fi prezent la această adunare generală, îmbrăcat în costum național specific Văii Bârgăului, însoțindu-i pe reprezentanții ASTREI Năsăud: Ioan Seni, Președinte de onoare, Ioan Boțan, Președinte și Ovidiu Maghiar, Secretar.
Pentru întreaga sa activitate de 33 ani în fruntea Astrei i-au fost aduse calde mulțumiri Domnului Prof.dr. Dumitrui Acu.
Astra a fost, este și va fi „o academie a modelelor de viață culturală și un izvor de cultură și pedagogie socială fără egal al României. O asociațiune bruscată politic de un imperiu și de două, trei dictaturi și care a rezistat pentru că nu a intrat în jocul politic și ideologic al nimănui” – am citat din cuvântul președintelui ales în 2025, Prof.univ.dr.Constantin Necula.
Cu sprijinul nemijlocit al Astrei Năsăud, pentru care le mulțumim, în cursul anului trecut au fost înființate cercuri ale Astrei în Livezile, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Bistrița-Bârgăului și Tiha Bârgăului, iar în Adunarea generală din 20 decembrie 2024, ce a avut loc la Căminul cultural din Josenii Bârgăului, s-a adoptat Statutul și Actul constitutiv al Despărțământului Astra Bârgău, asociație ce cuprinde toate cele 5 cercuri de pe Valea Bârgăului.
A fost ales primul Comitet de conducere al Astrei Bârgău compus din 11 persoane: Ioan Cordovan, Președinte, Ioan Lazăr și Ioan Someșan, Primvicepreședinți, Florin Petru Gordon, Președinte Livezile, Bîltag Mihai, Președinte Josenii Bârgăului, Vrăsmaș Maria-Macedonia-Aurelia, Președinte Prundu Bârgăului, Teodor Marius Cornea, Președinte Bistrița-Bârgăului și Nicoleta-Ioana Șovrea, Președinte Tiha Bârgăului în calitate de Vicepreședinți, Livia Sarca, Secretar general, Elena Trișcă, Contabil și Olimpia Holbură, Casier.
Asociația „Despărțământul Astra Bârgău” a fost înregistrată ca persoană juridică de interes privat, de utilitate publică, independentă, democratică, apolitică, în baza Încheierii civile nr.281/CC/22.01.2025 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul civil nr.258/190/2025, dobândind astfel personalitate juridică.
Singura politică a Astrei Bârgău este și va fi în interesul general al României, al românilor, al bârgăuanilor.
Scopul Astrei Bârgău poate fi definit, pe scurt, astfel:
-realizarea unității și coeziunii românilor de pretutindeni, care au fost și s-au lăsat dezbinați. „Dezbină și stăpânește” trebuie să dispară faptic, concret dintre noi. Invidia, ura, dezbinarea, egoismul, cearta ne-a făcut mult rău și trebuie să ne străduim a le înlătura din viața noastră. De altfel, un înțelept a spus clar așa: „Singura modalitate de a învinge într-o ceartă este SĂ NU O ÎNCEPI, iar dacă o începe altul, TU SĂ NU O CONTINUI”. Este valabil atât în familie, cât și în orice comunitate de români, locală, națională ori internațională.
-revitalizarea rolului educativ al preoților, dascălilor, militarilor, juriștilor și a altor categorii de români patrioți, care și-au adus contribuția, de-a lungul anilor, la trăinicia noastră pe acest teritoriu greu încercat și au determinat faptul că „românii au fost, sunt și vor mai fi, de multe ori doborâți, dar niciodată înfrânți”.
-reînvierea, reluarea unor vechi obiceiuri românești foarte frumoase și foarte utile:
1.plantatul sau „pusul”pădurii. Primarii și ocoalele silvice asigurau puieții și muzica sau „șeterașii”, iar locuitorii comunității, de la bătrâni la copii, veneau cu uneltele necesare, cu mâncare și băutură. Se lucra, se bea, se mânca și se juca, dar mai ales se socializa și se învăța ce bine-i să ne ajutăm, nu să ne urâm și certăm. Dumnezeu iubește și ocrotește România, dar EL este dragoste și asta ne cere și nouă!
2.portul costumului popular, mai ales la sărbători naționale laice ori religioase.
3.acordarea de burse și alte mijloace de sprijin pentru elevii silitori și pentru creatorii de frumos și util în diferite domenii.
4.antrenarea populației la cât mai multe activități, acțiuni în comun care să trezească dragostea de neam și țară, să facă să dispară individualismul, invidia, răutatea, egoismul. Unul dintre aceste obiceiuri ar fi „berea”, acea reuniune a românilor, mai ales cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când se adunau la căminul cultural cu mic, cu mare, se petrecea, se socializa, se făcea un schimb de experiență util, se încheiau afaceri locale benefice.
5.atragerea tineretului la acțiunile Astrei, pentru a asigura activitatea ulterioară a asociației și a sprijini tinerii în evitarea actualelor modalități de distracție, unde se consumă băuturi alcoolice în cantități mari, se consumă droguri, se crează deprinderi nesănătoase, porniri la violență, ură și dezbinare.
Mulțumim primarilor celor 5 comune de pe Valea Bârgăului pentru sprijinul și implicarea în acțiunile Astrei Bârgău și ne exprimăm convingerea că acțiunile Astrei sunt în interesul comunităților locale, dar și a administrațiilor locale.
Ioan Someșan
Prim-vicepreședinte ASTRA Bârgău
Adaugă comentariu nou