Au fost reluate lucrările de asfaltare la Ţigău şi Sâniacob. De Paşti, pe asfalt
Au fost reluate lucrările de modernizare a drumului comunal DC 27 A, Chiraleș -Țigău-Sâniacob, anunţă primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian. Potrivit acestuia, în maximum două luni va fi asfaltat intravilanul satelor Țigău și Sâniacob, posibil până de Paști.
„Se va ataca refacerea podului de la intrarea în Țigău peste valea Lechinței, dar și refacerea podului din mijlocul satului Sâniacob. Aceste lucrări vor determina închiderea temporară a accesului din DJ 151 spre Țigău, accesul din Țigău spre Lechința se va realiza prin Chiraleș. În Sâniacob se va realiza un acces ocolitor. Sigur că aceste lucruri vor crea un mic disconfort, lucru pentru care ne cerem scuze, dar orice lucrări de asemenea anvergură determină și astfel de probleme”, declară primarul Florian..
Investiţia este realizată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în baza OG 28/2013. Practic, vorbim despre finalizarea modernizării DC 27A, Chiraleş – Ţigău – Sâniacob, tronson de peste 7 km. Valoarea lucrărilor rămase de executat este estimată la 3 milioane lei.
Citiţi şi:
- În martie, se reiau lucrările de asfaltare la Ţigău şi Săniacob. De Paşti, pe asfalt
- Primarul Romeo Florian: Am semnat contractul de finanțare pentru canalizare și stație de epurare în localițățile Chiraleș,Țigău, Sâniacob!
- Anunţ public pentru proiectul Sistem de canalizare a apelor uzate menajere și stație de epurare în localităţile Chiraleș, Ţigău, Sâniacob, comuna Lechința
- La pas, prin Sâniacob, în căutarea lucrului bine făcut
- Peste 18,2 milioane lei pentru canalizare la Chiraleș, Țigău, Sâniacob prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”!
Adaugă comentariu nou