Bancuri de altădată

Am găsit într-un dosar din arhiva mea un plic durduliu cu fișe din anii 80. Va fi știut Securitatea de el, căci, nu mă îndoiesc, voi fi fost un…simpatic de-al lor? Conține anecdote (să le zicem) „politice”, cu precădere referitoare la faimoasa familie (adică sinistră) a Ceaușeștilor. Și am selectat câteva, pentru tipar.
Desigur, cei de vârsta senectuții le vor recunoaște, însă am în vedere vârsta mijlocie și cea tânără. Cei „vechi” cu siguranță le vor percepe „mesajul” într-un anume fel, știind conotațiile, datele de subsol. Pentru ceilalți sper că poanta mai are încă ceva din istețimea inițială, că vor sesiza substratul malițios și accentul disprețuitor ascuns în gluma respectivă. Deci, haideți:
*Când se reîntoarce din străinătate, Ceaușescu spune astfel: „Trei iezi cucuieți/ Ușa tatii descuieți, / Că tata v-aduce vouă/ Un decret ș-o lege nouă.”
*Mario, deschide nicuvizoru , să vedem ce mai scornicești.
*Ceaușescu și-a cerut schimbarea cetățeniei, dorește să devină grec. De ce? Fiindcă mai nou a început să vorbească…elena.
*C. obișnuiește, când merge prin țară, să ia câte un copil în brațe. La un moment dat, aflat în județul Harghita, are loc scena „standard”: „Pui de dac, spune-mi cum te cheamă?” Răspuns: „Miklos”.
*Urma să se schimbe denumirea genericului de la telejurnal: „Ce vrăji a mai făcut nevastă-mea.” (Era titlul unu simpatic serial, cu episoade de 25 de minute.).
*C. primește de la Nixon o mașină, extrem de luxoasă, dar, ciudat, în interior nici un motor. Contrariat, C. îi telefonează președintelui de atunci al SUA, iar acesta îi răspunde: „N-aveți nevoie de motor. Pe drumul pe care ați apucat-o nu mai e nevoie decât de frână.”
*„Ce se va spune despre C. peste o sută de ani?” „A fost un turist român pe vremea Nadiei Comăneci.”
*Știi cine este cel mai mare șahist al lumii?” „Sigur: Elena. Își poartă nebunul peste tot și nu i-l ia nimeni.”
*„De ce își ia C. nevasta cu el când pleacă peste hotare/” „Ca să n-o pupe la plecare și la sosire.”
Reiau ceea ce am mai scris undeva: Faimosul vienez Sigmund Freud are un savuros eseu intitulat „Despre glumă”. Îl încheie astfel: Anecdota este faza incipientă a revoltei.
Da, noi, românii, până „a explodat mămăliga”, ne-am răcorit și ne-am potolit prin tachinerii. Ați observat că de 25 de ani încoace glumele (așa-zis) politice sunt rare ? Oare de ce?