Bărbat de 61 ani din Bistriţa, reţinut. A încălcat ordinul de protecţie, mergând la locuinţa fostei soţii
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au reținut, mraţi, pentru 24 de ore un bărbat de 61 de ani, din Bistrița, cercetat pentru infracțiunea de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”. Acesta va fi prezentat magistraților, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
„Astfel, în cursul zilei de ieri, o femeie de 57 de ani, din Bistrița, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că fostul soț, un bărbat de 61 de ani, a intrat în incinta scării blocului și la ușa locuinței, încălcând astfel obligațiile prevăzute în ordinul de protecție emis de către judecătoria Bistrița. Ca urmare a celor constatate, polițiștii Biroului de Ordine Publică au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Dosar penal pentru o femeie din Bistrița! A încălcat ordinul de protecție, încercând să se apropie de fostul concubin
- Un tânăr din Ciceu Giurgești a fost reținut pentru 24 de ore! A încălcat ordinul de protecție, după ce și-a agresat tatăl!
- Bistriţean reţinut, după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu, emis împotriva sa! Acesta şi-a agresat mama
- Bărbat din Bistriţa, reținut. S-a apropiat la mai puţin de 50 de m de soacră şi a încălcat ordinul de protecție!
- Bărbat din Dumitra reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție şi s-ar fi apropiat de locuința concubinei sale din Bistrița
Adaugă comentariu nou