Bărbat din Teaca reținut de polițiști, după ce și-a agresat soția și cele două fiice și nu le-a permis să părăsească locuința
La data de 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pentru o durată de 24 ore față de un bărbat, de 35 de ani. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și lipsire de libertate în mod ilegal.
"În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în perioada 25-27 iulie a.c., bărbatul de 35 de ani, din Teaca, le-ar fi lipsit de libertate în mod ilegal pe soția și cele două fiice, prin aceea că nu le-ar fi permis să părăsească locuința comună. Totodată, în urma probatoriului administrat polițiștii au stabilit faptul că, în acest interval, bărbatul le-ar fi agresat fizic și le-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, de natură să le provoace o stare de temere.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o durată de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Acesta urmează să fie prezentat magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive", a transmis IPJ BN.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în vederea documentării întregii activități infracționale.
Citiţi şi:
- Un bărbat din Bistriţa, care şi-ar fi agresat soţia şi ar fi legat-o pentru a recunoaşte anumite lucruri, reținut în urma unor percheziții
- Bărbat din Mijlocenii Bârgăului, prins de polițiști, după ce și-ar fi lovit soția și amenințat fiica
- Bărbat de 53 de ani din Bistriţa, reținut! Şi-ar fi agresat soţia şi fiica, iar ulterior a revenit acasă, deşi avea ordin de protecţie
- Bărbat arestat după ce şi-ar fi agresat fizic concubina din Urmeniș
- În arest pentru 24 de ore. Un bărbat din Negrileşti, cercetat pentru violență în familie, amenințare și nerespectarea ordinului de protecție
Adaugă comentariu nou