BÂRGĂUANII ŞI-AU OMAGIAT MARTIRII

LA TROIŢA DIN PRUNDU BÂRGĂULUI

Sâmbătă 10 octombrie 2009, la Troiţa Martirilor din Prundu Bârgăului a avut loc slujba de comemorare a 65 de ani de la odiosul masacru săvârşit de trupele hortiste, în retragere, care au împuşcat, fără nicio judecată 7 bârgăuani.

În întreg judeţul au fost executaţi de către hortişti 24 de cetăţeni români, între care Grigore Hângănuţ din Ciosa, precum şi bârgăuanii: Pavel Costea, George Popandron, Leon Vlad, Simion Rogină, Vasile Raţiu, Lucreţia Tanca şi Augustin Pop, care au fost chinuiţi şi împuşcaţi, mişeleşte, în noaptea de 10-11 octombrie 1944, fiind aruncaţi într-o groapă comună, la Prundu Bârgăului. Singurul supravieţuitor care a scăpat printr-o minune dumnezeiască, mărturisind şi făcând cunoscut tuturor odioasa crimă săvârşită de hortişti, a fost preotul Augustin Pop din Mijlocenii Bârgăului.

La această comemorare, preoţii Ioan Jauca şi Vasile Turc, au oficiat slujba de pomenire a celor 7 martiri, la troiţa de la locul execuţiei, unde au fost depuse coroane de flori şi au fost prezenţi: Pavel Costea, Vasile şi Leon Raţiu, urmaşi direcţi ai victimelor, reprezentanţi ai Consiliului local din Prundu Bârgăului, între care Vasile Penciu, Aurel Badiu, Leon Vlad, Teodor Răcilă, Nicolae Monda, Gavril Bruj, Leon Raţiu, primarul comunei Josenii Bârgăului, Tudorel Ciotmonda, fruntaşi ai tuturor partidelor politice, între care deputatul Radu Moldovan, Cristian Parasca, Petrică Moldovan, Paul Ştirbu şi numeroşi cetăţeni. Au luat cuvântul următorii: Pavel Ştirbu, care a fost moderatorul manifestării, Iulius Lucuţa, Vasile şi Leon Raţiu, Tudorel Ciotmonda, Radu Moldovan şi Niculae Vrăsmaş, care au relatat tristele momente ale dramei petrecute în acest loc, acum 65 de ani, care nu ar trebui să se mai repete. Manifestarea s-a încheiat cu un scurt concert interpretat de taragotistul Dumitru Ciupa şi acordeonistul Mihai Furcea.

LA BISERICA DIN MIJLOCENII BÂRGĂULUI

Protopopiatul Ortodox Român Bistriţa şi Parohia Ortodoxă Mijlocenii Bârgăului au organizat, duminică 11 octombrie 2009 ora 16, o slujbă de pomenire la biserica din Mijlocenii Bârgăului şi comemorarea a 65 de ani de la martiriul bârgăuanilor, din noaptea de 10-11 octombrei 1944, când ocupaţia hortistă a culminat în cruzime, masacrând fără judecată şapte bârgăuani: Pavel Costea, George Popandron, Leon Vlad, Simion Rogină, Vasile Raţiu, Lucreţia Tanca şi preot Augustin Pop. Ultimul a supravieţuit printr-o minune a lui Dumnezeu şi a servit ca preot stavropor şi părinte protopop, la biserica din Mijlocenii Bârgăului, unde se află mormântul său, la care s-au depus coroane de flori.

În biserica în care a slujit preotul martir Augustin Pop, a avut loc o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de cinci preoţi, având în frunte pe Alexandru Vidican, protopopul ortodox al Bistriţei, Simion Cristea, fiu al satului şi preot la Cluj – Napoca, Ioan Timoce, din Bistriţa Bârgăului, Gabriel Pugna, din Susenii Bârgăului şi Mihai Pop, din Mijlocenii Bârgăului.

Au luat cuvântul şi au adus la lumină numeroase date, în cea mai mare parte inedite, cu privire la viaţa satului Mijloceni şi marea dramă care s-a petrecut la poalele Heniului, acum 65 de ani următorii: protopopul Alexandru Vidican, moderatorul manifestării, părintele Simion Cristea, la rândul lui cununat de către preotul martir Augustin Pop, doctorul Mircea Gelu Buta, un înflăcărat iniţiator al acestei manifestări şi a altora, petrecute în ultima vreme pe Valea Bârgăului şi în judeţ, numeroşi fii ai satului, între care profesorii Adrian Mănarcă, Iulius Lucuţa, Maria Holbură, care a locuit în casa părintelui Augustin şi Livia Blaga, botezată şi cununată de părinte, col. rez. Ioan Sereţan, autor al multor lucrări documentare şi iniţiator al muzeului de la Mănăstirea Sf. Spiridon, primarul comunei, Tudorel Ciotmonda, botezat de părintele martir, care a promis comemorarea acestui trist eveniment, în fiecare an, pentru a nu fi niciodată uitat. Adevăratul iniţiator al acestei manifestări a fost profesorul scriitor George Vasile Raţiu, al cărui tată a fost printre cei şapte martiri de sub Heniu, care l-a cunoscut bine pe preotul Augustin Pop, al cărui voce, înregistrată pe un reportofon, în 1973, a fost prezentată, în premieră în biserica din Mijloceni. Ascultată, pe nerăsuflate, de o biserică arhiplină, vocea impunătoare a părintelui martir, Augustin Pop, a constituit un adevărat rechizitoriu al faptelor mârşave, neomeneşti, la care a luat parte, salvat fiind, desigur, printr-o adevărată minune dumnezeiască.

Comemorarea acestor triste evenimente, la Troiţa Martirilor, din comuna Prundu Bârgăului, declarată „localitate martir”, la iniţiativa PRM şi la Biserica din Mijloceni, organizate de Protopopiatul Ortodox al Bistriţei şi biserica locală, era strict necesară pentru a păstra vie memoria şi face cinste organizatorilor.

Vom reveni cu detalii, despre aceste evenimente, în numărul viitor din „Gazeta de Bârgău”, în 28.10.2009.

Niculae Vrăsmaş

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5