Bucuriile, uimirile, succesele lui Dorel Cosma

Prefaţă de Valentin Marica la volumul de versuri „Reflux de clepsidră”, semnat de Dorel Cosma

Impetuos, dezinvolt și mai ales rodnic e anul 2017, personajul noii scrieri cu care ne întâmpină Dorel Cosma, poetul, profesorul și managerul cultural bistrițean. Deși asaltat peste măsură, își face timp și pentru a scrie jurnalul unui timp în care excelează Bistrița culturală, lumea și sufletul omului.
Se spune că cel care scrie un jurnal are sentimentul că este ancorat în el însuși, stăpân pe propria condiție umană și conștient de sensul pe care-l poartă. Așadar, Dorel Cosma, ancorat în el însuși, are curajul și sensibilitatea de a mărturisi, de a se descrie, apoi prefigurând curajul și sensibilitatea de a se citi, de a revedea cum a stat la un moment dat în fața propriei condiții umane. Interesant, jurnalul său nu atestă un dedemult, ci ziua de ieri, cea foarte aproape de noi, cei care-i putem verifica autenticitatea. Anul 2017 fiind viu în fața ochilor noștri, ziaristul nu poate mistifica, ci doar conta pe cuvântul de onoare. Apoi, monografia Palatului Culturii din Bistrița tipărită prin grija managerului dr. Dorel Cosma nu este o scriere încheiată. Jurnalul de acum poate fi capitol al monografiei, căci „iarăși a lăsa nescrise fapte, împliniri, personalități ar fi un păcat”, cu atât mai mult cu cât la inaugurarea Palatului, Gewerbeverein, s-a spus: „Casa mea este cetatea mea și mândria mea.” Casa, cetatea și mândria sunt din nou trăiri și mărturisiri în crucișul și curmezișul unui an întreg, 2017. Este segmentul de timp încărcat în semnificații, în rosturi și înțelesuri, planuri, afișe, întâlniri, dialoguri, reflecții și bucurii, dar și piedici care, însă, nu opresc prea-plinul evenimențial și seninătatea stărilor de spirit.: „A fost o zi plină, dar frumoasă” ; „Greu, foarte greu...” ; „Merg înainte!”
Dorel Cosma are, la modul frumos, orgoliul rotundului. Anului 2017 îi descoperim rotundul creației, prin adâncimile și altitudinile făptuirilor manageriale și umane, de la concertul simfonic de Bobotează la Revelionul de la Palat, trecând prin distribuțiile la vârf din viața Palatului Culturii: Cununa de pe Someș și o nouă concepție a spectacolului folcloric, Teatrul de proiecte „Liviu Rebreanu”, Rădăcinile eternității, Târgul Mare al Bistriței, Corala Bartolomeu, Festivalul „Nunta Zamfirei”. Acestor culmi bistrițene, Dorel Cosma le întărește mesajul cultural, reverberându-l prin prezența sa pe itinerare de spiritualitate ale lumii, San Marino, Bari, Rusia, Malaezia, Hanoi, New York, Paris.
Cronologia strictă, prin cele 12 luni ale anului, fiecare cu repertoriul specific, evidențiind note de originalitate și efectul cultural în viața comunității, este însoțită de o continuă dezbatere interioară reverberată în comentarii, replici, opinii, aprecieri critice. Limbajul sobru al datelor calendaristice alternează cu cel jovial, al afectivității, dându-i scrierii savoare și atractivitate. Bucuriile, uimirile, succesele cuprinse în semne de exclamare alternează cu atât de omeneștile îndoieli, supărări ( îl dezamăgește spectacolul cu „Chirița în Carnaval”, deși îi avea pe afiș pe Bodochi și Bitănescu, sau interesul financiar care a făcut ca un spectacol remarcabil, „Pădurea spânzuraților”, să fie jucat doar la premieră) rețineri, așteptări cuprinse în semne de suspensie: „Devin fără să vreau din nou singuratic și mă exprim prin semne de suspensie pe care le întrebuințez și le îmbrățișez zilnic.”
Cartea este scrierea de zi cu zi a tot ce înseamnă Palatul Culturii din Bistrița, dar și scrierea cu sine însuși a lui Dorel Cosma, mereu exigent cu ținuta culturală a Palatului, în același timp atât de așezat în viaticum sufletesc. Jurnalul își multiplică vocile când e ziua Sfinților Constantin și Elena, când autorul se reîntoarce în copilărie sau în locuri care i-au revelat frumuseți spirituale de neșters, cum este Șieuțul, când se reculege la mormântul tatălui, citește pe terasa casei din scrierile Preacuviosului Arsenie Boca sau rămâne înmărmurit în fața candorii copilului Ianis, când reflectează la fragilitatea umană, prin nuntă și moarte, sau la sentimentul fricii pe care-l poartă ființa pe pământ rătăcitor.
Se consideră că în fiecare om trăiesc, de fapt, doi oameni, unul al ideilor și unul al simțirilor. Și care e cel mai puternic? Cel care poartă binele, așezând lumea în seninătate și desăvârșire. Dorel Cosma, istorisind întâmplările anului 2017, ale prestigioasei instituții pe care o conduce și ale vieții personale, e deopotrivă omul ideilor și al simțirilor reunite în voința de bine, de seninătate și desăvârșire, în toate nuanțele; căci ca să fii om atâtea sunt necesare! Mai ales când linia dreaptă pe care o urmează e cea a prestigiului instituțional și uman. Palatul Culturii, în crezul managerului, dar și prestigiul uman nu se pot abate de la această linie dreaptă, de la rigoare, iscusință și dăruire. Să ne amintim de cel care era conducătorul unei mulțimi pe care vroia s-o ducă din ținutul secătuit în care trăia într-un tărâm al fericirii. Mulțimea pornește la drum, numai că, deodată, intră într-o pădure întunecoasă, ale cărei hățișuri o fac să rătăcească. Atunci, conducătorul mulțimii își sfârtecă pieptul, își scoate inima și o ridică deasupra capului, luminând calea spre tărâmul fericirii. Mulțimea ajunge la locul visat.
Despre cum se ajunge la locul visat vorbește noua carte a lui Dorel Cosma. Despre cum se poate delătura (vorba înaintemergătorilor) răul prin sporirea frumuseții spirituale a cetății și ridicarea omului în bucurie, dacă este chemat într-o casă a dragostei în care să aibă parte de pâinea dreptății și a milei, de laptele păcii, lacrima cântecului și a compătimirii, aloia milostivirii și crinulnădăjduirii, buna rânduială și hărnicia întru adevăr, cum consemna într-o filă de jurnal Ioan Alexandru, întregind: „Se întâmplă ca și cu uleiul unei candele: dacă arderea este lină în sensul bătăii vântului, uleiul durează până se face ziuă, dacă flacăra se îndărătnicește împotriva suflării vântului, lupta aceasta a ei consumă grabnic aloia și-n miez de noapte veghetorul rămâne fără lumină.” Uleiul candelei, așa cum îl dezvăluie Dorel Cosma, a durat până s-afăcut ziuă, până când, pe imensa scenă a lumii, anul 2017 deschidea, în jocuri de lumini, calea spre un alt timp sortit să fie al speranței, credinței și iubirii cu care Dorel Cosma și-a scris Jurnalul. Va sta astfel, pe mai departe, La țărmul trărilor sale?

Valentin Marica

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5