Campania “28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia"! Planta va fi cosită și colectată, pentru a împiedica răspândirea ei!
Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistrița - Năsăud solicită autorităţilor locale din judeţ implicarea în campania națională "28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia!", care se va desfăşura în data menţionată, între orele 10,00 şi 15,00.
Ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivelul judeţean, cât şi la nivel naţional a ambroziei, precum şi a numeroaselor sesizări din partea cetăţenilor care fac alergie la această plantă, lucru confirmat şi de medicii alergologi prin numărul crescut de pacienţi cu simptome de alergie la această plantă, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului organizează campania naţională '28 Septembrie 2019 SOS - Ambrozia' - o mişcare civică pentru mediu şi sănătate cu implicare naţională pentru combaterea acestei plante invazive.
O primă acțiune în acest sens constă în notificarea UAT- urilor, a agenților economici autorizați a căror activitate poate genera condiții propice răspândirii plantei, Direcțiile Județene de Drumuri și Poduri, Structurile Naționale și Județene de Căi Ferate pentru implicare în acțiuni de cosire..
"Reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale vor mobiliza comunitatea pentru desfăşurarea de acţiuni de cosire în curţi şi grădini şi vor desemna puncte de predare cu posibilitate de cântărire a materialului vegetal colectat în saci. Totodată se solicită transmiterea până la data de 30 septembrie către Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița Năsăud, cantităţile colectate şi suprafeţele curăţate", informează directorul executiv Sever Roman de la APM BN.
Citiţi şi:
- APM BN: responsabilitatea identificării terenurilor infestate cu buruiana ambrozia revine autorităților administrației publice locale!
- Droguri depistate de jandarmi, în această noapte, asupra unor tineri din Bistriţa
- Cristian Niculae: Felicitări elevilor şi cadrelor didactice de la Liceul "Solomon Haliţă" Sângeorz-Băi, implicaţi în campania națională ”Curățăm România!”
- Începe curăţenia de toamnă în judeţ
- Peste 1000 de voluntari bistriţeni sunt aşteptaţi să se alăture campaniei Let`s Do It, România!
Adaugă comentariu nou