Cartea Pas în doi pe bilete de arginți
Recent, în sala de expoziție a vestitei Casa Argintarului din Bistrița, aparținând Complexului Muzeal Județean, s-a desfășurat (pe bilete plătite - după cum ne-a comunicat autorul - ca și cum participanții ar fi fost vizitatori ai expozițiilor, iar evenimentul necultural) lansarea cărții de poezie Pas în doi de Radu Ivan. Evenimentul a fost organizat de Editura Solon al cărei director Radu Dorin Barna a fost și maestrul de ceremonii, invitații, participanți activi, scriitorii: Laura Munteanu, Mircea Măluț, Ion Lazăr, Alin Cordoș și Gheorghe Mizgan, fiecare încercând să schițeze un portret al activității artistice pe care a derulat-o și o continuă în municipiul nostru Radu Ivan. Autorul a fost folk-ist, unul dintre bistrițenii care a obținut Marele Premiu cu grupul Arhaic, la concursul național de profil din 1980. De asemenea, este vechi membru al cenaclului literar ,,George Coșbuc” de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor, unde s-a împrietenit, a colaborat cu poetul Luca Onul pe care l-a admirat și care i-a fost și mentor literar. Nu în cele din urmă este sculptor de mobilier bisericesc pentru opt zeci de sfinte lăcașuri până în prezent, figurând în mai multe pisanii. În același timp este și sculptor în lemn, realizator de lucrări de proporții mici, cu certe calități artistice.
Pas în doi cuprinde o antologie a poeziilor mai vechi sau mai noi, adaptate și stilizate la standardul calofil prezent al artistului, care impresionează prin muzicalitate, prin perfecțiunea formei și nu în cele din urmă prin tematică religioasă, așezată într-un cadru expresiv marcat de simțire patriotică. Sărbătorile religioase, anotimpurile cu farmecul specific și obiceiurile zonei sunt cu suprademăsură prezente în paginile volumului.
Poezia de iubire, scrisă din tinerețe până de curând, este armătura cea mai sustenabilă a volumului, relevând o sensibilitate rară, la concurență, sau dacă se poate spune, umăr la umăr, cu umorul viguros, etalat în cărțile de epigram semnate de Radu Ivan.
Dezbaterea despre conținutul cărții a fost contrapunctată de frumoase piese folk, interpretate cu pasiune de artiștii bistrițeni Virgil Rus și Ioan Pop, iar moment aparte al întâlnirii a fost recitalul de epigrame, susținut de dr. Ion Platon, Alexandru Olteanu, Grigore Chitul și Radu Ivan.
Voia bună a catrenelor umoristice s-a prelungit și pe parcursul sesiunii de autografe cu care s-a încheiat eveenimentul.
Victor Știr
Citiţi şi:
- Radu Ivan – în postură de poet
- Ministrul Bogdan Ivan: Construirea stadionului municipal, o veste extrem de bună! 62 de milioane euro intră în Bistrița-Năsăud
- Regal de epigramă sau Fețe-fețe cu Grigore Cotul
- Deputatul Bogdan Gruia Ivan anunţă un pas uriaș împotriva traficanților de droguri
- Ministrul Bogdan Ivan: Pas uriaș pentru construcția Stadionului de fotbal din Bistrița!
Adaugă comentariu nou