Ce să fiu?

Divă e bine să fii,

Dar europarlamentar, şi mai şi

Este o întrebare pe care şi-o pun copiii, adolescenţii şi tinerii încă din anii de şcoală. Tema este prezentă în cărţile de literatură pentru cei mici, în programele şi manualele şcolare.

Sunt în planul de învăţământ prevăzute lecţii de orientare şcolară şi profesională, sunt dascăli specializaţi în această formă de educaţie. Am participat la astfel de activităţi şi m-am bucurat că toţi copiii gândesc şi visează la viitor. Băieţii, cei mai mulţi, doresc să fie şoferi, aviatori, mecanici de locomotivă, iar fetele, învăţătoare, surori medicale, medici etc.

S-au dat şi răspunsuri unor naive şi hazlii: “eu vreau să fiu musafir”; “eu vreau să fiu mămică”; “eu vreau să fiu bogat”; “eu vreau să fiu Gigi Becali” etc.

Numai Eba, Elena Băsescu, fiica preşedintelui, a visat, de mică, să fie mult mai sus, să fie parlamentar european. Şi ca să arate că nu are nevoie de sprijinul partidului, condus cu mult zel de tatăl său, s-a hotărât să candideze ca independent. Şi-a adunat semnături mai multe decât îi trebuiau, prin grija pesediştilor din toată ţara şi a pornit la drum, să convingă alegătorii că ea este cea mai bună pentru parlamentul Europei. Că, în această calitate, va “edita” cele mai impresionante discursuri, în faţa aleşilor europeni şi va înregistra cele mai răsunătoare “succesuri” pentru România.

Poate că unii alegători o vor întreba cum se va descurca în această postură dacă, până la vârsta de 29 de ani, nu a fost nici măcar consilier local, deputat sau senator în legislativul ţării. Nu este, oare, fotoliul la care visează mult prea înalt faţă de pregătirea şi faţă de puţinătatea experienţei sale politice?

Alţii, mai răi de gură, ar putea spune că fata cea mică a preşedintelui va reuşi să atragă atenţia, în capitala Europei, doar prin poşetele Vuitton, Gucci, Channel şi Hermes pe care, acum, le poartă cu graţie numai în plimbările dintre cafenelele bucureştene.

Iar nişte cârcotaşi n-ar ezita să întrebe ironic: dacă Elena candidează, nu ar putea, oare, candida într-o întrecere de nuri şi Simona Sensual, Sexy Brăileanca sau Monica Columbeanu?

O parte însemnată dintre alegători îi vor aminti că în forurile europene trebuie să acceadă minţile sclipitoare ale unei naţii, diplomaţii de excepţie, oamenii cu multă ştiinţă de carte. Lucian Avramescu scria în Jurnalul naţional din 3 martie a.c. şi avea multă dreptate:

“Ne-am legitimat în lume cu personalităţi de anvergură lui Nicolae Iorga, cel care a învăţat în tren limba unei ţări, pentru a-şi ţine discursul în graiul gazetei. Am cucerit capitolele Europei prin conferinţele strălucite ale lui Nicolae Titulescu, iar numele lui a devenit, nu numai în ţară, sinonim al unei şcoli diplomatice înalte”.

De la Iorga şi Titulescu, la Elena Băsescu, nu este, cumva, o prăpastie ucigătoare?

Şi Gigi Becali, alt agramat şi stricător de limbă, visează să ajungă în forul european, pe listele partidului condus, spre faliment, de Corneliu Vadim Tudor. Şi-a fixat şi un program, cu ţel precis, gata să bage spaima în toţi răufăcătorii din ţară: “Doi creştini şi patrioţi/ Vor scăpa ţara de hoţi”.

Mizează pe faptul că a făcut fapte de milostenie, că a ajutat mulţi oameni sărmani, dar nu din bani munciţi cu trudă şi sudoare.

Oamenii de bun simţ se întreabă, justificat, dacă patronul Stelei va avea ceva de spus la Bruxelles, dacă nu e capabil să conducă un club sportiv spre performanţă. Va fi în stare să convingă parlamentarii europeni despre priorităţile României şi ale Europei în această etapă?

Noi, năsăudenii şi bistriţenii, cetăţeni şi alegători onorabili, ne întrebăm asemenea Cetăţeanului imortalizat de autorul “Scrisorii pierdute”, “noi cu cine votăm?” Căci n-avem pe locurile eligibile din judeţul nostru niciun candidat, iar doamna Pană, oricâte voturi ar atrage, nu va ajunge în fotoliul european de pe pozişia 17. Nu ne rămâne decât să dăm votul nostru “trimişilor de la centru”, sau să nu-l dăm nimănui.

Ca să nu fim dezamăgiţi, ca să nu regretăm, mai târziu, pe cine am împins, prin votul nostru, în Parlamentul Europei, să ajungem la alegerile din 7 iunie 2009 nu apăsat “În lături!” carieriştilor politici.