Cea mai frumoasă Sală Polivalentă din România, inaugurată la Bistriţa

Deschiderea oficială a noii Săli Polivalente de la Bistriţa a fost un moment de sărbătoare pentru întreaga comunitate din Bistriţa-Năsăud.

Ca orice lucru bine făcut, evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei, din sobor făcând parte arhid. Claudiu Grama, protopopii Ioan Dâmbu (Năsăud), Alexandru Vidican (Bistriţa) şi Dragoş Cristian (Beclean). Invitaţi au fost preotul greco-catolic Ioan Frişan, pastori ai Bisericii Penticostale şi ai Bisericii Baptiste.

Invitaţiei organizatorilor – Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin preşedintele Emil Radu Moldovan - au dat curs preşedintele Camerei Deputaţilor – Marcel Ciolacu, ministrul Dezvoltării – Cseke Attila, ministrul Apărării Naţionale – Vasile Dâncu, prefectul Mica Oprea, primarul municipiului Bistriţa – Ioan Turc, senatorul Ioan Deneş,  deputaţii Daniel Suciu şi Bogdan Ivan, vicepreşedinţii Camelia Tabără şi Ciprian Kecskes- Simionca, managerul SJU Bistriţa – Gabriel Lazany, col. Cornel Traian Scurt – comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, inspectorii şefi ai instituţiilor militarizate din subordinea MAI, directorii instituţiilor din subordinea Consiliului Judeţean, director de instituţii deconcentrate, primari, consilieri judeţeni, oameni de afaceri.

         După slujba de binecuvântare, Mitropolitul Andrei a spus că „între cult şi cultură s-a făcut o legătură”. „Pe bună dreptate, într-o maximă, părintele Rafail Noica zice aşa: „Cultură e ceea ce cultivi, dar bagă de seamă că ceea ce cultivi aceea şi devii”. Şi realizăm acest lucru. E bine să cultivăm lucruri frumoase, înălţătoare, pentru că se pot cultiva şi lucruri păcătoase, lipsite de valoare. Şi atunci, când suntem în faţa sau un cadrul unei asemenea lucrări, admirăm ce s-a făcut aici şi-i felicităm pe cei ce au pus umărul. Vom auzi că sunt mulţi, însă noi, în mod special, îl ştim pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean. Repet încă o dată: între cult şi cultură, între spiritual şi realizările pe care le vedem în teren este o legătură directă”, a declarat ÎPS Andrei.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a punctat, din capul locului, că e un moment de mare bucurie pentru toţi cei care au fost implicaţi, în ultima perioadă în realizarea acestui obiectiv important de investiţii. „După părerea mea, este cel mai important obiectiv de investiţii al judeţului, unii spun că doar al sportului, alţii spun că din ultimii 30 de ani, dar cred că orice analiză se va face – mulţi dintre cei care vor face această analiză – vor ajunge la această concluzie. E un moment de final, un moment de bucurie şi aş dori să încep prin a mulţumi – şi sper să nu uit pe cineva, dar dacă uit, acolo, în cer, bunul Dumnezeu ne vede pe fiecare dintre noi şi are grijă să nu ne uite pe niciunul. În primul rând, aş vrea să mulţumesc Guvernului României pentru sprijinul consistent pe care l-a dat pentru realizarea acestei investiţii – Complexul Sportiv Polivalent din Unirea – în valoare de aproximativ 27,5 milioane euro, dintre care 21,8 milioane sunt bani de la Guvernul României şi aproximativ 5,5 milioane de la Consiliul Judeţean, asta însemnând utilităţi, racorduri, tot ce înseamnă amenajare orizontală, colectare torenţi pentru tot dealul din dreapta, dar şi cea mai importantă şi cea mai consistentă investiţie, care este jumătate din sumă, parcarea din faţa Complexului Sportiv Polivalent, în număr de 477 locuri. În continuare, mulţumesc domnului ministru Attila Cseke, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Companiei Naţionale de Investiţii – directorului general Manuela Pătrăşcoiu şi domnului director Diaconu,  antreprenorului general al grupului de firme Frasinul, proiectanţilor  Dico şi Ţigănaş şi Someş Top Grup din Cluj, unui număr important de colegi din Consiliul Judeţean cu care am lucrat în aceşti trei ani pentru a putea avea acest obiectiv finalizat.  

Aş dori să le mulţumesc colegul şi prietenul meu Daniel Suciu, viceprim-ministru şi ministrul Dezvoltării atunci, care şi-a asumat, alături de colegii lui, promovarea acestei investiţii, şi, de asemenea, primarului Ovidiu Creţu, viceprimarului Cristian Niculae care a promovat şi a făcut drumuri la Bucureşti pentru ca drumul de pe str. Ghinzii, până la Unirea, să poată intra în lucru, să se dezvolte această zonă în paralel. Inclusiv ei merită toate aprecierile şi recunoştinţa mea şi a celor care vor folosi acest edificiu, dar şi domnul primar Turc, împreună cu colegii dânsului care au răspuns prompt de fiecare dată când le-am solicitat sprijinul pentru construcţia acestei minunate Săli Polivalente ”, a transmis preşedintele Radu Moldovan.

În date tehnice, preşedintele Consiliului Judeţean a menţionat că sala va avea 3007 locuri, dim care 2171 locuri în tribunele din stânga-dreapta şi peste 60 locuri la peluză, 20 locuri la masa presei şi 15 locuri pentru persoanele cu dizabilităţi, 418 locuri în regim VIP. Corpul clădirii Sălii Polivalente ocupă o suprafaţă de 7350 mp, iar suprafaţa întregului complex sportiv este de 30.166 de mp. În exteriorul sălii este amenajat un teren de handbal şi fotbal exterior, teren de tenis de câmp pe suport de zgură, un teren de baschet şi o pistă de sprint de 132 m lungime, cu opt culoare de alergare. În continuarea sălii propriu-zise, este o sală de antrenament cu dimensiuni oficiale, un minihotel cu 30 de camere care va putea găzdui echipele care vor participa la evenimentele sportive organizate în complexul sportiv.

Directorul companiei Frasinul, Traian Larionesi, a precizat, în discursul său că acest obiectiv de investiţii a fost executat integral de compania bistriţeană. „Aş vrea să vă transmit ceva cu care să rămâneţi de aici. Sunt mulţi factori de decizie, de la nivelul Guvernului României, Parlamentului. Îmi dau seama că ceea ce am făcut, am făcut bine. În momentul în are am proiectat Sala Polivalentă, am constatat – pentru că a fost proiectare cu execuţie – că pământul era puţin alunecos. Ne-am apucat cu toate forţele, am solicitat Companiei Naţionale de Investiţii şi am făcut 660 de piloţi foraţi la toate colţurile clădirii. Îmi dau seama că am făcut bine, văzând aici atâta greutate. Sunt un om, ca şi dumneavoastră, care administrez probleme, dar mă consider mult mai util pentru a ajuta oameni”, a declarat Larionesi. Acesta i-a prezentat pe angajaţii săi, cei care au pus în valoare acest proiect,

„Vă rog să priviţi aceşti copii – aici este familia mea şi a doua familie a mea – sunt oamenii mei, intelectualii mei cu care lucrez zi de zi.  Nu cred că în Europa veţi găsi o echipă aşa de tânără pusă în valoare. Fără ei nu eram astăzi aici, nu realizam aproape nimic. Fiecare are contribuţia lui, suntem o familie şi suntem o forţă. Forţa noastră o dă credinţa, încrederea şi respectul. Sunt pilonii cu care am realizat această clădire şi o să vedeţi faptele acestor oameni. Am fost educat şi învăţat că începutul unui lucru e bun, dar sfârşitul e mai de preţ. Când am semnat acest contract a fost o mare responsabilitate şi o povară foarte mare. Acum, că suntem la terminarea lucrărilor, mă simt uşurat, eliberat. Mi-am făcut datoria pentru judeţul Bistriţa-Năsăud şi împreună cu dumneavoastră am scris istorie aici. Vreau să-i mulţumesc domnului preşedinte Radu Moldovan pentru că a găsit soluţia pentru a aduce finanţare, altfel nu eram aici. Asta înseamnă ca un om să fie la locul lui. Mulţi aduc plus, mulţi rezolvă lucruri şi mulţi le acoperă. De asta trebuie apreciaţi oamenii faptelor. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi participat la eveniment, vă apreciez pe toţi. Astăzi scriem istorie în judeţul Bistriţa-Năsăud”, a declarat Traian Larionesi.

         Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că este drumul bun pe care l-a ales România, acela de a dezvolta infrastructura sportivă. „Sunt onorat să fiu împreună cu dumneavoastră. Aş vrea să evoc două legături sau colaborări care marchează şi care au adus acest rezultat, din punctul meu de vedere. În primul rând, o colaborare foarte bună între nivelul local şi nivelul central fără de care asemenea investiţii sunt greu de dus. Nu a fost uşor nici aşa, sigur, dar cred că momentul de astăzi, respectiv, zilele, săptămânile şi anii care urmează în care vă puteţi bucura de această infrastructură vor merita acest efort. A fost o colaborare exemplară între unitatea locală şi cea centrală şi vă rog să primiţi acest complex sportiv în unicitatea lui, pentru că el nu este făcut pe un proiect care s-a mai înfăptuit sau se va înfăptui şi în altă parte a ţării. Este un proiect făcut la nivel local, gândit la nivel local, cu infrastructura necesară, cu tot ceea ce vedeţi în exterior şi interior, adică amprenta locală se vede foarte clar şi aici meritul principal  - pentru că trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului – este al preşedintelui Radu Moldovan. În al doilea rând, este o normalitate care s-a întâmplat legat de înfăptuirea acestei infrastructuri, pentru că, aşa cum s-a mai spus, această investiţie a pornit pe o altă guvernare, al cărui membru meritoriu a fost domnul Daniel Suciu, care era ministrul Dezvoltării în 2019. Atunci s-a aprobat finanţarea acestei investiţii de construire. Investiţia a continuat, pentru că aceste investiţii nu sunt ale unora sau ale altora, nu sunt ale unui guvern de o culoare sau ale unui guvern de altă culoare, ci sunt investiţii pentru oameni, pentru cetăţeni, pentru judeţul Bistriţa-Năsăud şi cred că această investiţie a meritat să fie înfăptuită aici. Vă mulţumesc şi-i felicit pe toţi cei care au contribuit la această investiţie”, a transmis ministrul Cseke Attila.

         Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a ţinut să scoată în evidenţă că ori de câte ori a fost interpelat de preşedintele CJ, Radu Moldovam, a fost finalizată o investiţie sau debutează alta, la Spitalul Judeţean, drumul expres Bistriţa-Cluj, sau a unei Săli Polivalente. Preşedintele Camerei Deputaţilor a felicitat compania Frasinul , care a  reuşit, în doi ani şi jumătate, să finalizeze un obiectiv de amploare, fiind „un exemplu de antreprenor român care ştie să-şi facă treaba”.

„Este o echipă întreagă la Bistriţa-Năsăud şi nu pot să nu amintesc faptul că ideea acestei investiţii a început când a fost celălalt ministru al Dezvoltării, bistriţean de-al dumneavoastră, Daniel Suciu. Felicitări încă o dată întregii echipe, felicitări, în primul şi în primul rând, dumneavoastră, domnule preşedinte al Consiliului Judeţean, Radu Moldovan. Ştiu că aici va fi viitoare casă a clubului sportiv de handbal a fetelor, şi nu numai. Aici este un exemplu de administraţie. Când spui Radu Moldovan e implicare, e investiţie şi cred că ar trebui să fie cinstit cu bistriţenii şi să-i anunţe  - eu cel puţin, dacă o să mai fiu preşedintele Partidului Social Democrat, nu o să-l mai las la Bistriţa - pentru că e cazul să se implice, cu această experienţă practică, şi în administraţia centrală”, a spus Marcel Ciolacu.

         Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dâncu, a evidenţiat modul în care se face politică şi administraţie la Bistriţa, „cu adevărat un spirit al comunităţii care dăinuie”. „Vreau să-l omagiez pe Radu Moldovan, l-am văzut cum a crescut şi vreau să spun că sunt mândru de ceea ce face el aici, la Bistriţa. A schimbat cu totul un judeţ, a pus  - aşa cum a spus Mitropolitul Andrei – pe harta României, pe harta puţinelor oraşe care au o sală polivalentă bună, Bistriţa şi judeţul Bistriţa-Năsăud. De asemenea, am văzut un lucru foarte rar aici, şi anume că investitorul îşi sprijină oamenii, se mândreşte cu ei. Este foarte important acest lucru. Acest lucru face parte tot din spiritul acestei comunităţi care a descoperit că sunt oameni cu care merită să colaborezi, indiferent de religie, indiferent de culoarea politică. E un lucru fantastic şi vin acasă întotdeauna cu mare mândrie”, a declarat ministrul Dâncu.

 La finalul evenimentului, au fost înmânate Diplome de aleasă cinstire şi recunoştinţă pentru arhitectul Iulia Stăncicu, ing. Ştefan Ignat, ing. Angelo Turţi, ing. Silviu Scridon, ing. Pavel Larionesi şi compania Frasinul SRL. 

Comentarii

15/08/22 21:33

Aşa e de frumoasaă ca ați preferat să pozați popii şi politicienii
Puşcă nasturii de la cămaşă, de mândrie

16/08/22 12:05
Iuliu

Cât adevăr este în zicala „Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul“. Președintele PSD Marcel Ciolacu prezent la Bistriţa unde a participat la inaugurarea Sălii Polivalente din Unirea, a făcut o gafă pe monumentală pe modelul Viorica Dăncilă. La începutul discursului său Ciolacu s-a încurcat spunând că a venit la inaugurarea unei case mortuare, după care şi-a seama de gafă şi a încercat s-o dreagă din mers, dar a iesit o mare ineptie: „Astăzi am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment dat. Vorbim de o investiție de peste 27 de milioane de euro, o sală polivalentă care vom beneficia cu toții în viață”.
Fie din cauza căldurii, fie din pricina prezenței la eveniment a unui unui sobor de preoti în frunte cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei, inteligenta i-a jucat feste lui Ciolacu, prin această afirmație stranie, care a șocat audiența.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5