Centrul social de zi de la Beclean, realizat din fonduri europene, finalizat în acest an! Ce servicii vor fi oferite copiilor şi adulţilor!

Centrul social de zi este un obiectiv ce va asigura din 2022 accesul tuturor cetățenilor la servicii multiple, dotarea construcției fiind realizată cu echipamente specifice funcțiunilor de socializare, consiliere și recuperare medico-socială. Complementar, proiectul cuprinde un hectar de spații de joacă pentru copii, dintre cele mai diversificate posibil pentru toate vârstele; amenajarea unui kilometru de piste de bicicletă în jurul stațiunii turistice Băile Figa, două pasarele suspendate peste stațiunea turistică, iluminat public cu panouri fotovoltaice, trotuare și zone de promenadă, amfiteatru în aer liber. Persoanele din anumite categorii vulnerabile vor avea acces gratuit la serviciile Centrului social de zi. Continuăm munca pe toate planurile, pentru binele tuturor cetățenilor orașului Beclean!, dă asigurări primarul Nicoale Moldovan.

         Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 13 – „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 9b – „Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare”, Obiectivul specific 13.1 - „Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România”. Valoarea totală a proiectului este de 19.491.630,24 lei, din care valoare nerambursabilă POR: 19.099.465,23 lei.

Prin proiect vor fi înființate trei servicii sociale (social-medicale): Centru de zi pentru persoane vârstnice/adulte inclusiv pentru persoane cu dizabilități; Centru social de zi pentru copii aflați în dificultate și Centrul de zi pentru dependența de alcool, alte droguri și comportamente. Obiectivele specifice ale proiectului vizează construirea și funcționarea centrului social de zi cu servicii multiple, dotarea construcției realizate cu echipamente specifice funcțiunilor de socializare, consiliere și recuperare și construirea infrastructurii urbane de acces la Centrul de zi cu servicii multiple.

                Centrul de zi pentru persoane varstnice va veni in sprijinul grupului vulenerabil prin: terapii de recreere si consiliere personala, activităţi recreative şi de petrecere a timpului liber şi socializare; terapie de recuperare/reabilitare funcţională şi reducerea dependenţelor produse de bolile bătrâneţii; linia telefonica de urgenţă.

Centru de zi pentru copii va veni in sprijinul grupului vulnerabil prin Consiliere pshihosociala pentru familie şi copii: îngrijire, educaţie, consiliere, acordare de suport, evaluare si monitorizare.

Centru de zi pentru adicţii va veni în sprijinul grupului vulnerabil dependent cu activităţi sociale şi terapii de recuperare prin: consiliere individuală - o dată pe săptămână, în funcţie de nevoile individuale ale fiecărei persoane; consiliere şi psihoterapie de grup - întâlniri bisăptamânale, pe o perioadă de 3–9 luni, combinate cu participarea la grupurile; consiliere de grup pentru familie – întâlnirile saptamânale prin care aparţinători ai persoanelor dependente primesc suport în a face faţă bolii dependenţei, să relaţioneze sănătos cu persoanele dependente şi să lucreze la propriul program de recuperare; întâlniri de post-cură: întâlniri săptămânale pentru cei care au finalizat programul ambulatoriu si doresc menţinerea si dezvoltarea programului de recuperare.

 

 

 

Comentarii

15/08/22 14:13
kiki

un fel de caca maca

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5