Chestorul general Ioan Buda, şeful Poliţiei Române: Excesul de zel nu-şi are sens. Suntem în slujba cetăţenilor

Chestorul general Ioan Buda, şeful Poliţiei Române, a fost în premieră în judeţul Bistriţa-Năsăud, precizând din capul locului că are multe emoţii, asta pentru că, deşi este născut în Maramureş, de şase ani locuieşte în localitatea Baţa (comuna Ciceu Mihăieşti), fapt de care este mândru, purtând în inimă şi în gând aceste locuri.

         Inspectorul şef al IGPR a remarcat că anul 2018 a fost unul „cu bune, cu rele”, cu provocări majore cauzate de deficitul de personal, asigurarea cu mijloace tehnice şi echipamente pentru intervenţiile de zi cu zi, dar şi armonizarea suportului legislativ cu activităţile poliţiei. Acesta s-a referit şi la vidul legislativ în ceea ce priveşte dispariţia minorilor, pentru a se putea interveni în timp real, dar şi în cazul „micii cerşetorii”.

       „Cetăţeanul de rând nu are nevoie neapărat şi nu ştie cu ce se ocupă Poliţia, de reţelele mari de crimă organizată. El doreşte când iese din bloc, când se deplasează spre serviciu, pentru că are doi copii şi un salariu de 3000 lei, să fie în siguranţă. Când mergi în piaţă, să nu fii agresat, când stă la semafor să nu fie agresat, când merge la şcoală să-şi ia copilul, să vadă o maşină de poliţie în preajma şcolii. Asta-şi doreşte cetăţeanul, de aceea suntem în slujba cetăţenilor", a declarat chestorul general Ioan Buda.

         Inspectorul şef al IGPR a reliefat şi importanţa fondurilor europene în asigurarea dotărilor, a unor echipamente performante. „Aici, discutăm de o echipă relativ tânără, dar oameni foarte bine pregătiţi. Rolul lor astăzi este să-şi formeze această echipă. Cum poţi să asiguri un climat de muncă adecvat dacă tu, ca manager, eşti investit cu o anumită autoritate şi trebuie să dai dovadă de o decizie corectă. Bineînţeles, trebuie să beneficiezi de echipamente performante, de condiţii de muncă normale pentru orice om, pentru orice birou. Nu în ultimul rând, trebuie să ne cunoaştem locul şi rolul în echipă şi să aşteptăm să ne vină rândul. Fiecăruia, oricum, îi va veni rândul”, a spus Ioan Buda.

         În context, acesta a punctat faptul că deficitul de personal din poliţie a fost redus cu peste 4% prin angajarea absolvenţilor sau recrutări din sursă externă. „Asta înseamnă că pregătirea tip suveică, rapidă a introdus în sistem mult mai mulţi agenţi şi ofiţeri de poliţie. Rapid. Încadrări din sursă externă, la fel. Cei care avem funcţii de conducere astăzi avem rolul să-i pregătim. Avem un rol foarte important cum îi primim pe aceşti oameni, cum îi încadrăm în organizaţie şi cum îi pregătim”, a spus chestorul general Buda, menţionând că managerii au rolul de a se apleca asupra pregătirii lor, de a forma o coeziune a grupului.

         În mesajul său către poliţiştii bistriţeni, inspectorul şef al Poliţiei Române s-a referit şi la pregătirea poliţiştilor care intră în contact direct cu cetăţenii, pentru că ei sunt imaginea poliţiei. „Ei sunt vectorii de imagine, de aici construim imaginea poliţiei. Comportamentul lor zilnic cu cetăţeanul este foarte important, în funcţie de asta vom reuşi să creştem sau să descreştem  gradul de încredere al cetăţeanului în poliţie. Excesul de zel nu-şi are sens. Un om se poate impune printr-o chestie simplă, să fie bine pregătit profesional, să aibă un comportament adecvat, să se respecte pe el ca individ şi pe urmă pe ceilalţi, chiar dacă trebuie să intervină şi autoritar şi legal”, a adăugat el.

         Şeful Poliţiei Române le-a recomandat colegilor să aibă o relaţie corectă cu sindicatele şi cu organizaţiile profesionale, să se aplece asupra problemelor poliţiştilor.

         „Sunt mulţumit de activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, îl cunosc foarte bine pe inspectorul şef. Am încredere în el, în echipa managerială de aici, dar şi în fiecare poliţist care lucrează la IPJ B-N. Doresc pe viitor să aveţi rezultate la fel de bune, chiar mai bune, pe măsura obiectivelor pe care vi le-aţi propus”, a concluzionat şeful Poliţiei Române.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5