Chiriile ANL tind spre prețul pieței din Beclean

Recuperarea investițiilor rezultate din construcție și impulsul de a determina tranzacții de vânzare-cumpărare dinspre stat spre locatari sunt principalele motive – destule, de altfel – pentru ca majorarea substanțială a chiriilor ANL (de până la trei ori) să producă efecte radicale în buzunarul tinerilor care își creaseră viața (unii, și familia) în jurul accesibilității unei plăți modice lunare stabilite cu declarații autoritare de sprijin la intrarea în casa statului. Cu fericita întârziere de rigoare - generată de obișnuita neconcordanță între apariție și implementarea pe baza normelor metodologice cu apariție întârziată - Legea cu numărul 221 din 24 iulie 2015 – căci despre aceasta este vorba – se va simți, din septembrie, și la Beclean, acolo unde oamenii vor plăti cu sume cuprinse între 130 de lei și 541 de lei facilitatea de a-și fi gândit viitorul în ograda publică; cum sumele încasate la aceste standarde intră în mare parte, de această dată, în bugetul statului, norma nu lasă loc de tocmeală, astfel că întârzierile se penalizează cu 0,1 la sută/zi, iar neplata a trei luni consecutive de ședere, cu evacuarea.
Mai mari sau mai mici, diferențele la valoarea chiriilor sunt date de suprafața locuită (determinantă), vârsta titularului de contract (sub 35 de ani versus cei peste 35 de ani, cu un plus de 50 – 80 de lei în dreptul celor care au trecut pragul oficial al tinereții) și venituri (cu deosebiri modice de câte 10 – 20 de lei între cei cu câștiguri mari, medii și mici); per total, toți vor plăti destul cât să-și poată îndrepta privirea comparativă spre zona privată orientativă a pieței imobiliare locale. Nici condițiile prevăzute pentru procesul de vânzare-cumpărare, operațiune spre care tinde de fapt toată povestea, nu sunt departe de invocatul termen de referință.
Iată:
“Locuinţele pentru tineri pot fi achiziționate după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Puteți cumpăra o locuință pentru tineri în rate pe care le veți achita către autoritățile publice locale cu un avans de minim 15% din valoarea de vânzare. Dobânda este constituită din dobânda de referință a BNR, la care se adaugă două puncte procentuale și se aplică la valoarea rămasă de achitat a locuinței.
Transferul de proprietate asupra locuinței către cumpărător se va produce după ce veți achita integral valoarea de vânzare. Până la acea dată locuința rămâne în administrarea autorităților publice locale.
Odată cu dreptul de proprietate asupra locuinței, veți dobândi dreptul de proprietate asupra cotelor-părți de construcții și instalații, asupra dotărilor care se pot folosi doar în comun și dreptul de folosință asupra cotei-părți de teren aferentă acesteia, pe durata existenței clădirii.
Prin Ordinul nr. 1077 din 29 iulie 2016, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a fost stabilită o valoare de înlocuire de 1.757,88 lei/mp metru inclusiv TVA.
*Valoarea de înlocuire se stabilește anual și reprezintă baza de calcul a valorii de vânzare a locuințelor construite de ANL prin programul „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii” (sursa: http://www.anl.ro/ro/tineri_cum_cumpar).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5