Comori recuperate

Fără a fi o lucrare pur (și exclusiv) științifică, „Comoara din deal. Înmormântarea în ținutul Năsăudului” (Editura SAECULUM VIZUAL, București, 2013) constituie totuși o serioasă sinteză a datinilor care însoțesc actul înmormântării în ținutul Năsăudului. Atenți culegători și fini prezentatori ai fenomenului despre care vorbesc, autorii acestui volum, profesorii Ioan și Florin Bindea (tată și fiu), redau cu migală cititorului acest veritabil tezaur.
Desigur, lucrarea celor doi profesori din Chiuza păstrează în linii mari aspectele semnificative al oricărui demers de natură științifică. Sursele utilizate în volum sunt de fiecare dată minuțios notate. Atât sătenii de la care au fost culese informațiile, cât sursele bibliografice. De asemenea, limbajul local este și el redat cu fidelitate în pasajele în care sunt transcrise replici ale sătenilor care au contribuit cu informații la întocmirea volumului. Găsim chiar un scurt glosar care poate fi consultat acolo unde este nevoie. Toate aceste elemente și multe altele (nu mai insist) îi vor contura lectorului impresia de veridicitate a faptelor notate în volum. Notez, sub titlu de exemplu, acribia cu care cercetătorii stabilesc diferența de nuanță în limbajul local dintre doi termeni:„În privința terminologiei, trecerea unui om din această lume se exprima simplu: ‹‹a murit cutare››. Termenul ‹‹a pieri›› era folosit mai ales în cazul morților nenaturale, în război, accident etc.” (p. 18)
Există însă o serie de aspecte de care trebuie să ținem seamă, aspecte ce vor face ca studiul acesta să nu fie unul doar științific. Pasaje întregi sunt redate sub forma povestirii, a prezentării într-o formă cumva apropiată literaturii. Iată bunăoară, cum debutează primul capitol, „Amintirea”: „Seară. Opaițul a adormit pe măsuța de lemn acoperită cu o ștergură albă. În soba veche de cărămidă, focul mocnește mistuind încă ultimele bucățele de lemn rupte din gard. Afară vântul suflă puternic. E frig și ninge.” (p. 9) Caracterul științific ar fi în majoritatea cazurilor subminat de un atare început. În plus, un cititor riguros și scrutător ar putea să fie chiar îndepărtat de astfel de pasaje. Trebuie, cu toate acestea, să nu ne lăsăm înșelați de aparențe. Veracitatea informației nu este cu nimic alterată de aceste fragmente cu aspect mai degrabă liric.
Este lesne de sesizat din tonalitatea așezată cu care este scris textul, o oarecare intimitate a autorilor cu lumea descrisă. Aspectul acesta (din nou, fără a dăuna caracterului științific al lucrării) nu face altceva decât să ne așeze și pe noi, pe cititori, într-o poziție cumva apropiată de fenomenul prezentat și chiar zona descrisă în carte.
Forma aceasta de „personalizare” (bătrâna despre care se vorbește la începutul capitolului amintit mai sus este elocventă în acest sens) a acestui tip de scriitură, de cele mai multe ori rigidă și „impersonală”, are, fără doar și poate, farmecul său. Se parcurge parcă mai ușor, iar lectura este chiar însoțită de un soi de plăcere.
Volumul inventariază spuneam, datini, rituri, obiceiuri ce însoțesc moartea în zona Năsăudului. Și nu doar inventariate. De cele mai multe ori, autorii caută să ne ofere explicații, sorgintea unor crezuri, ilustrându-și expunerea cu exemple dintre cele mai interesante și, pe alocuri, inedite. Nu puține sunt pasajele în care întâlnim conexiuni făcute între aceste crezuri și elemente din mitologia greacă sau romană. Ilustrând teama ancestrală a românului de cucuvea, de pildă, autorii recurg la citate din Plinius cel Bătrân sau „Metamorfozele” lui Ovidiu.
Cititorul va descoperi astfel o lume arhaică perpetuată de-a lungul veacurilor prin intermediul crezurilor păstrate din tată în fiu. O lume care există în jurul nostru, dar căreia nu avem timp să-i acordăm suficientă atenție pentru a ne-o explica în mod profund. Ei bine autorii acestui volum au făcut-o. Fiecare dintre momentele și evenimentele care au loc de la pregătirea pentru trecerea în neființă, până la înmormântare și chiar doliul ce îi urmează sunt dezbătute pe îndelete și pe toate fețele. Încercând să găsească explicații posibile pentru obiceiul acoperirii oglinzilor, autorii nu se sfiesc să noteze explicația uneia dintre persoanele interogate în acest sens, chiar dacă afirmația acesteia pare mai degrabă ilară și chiar menită să desolemnizeze cumva crezul: „Iată deci credința că imaginea răsfrântă în oglindă poate duce la moartea și a altor oameni din casă. Ca o dovadă a desacralizării acestui act este faptul că una dintre informatoare spunea că oglinda se întoarce ca să nu se vadă în ea dacă-i mort în casă, să nu se vadă cărțile celor care joacă la priveghi (i17)” (p. 31)
Volumul celor doi profesori de la Chiuza se încheie cu câteva lămuriri asupra distincțiilor dintre „cântecele la mort”, alte tipuri de cântece și „verșurile la mort”, iar apoi sunt transcrise efectiv câteva dintre aceste „verșuri”.
„Comoara din deal” este fără doar și poate utilă. Din mai multe motive. Dar mai mult decât atât, cartea constituie o lectură facilă, grație pasajelor literar-descriptive. Un demers interesant al celor doi dascăli, menit să adune sub copertele aceluiași volum crâmpeie încărcate de semnificații din folclorul local. Comori, care sunt tot mai mult date uitării sau ignorate.

......................
Citiţi ediţia print !