Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud urmează să se împrumute de la Trezoreria Statului cu 100 milioane lei! Care sunt cele 9 investiţii vizate!

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud urmează să împrumute suma de 99.990.521 lei, pentru realizarea a nouă obiective de investiţii în infrastructura de sănătate, cea socială, Complex Sportiv, drumuri judeţene şi poduri.

Proiectului de hotărâre privind aprobarea contractării unui împrumut în conformitate cu prevederile art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.83/2021 pentru unele măsuri fiscal-bugetare privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului va fi suous dezbaterii şi adoptării de în şedinţa ordinară de astăzi.

Contractarea împrumutului se propune a fi realizată pentru o perioada de 5 ani, cu dobândă ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcție de scadența împrumuturilor; rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja se stabilește la 1,5 puncte procentuale pentru scadențe între 3 și 5 ani inclusiv, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral.

1. Construirea a 3 locuințe protejate și reconversia unui spațiu în centru de zi, în orașul Beclean, județul Bistrița-Năsăud  - 5.038.366 lei valoare a investiţiei, din care 2.907.417 lei împrumut

2. Relocare și demolare clădiri tehnice și administrative identificate prin nr. cad. 78917-C2, 78917-C3, 78917-C4, 78917-C6, 78917-C7, 78917-C9 27.956.757 lei, din care 25.869.949 lei împrumut

3. Realizare spații birouri, str. Păcii nr.2A municipiul Bistrița  -   7.570.538 lei, din care 4.372.000 lei împrumut

 4. Realizare Casa Colecțiilor și a documentelor de patrimoniu, B-dul Independenței, nr.24, municipiul Bistrița - 8.020.691 lei, din care 7.340.691 lei împrumut

5. Complex Sportiv localitatea Unirea, strada Aerodromului, nr.33, municipiul Bistrița  - 6.445.539 lei, din care 5.441.135 lei împrumut

 6. Lucrări de consolidare/stabilizare versanți și refacere platformă drum județean 173, Budacu de Sus - Șoimuș -  24.059.329 lei, din care 24.059.329 lei împrumut

7. Modernizare DJ 162, km 38+839- 45+439, Silivașu de Câmpie (DN 16) – Șopteriu - 23.443.294 lei, din care 22.000.000 lei împrumut

8. Modernizare DJ 172 G, Sărățel-DJ 154 - 4.791.519 lei, din care 4.000.000 lei împrumut

9. Pod pe DJ 172 G, Sărățel-DJ 154 - 5.099.127 lei, din care 4.000.000 lei împrumut

TOTAL Investiţii -  112.425.160 lei, din care 99.990.521 lei împrumut

Unităţile administrativ-teritoriale pot solicita de la Ministerul Finanţelor, în cursul anului 2021, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 630.000 mii lei, pentru asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor, asigurarea cofinanţării proiectelor finanţate din programele naţionale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor, respectiv pentru asigurarea finanţării investiţiilor publice locale.

 

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5