Continuă lucrările de amenajare a trotuarelor, la Tiha Bârgăului! Mai multă siguranţă, pentru copiii comunei!
Primarul Vasile Şut anunţă continuarea lucrărilor de amenajare a trotuarelor pe marginea DN 17, pe un sens, mai ales în zonele frecventate de copii. Potrivit edilului, circa 500.000 lei au fost alocate în acest an pentru trotuare. Suma ar fi fost mai mare, dacă nu ar fi absolut necesară şi asigurarea cofinanţărilor pentru proiectele europene sau pentru alte domenii de interes.
„În urmă cu 2 ani de zile, am mai făcut trotuare. În Tiha Bârgăului-1,5 kilometri şi 500 metri în Mureşenii Bârgăului. Nu am continuat pentru că nu erau introduse reţelele de apă şi de canalizare. Avem un proiect de apă şi canalizare finanţat prin fonduri europene, în Tiha Bârgăului şi Tureac, de la unitatea militară în sus, pe partea dreaptă a drumului. Se lucrează şi acum. Pentru restul comunei, suntem prinşi pe Master Plan, a fost semnat şi contractul de finanţare, numai că pe Mureşenii Bârgăului şi partea de Tureac am fost scoşi din proiect, deoarece nu este suficient loc la marginea drumului naţional pentru a face săpăturile. Nu a fost dat avizul de la Drumurile Naţionale. Vom fi nevoiţi să facem reţeaua cu alte fonduri şi să venim cu reţeaua prin curtea oamenilor. Sunt prinse două tronsoane de trotuare, unul la Tureac şi unul la Mureşenii Bârgăului, în zonele cele mai circulate, în special de copiii care merg sau se întorc de la şcoală”, a menţionat primarul Vasile Şut.
***
Din 15 mai, se reia preluarea cererilor pentru lemnele de foc!
De săptămăna viitoare, Primăria Tiha Bârgăului va relua preluarea cererilor pentru lemnul de foc. Chiar dacă a fost o perioadă de pandemie, au fost făcute exploatări de masă lemnoasă, în prezent, în depozit, fiind 700-800 metri cubi lemn.
„Primăria are în proprietate 9000 de hectare de pădure, din care 70% din suprafaţă este răşinos şi doar 30% este lemn de fag. Prin Ocolul Silvic, am făcut un depozit de lemn de foc, la Mureşenii Bârgăului, în zona Blajului. Cei care îşi plătesc impozitul integral până la 31 martie, primesc 4 metri cubi de lemn de foc de fag plus încă doi metri cubi de răşinos. Aşa a fost anul trecut. Cei care plăteau mai târziu, primeau doar 3 mc de fag şi 2 de brad”, a explicat primarul Vasile Şut.
Citiţi şi:
- Pădurile comunei Tiha Bârgăului, administrate din această lună de un ocol silvic propriu
- Tiha Bârgăului, comuna cu nouă proiecte cu finanţare europeană! Primarul Vasile Şut: Construim o grădiniţă, reabilităm cămine culturale, asfaltăm străzi, drumuri forestiere şi agricole!
- La Tiha Bârgăului a început amenajarea trotuarelor pe traseul DN 17
- Doru Crişan, Prundu Bârgăului: Lemnele de foc rămân o mare problemă, dar facem eforturi seriose să o rezolvăm. Cei care rămân fără lemn de fag, vor primi răşinoase!
- Primarul Vasile Şut: Nu mai puţin de 43 de kilometri de drumuri comunale, forestiere şi agricole sunt în modernizare la Tiha Bârgăului
Adaugă comentariu nou