Primarul Vasile Şut: Nu mai puţin de 43 de kilometri de drumuri comunale, forestiere şi agricole sunt în modernizare la Tiha Bârgăului
Administraţia publică locală din Tiha Bârgăului are în implementare nu mai puţin de cinci proiecte de infrastructură rutieră, finanţate din fonduri europene, care însumează o reţea de peste 40 de kilometri.
„Când am venit la Primărie, aveam alte gânduri, alte proiecte, dar după primele zile mi-am dat seama că cea mai importantă este infrastructura. Oamenii asta îşi doresc prima dată. Ne sunt aprobate cinci proiecte de infrastructură, care includ 43 de km de drumuri comunale, forestiere şi agricole, investiţii cu o valoare de 8 milioane euro. Noi am încercat să depunem proiecte pe fiecare Măsură din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, de aceea avem proiecte şi pentru drumuri, apă-canalizare, cămine culturale”, declară primarul Şut.
Primul proiect vizează modernizarea a 6 km de drumuri comunale, proiect care a început anul trecut şi la care încă se lucrează. În plus, Primăria Tiha Bârgăului are 3 proiecte pentru drumuri forestiere. Potrivit edilului din Tiha Bârgăului, o investiţie a debutat anul trecut, pentru alt proiect a fost dat săptămâna trecută ordinul de începere, dar se aşteaptă condiţii meteo mai bune, iar pentru ultimul proiect a fost finalizat proiectul tehnic şi se aşteaptă avizarea de la AFIR. „Am terminat şi licitaţia pentru un drum agricol şi vom da ordinul de începere. Sunt 40 de km de drumuri care vor fi reabilitate, sper ca anul acesta sau până la jumătatea anului următor să fie gata toate”, spune Vasile Şut.
Construirea celor 5 poduri, printr-un proiect guvernamental, şi amenajarea a peste 3,7 kilometri de trotuare pe drumul naţional completează investiţiile din zona infrastructurii rutiere.
Pentru infrastructura de apă şi apă uzată, în derulare este un proiect în valoare de 2,5 milioane de euro, din fonduri europene, care cuprinde partea dreaptă a drumului naţional, de la unitatea militară şi până la intrarea în Mureşenii Bârgăului, cu străzile adiacente. Pe partea stângă, Tiha, Tureac şi integral Mureşenii Bârgăului, sunt prevăzute lucrări în etapa a doua a Master Planului. Cu fonduri guvernamentale, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, se lucrează la canalizare la Piatra Fântânele. „Căutăm o soluţie de finanţare pentru reţeaua de apă, deoarece nu am fopst eligibili prin Master Plan, prin POIM nefinanţându-se investiţiile din zonele turistice. Vom aplica fie pentru fonduri guvernamentale, fie pentru fonduri europene, în viitorul exerciţiu financiar european 2021-2027”, menţionează primarul comunei.
De altfel, astfel de investiţii au fost făcute şi de la bugetul local, pentru că trebuie să fie asfaltate străzi, în special la Mureşenii Bârgăului, şi nu mai pute fi aşteptată finanţarea prin Master Plan.
Nici investiţiile în educaţie nu sunt neglijate. În toamnă, copiii vor intra într-o grădiniţă nouă la Tiha Bârgăului, în prezent fiind făcute amenajările. Autorităţile locale au investit în toate unităţile de învăţământ, pornind în 2017, de la reabilitarea şcolii din Piatra Fântânele şi a celei de pe Valea Tureacului. Ulterior, au fost reabilitate instituţiile din Mureşenii Bârgăului, din Tiha Bârgăului şi cele două unităţi din Tureac.
Nu în ultimul rând, merită amintit faptul că lucrările de reabilitare a căminelor culturale din Tiha Bârgăului şi Tureac sunt realizate în pondere de 90%.
„Am făcut o radiografie a numărului de proiecte pe care le-am derulat în această perioadă. Avem nouă proiecte pe fonduri europene, 11 proiecte finanţate din fonduri guvernamentale şi vreo 20 de proiecte mai mici susţinute de la bugetul local. În cei patru ani de mandat sunt 40 de proiecte aflate în implementare, multe dintre ele finalizate şi foarte multe în execuţie. Mulţumesc colegilor din Primărie, Consiliului Local pentru că au fost de acord cu propunerile cu care am venit în faţa lor. Am avut o colaborare foarte bună, inclusiv cu opoziţia, în folosul oamenilor”, transmite primarul Vasile Şut.
Citiţi şi:
- Vasile Şut: Acest mandat înseamnă patru ani buni pentru Tiha Bârgăului! Am atras peste 20 milioane de euro, pentru dezvoltarea comunei!
- Tiha Bârgăului, comuna cu nouă proiecte cu finanţare europeană! Primarul Vasile Şut: Construim o grădiniţă, reabilităm cămine culturale, asfaltăm străzi, drumuri forestiere şi agricole!
- Primarul Vasile Şut (Tiha Bârgăului): Investiţiile nu au fost afectate de această situaţie de criză
- Grădiniţa din Tiha Bârgăului, recepţionată. Lucrări de reabilitare a dispensarului din Tureac, finanţate de la bugetul local
- Vasile Şut: Tiha Bârgăului are un buget de investiţii de 65 milioane lei! Asfaltări de străzi, modernizare drumuri forestiere, apă şi canalizare, cămine culturale, iluminat public!
Adaugă comentariu nou