Tiha Bârgăului, comuna cu nouă proiecte cu finanţare europeană! Primarul Vasile Şut: Construim o grădiniţă, reabilităm cămine culturale, asfaltăm străzi, drumuri forestiere şi agricole!

         Primarul Vasile Şut şi echipa sa administrativă de la Tiha Bârgăului au înţeles că cea mai bună oportunitate de dezvoltare a comunei o reprezintă atragerea de fonduri europene. De altfel, acesta a fost evidenţiat şi de directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, în vizita sa de la Bistriţa, după ce anul trecut primise Trofeul Excelenţei, la Bucureşti, pentru aceste proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

         În total, vorbim de finanţări din fonduri europene de aproape 12 milioane euro (TVA inclus), investiţiile aflându-se în diferite stadii de implementare. De altfel, o mare problemă, după semnarea cotractelor de finanţare, a fost obţinerea avizelor pentru proiectele tehnice, care au stat şi luni de zile al Centrul Regional de la Satu Mare, sau găsirea unui constructor, pentru că domeniul resimte o acută lipsă de forţă de muncă.

         Alte 3 milioane de euro au fost atrase din finanţări guvernamentale, de la Miniserul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, dar şi de la Ministerul Apelor şi Pădurilor, la care se adaugă obiectivele realizate de la bugetul local, care depăşesc un milion de euro.

         Şi încasările la buget au crescut simţitor la Tiha Bârgăului, autorităţile găsind pârghiile necesare nu pentru a-i constrânge, ci pentru a-i determina să şi le achite în mod voluntar. „Stăm mult mai bine faţă de alţi ani la plata impozitelor şi taxelor locale. După primele şase luni, am avut încasări mai mari cu 300.000 lei, comparativ cu 2018”, ne-a declarat primarul Vasile Şut.

 Grădiniţa din Tiha Bârgăului, inaugurată în al doilea semestru!

         La Tiha Bârgăului, autorităţile au pus mare preţ pe investiţiile în infrastructura şcolară. Din fonduri europene, este edificată o grădiniţă cu program prelungit, un proiect în valoare de aproximativ 500.000 de euro. „Lucrările sunt într-un stadiu destul de avansat. Ar putea fi finalizate pe parcursul acestui an, dar ne gândim să o dăm în folosinţă de-abia în semestrul al doilea al anului şcolar”, ne-a declarat primarul Vasile Şut.

Anul trecut, au fost efectuate lucrări de reabilitare la trei dintre școlile din comuna Tiha Bârgăului, pentru ca elevii şi dascălii să se poată bucura de toate condiţiile pentru o educaţie de calitate. Astfel, Școala Gimnazială Tiha Bârgăului a fost reabilitată în întregime, la fel şi Şcoala Gimnazială Tureac – Structura Şcoala Primară Valea Tureacului. La Școala Gimnazială  Tureac nr. 2 au fost executate lucrări doar în interiorul imobilului. Tot cu fonduri guvernamentale, în această comună au fost reabilitate şcolile de la Piatra Fântânele şi Mureşenii Bârgăului, astfel că infrastructura educaţională  este una la cele mai înalte standarde.

 

Modernizarea străzilor, în linie dreaptă

Proiectul de modernizare a drumurilor de interes local, în valoare de un milion de euro, a ajuns la aproape o treime din execuţie. Practic, cu un milion de euro, urmează să fie asfaltate străzi pe o lungime de 6 kilometri. „Este un proiect în execuţie, în toamna aceasta vom avea vreo 2 kilometri de asfalt. Acum se lucrează la rigole carosabile, la alte amenajări. Majoritatea acestor proiecte cu finanţare europeană se vor încheia la finele anului 2020 sau începutul anului 2021. Practic, am lucrat mai mult la documentaţii, adică verificarea proiectelor tehnice,  decât va fi execuţia propriu-zisă”, a menţionat primarul Vasile Şut.

Trei proiecte pentru drumuri forestiere, în valoare de 4,5 milioane euro

O reţea de nu mai puţin de 30 kilometri de drumuri forestiere urmează să fie modernizată în urma implementării a trei proiecte finanţate din fonduri europene. „Din cei 30 de kilometri, 13 vor fi asfaltaţi, iar diferenţa va fi făcută cu macadam. Pentru un proiect, a început execuţia şi avem deja un stadiu de 30%. Al doilea proiect este licitat, în formula proiectare şi execuţie, s-a finalizat documentaţia tehnică şi urmează să înceapă execuţia propriu-zisă. Pentru al treilea proiect, AFIR ne-a avizat proiectul tehnic şi vom scoate la licitaţie contractul de lucrări”, ne-a explicat primarul Vasile Şut. Fiecare din cele trei proiecte are o valoare de 1,5 milioane euro.

         Lucrările de modernizare a drumurilor agricole, scoase pentru a patra oară la licitaţie

         Cea mai mare problemă în derularea proiectelor de investiţii o constituie deficitul de personal al firmelor de construcţii. Proiectul de modernizare a drumurilor agricole este cel care dă de furcă cel mai tare administraţiei bârgăuane. „La două sesiuni de licitaţii, nu am avut niciun ofertant pentru acest proiect. Am făcut nişte modificări în documentaţie, l-am scos pentru a treia oară la licitaţie, dar tot nu s-a prezentat nimeni. Am fost nevoiţi să facem nişte modificări radicale, aşteptăm să fie aprobate de către AFIR şi să încărcăm documentaţia din nou în sistemul electronic de achiziţii publice”, ne-a declarat edilul bârgăuan. Proiectul are o valoare de 1 milion de euro şi este finanţat prin Submăsura 4.3. din cadrul PNDR 2014-2020.

Încep lucrările de canalizare la Tureac şi Tiha Bârgăului

                   Cel mai mare proiect din fonduri europene vizează construirea rețelei de canalizare la Tureac şi Tiha Bârgăului. Investiţia, în valoare de 2,5 milioane euro, este finanţată prin Submăsura 7.2 - Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică. „În această săptămână semnăm contractul de execuţie, iar ulterior vom da ordinul de începere a lucrărilor”, a menţionat primarul Vasile Şut.

Cămine culturale, din fonduri europene, la Tiha Bârgăului şi Tureac

         Şi pentru proiectul de reabilitare şi modernizare a aşezămintelor culturale de la Tureac şi Tiha Bârgăului, cu o valoare de aproximativ 500.000 euro,  va fi lansată procedura de licitaţie pentru execuţia lucrărilor, după ce au fost avizate la AFIR proiectele tehnice. „Am avut foarte multe proiecte de avizat la Centrul Regional de la Satu Mare şi am avut timpi de aşteptare mari. A fost o perioadă în care trebuia făcută licitaţie separată pentru proiectare şi execuţie, ulterior s-a dat acceptul de a merge „la pachet”. De aici au apărut şi tergiversările, dar sperăm să ne încadrăm în termenele prevăzute”, a explicat primarul din Tiha Bârgăului.

         Prin Grupul de Acţiune Locală Bârgău-Călimani, va fi implementat un proiect de construire a unui spaţiu de garare utilaje, cu o valoare de 70.000 euro, din care 20.000 euro reprezintă cofinanţare de la bugetul local.

 

Fonduri guvernamentale, pentru canalizare la Piatra Fântânele şi 5 poduri!

Autorităţile locale din Tiha Bârgăului au derulat, în ultimii ani,  şase proiecte cu finanţare guvernamentală, prin etapa a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Patru dintre acestea au fost finalizate încă de anul trecut, care au vizat infrastructura şcolară, un proiect este în execuţie, respectiv construirea podurilor peste râul Tiha, cu stadiul destul de avansat, la care se adaugă şi proiectul de canalizare de la Piatra Fântânele.

Săptămâna viitoare, va fi făcută recepţia la proiectul de construire al celor cinci poduri din comuna Tiha Bârgăului, şi anume, pod la Bodeu (Tiha), pod la Graţian (Tureac), şi pod la Găvan, pod Uliţa Morii şi pod Uliţă Gicanu (Mureşenii Bârgăului), investiţie de peste 2 milioane lei.

Peste 20 de km de reţea de canalizare şi o staţie de epurare însumează proiectul de construire a unei reţele publice de canalizare la Piatra Fântânele. Investiţia, în valoare de peste 9 milioane lei, aproximativ 2 milioane euro, este finanţată prin PNDL II.

„Licitaţia a fost încheiată, fiind făcută atât pentru proiectul tehnic, cât şi pentru execuţia lucrărilor. Lucrările vor începe, în această perioadă”, ne-a declarat primarul Vasile Şut.

Potrivit acestuia, reţeaua va porni de la unitatea de alimentaţie publică de la cota 1200, iar staţia de epurare va fi ceva mai jos de Pensiunea Tihuţa, la coborâre spre Valea Străjii. Potrivit acestuia, este una dintre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru atestarea localităţii Piatra Fântânele ca staţiune turistică.

Din păcate, localitatea Piatra Fântânele nu a fost eligibilă pentru reţeaua de distribuţie şi de aducţiune de apă prin Masterplanul de apă şi apă uzată finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, astfel că vor trebui identificate alte oportunităţi de finanţare.

Din bugetul local, a fost făcută o aducţiune de apă pentru o parte a satului Mureşenii Bârgăului, iar pe măsură ce vor fi lansate sesiuni de finanţare din fonduri europene sau guvernamentale, se vor rezolva şi celelalte probleme.

Platformă de gunoi şi utilaje, printr-un proiect al Ministerului Apelor şi Pădurilor

Ministerul Apelor şi Pădurilor derulează o investiţie amplă la Tiha Bârgăului, care vizează construirea unei platforme comunale de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd, valoarea acesteia fiind de 1.8 milioane lei (390.000 euro). Contractul de execuţie este în procedură de achiziţii publice.

Este un proiect care va veni în sprijinul întregii comunităţi, atât din punct de vedere al protecţiei mediului, cât şi pentru fermierii care depun proiecte de finanţare. În plus, comuna va primi utilaje performante pentru a administra această platformă. „Platforma va fi amenajată în extravilanul satului Mureşenii Bârgăului. Foarte mulţi fermieri, care deţin animale, când depuneau proiecte trebuiau să arate că au o platformă specială sau că există una amenajată în comună, unde depozitează gunoiul de grajd.  Cred că mulţi crescători de animale au fost ajutaţi prin această investiţie, pentru că altfel ar fi trebuit să-şi facă ei, iar din banii pe care îi primeau trebuiau să aloce o sumă cu această destinaţie. Acum pot folosi acei bani strict pentru investiţiile din ferma lor”, ne-a explicat Vasile Şut.

Peste 800 de cereri de lemne de foc au fost deja  onorate

La Valea Străjii, în luna mai a fost înfiinţat un depozit de lemne, dar acesta va fi mutat lângă Podul Blajului, pentru a avea acces la electricitate şi pentru a reduce distanţele faţă de gospodăriile populaţiei.

„Am achiziţionat, în primul rând, prin Ocolul Silvic un TAF pentru exploatarea materialului lemnos, pentru a nu mai depinde de firmele de profil, care aveau interesul să-şi scoată lemnul lor prima dată. Pentru populaţie, avem aproximativ 7000 metri cubi. Pentru fiecare cerere, acordăm 4 metri cubi de fag şi 2 metri cubi de răşinoase. Din aprilie şi până acum, au fost înregistrate cam 1000 de cereri, din care am onorat 800. Diferenţa va fi dată în perioada următoare, pentru că avem partizi de lemn de foc de la 15 septembrie”, ne-a explicat primarul Vasile Şut.

Pentru instituţiile publice, combustibilul a fost asigurat încă din luna iunie.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5