Cornel Cotuțiu: Ma-ha-ha-la-ua

În această combinație de substantiv și interjecție adesea simt că trăiesc. Și nu numai eu. Și nu puțini dintre cei umiliți public în spațiul carpato-dunărean.
Pentru a te feri de contaminare, trebuie să faci efortul (zilnic!) de a evita acest mariaj civic socio-cultural și, inevitabil, moral-educativ. Și să te scuturi de scame îndărătnice de pe reverul vestonului.
Sunt două pricini care, de multă vreme, din păcate, îmi provoacă (ne provoacă) această stare a traiului nostru: calitatea actului de guvernare și (și mai deplorabilă) calitatea mass-mediei.
Încât un substantiv potrivit pentru aceste vremuri este „mahala”. Haideți la dicționar! Cuvânt preluat de la turci („mahaile”), înseamnă, precum știe toată lumea: cartier mărginaș, periferie, cartier al unui oraș; iar prin expresia „purtare de mahala”, se înțelege un comportament vulgar, suburban. Numai că acest comportament suburban s-a înălțat până la dimensiunea puterii legislative. Mai nou, cele două camere ale parlamentului (cuvântul nu merită scris cu inițială majusculă - obișnuință pentru a remarca prețuire, importanță), deci senatul și parlamentul - mai ales când se reunesc - dacă nu compun imaginea unui dormitor, atunci, pigmeii, ce le compun, devin energici, alergici, nesimțiți, orgolioși, manifestându-se în pitoresc stil de ma-ha-ha-la, prin îmbrânceli, huiduieli, urlete, blesteme (înjurătura e prea fină pentru actul decizional), amenințări dure.
Noi am împrumutat cuvântul „parlament” de la francezi, dar, la rându-le, ei l-au extras din bagajul lingvistic latin. Pentru strămoșii noștri însemna: loc special unde se dă naștere, se produce, se creează. Or, această actuală instituție românească înalt legislativă e un maidan; datorat însă nouă, electoratului, nouă, dar nici noi, la rându-ne, nu suntem mai breji. Mi s-ar putea replica, pe bună dreptate, că generalizarea acestui comportament public, totuși, poate fi atenuată prin blândețea unor vocabule, de genul „uneori”, „doar unii”, „câțiva”, „doar din când în când”. Nu, cu sau fără ele, precumpănește dimensiunea națională a urâtului, a inconsistentului, a imposturii, a cameleonismului. Iar finalmente, e potrivit să-ți amintești de vechea zicere „Cum-îi turcu-așa-i pistolu” și mă refer la guvern (nici el nu merită inițiala majusculă a stimei), care ridică faptele decizionale, în cel mai bun caz, la nivel de scară a bâlbâielilor.
Iar de la somnorosul Cotroceni se aude un hap-hap-ciu al binecuvântării: „România merge înainte.” Ba, mai mult, interesul pentru starea românului de azi, ajuns în vârtoasă degringoladă politică, cel extras din ma-ha-ha-laua Sibiului și instalat în ma-ha-ha-laua Capitalei, propune deunăzi națiunii române, pe câteva canale tv., să joace golf, pentru că sportul bla-bla-bla. Auzit-ai, bade Ioane din Răscrăcănații din Deal cât bine ți se vrea?
Apropo de ipostaza aceasta a camelionismului. Se știe, se vede, se aude cum cutare, pe care l-am votat ca aparținând partidului preferat, a trecut la alt partid, pentru a-și asigura astfel, șederea, în continuare, la înălțimea dormitorului sau a circului parlamentar. Mecanica aceasta a profitului o apropiu de un titlu lunguieț de pe coperta unei reviste vulgare românești: „Înainte de căsătorie, am trecut prin patul viitorului socru”. Se potrivește doar pentru „unii”, „câțiva”, „uneori”?
Am intrat astfel pe celălalt palier, amintit mai sus: Conținutul, calitatea mass-mediei din timpul prezent, mai cu seamă cea de la nivelul canalelor tv. Anticipez concluzia mea: E un ha-ha-loi-măs (ca să mă păstrez în stilul de comunicare ma-ha-ha-la-gist).
De ani de zile, sunt interminabile emisiunile tv. gândite cu un lejer cinism meschin. Multe dintre ele sunt destinate (vizibil!) unor categorii de telespectatori ce compun arealul ma-ha-ha-la-gist, de o morală bâlbâită și calitate culturală până la glezna găinii; „beneficiari” ai unui limbaj cacofonic, anagramat, o seamă de „protagoniști” (în știri, reportaje, dialoguri) dau satisfacție continuă acestor categorii de „consumatori”. Teme, știri predilecte: jafuri, crime, violuri, incesturi, incendii, accidente rutiere, confruntări între ma-ha-ha-la-giști și zisele forțe de ordine, limbaj de maidan, delapidări în instituții și ferme, justiție coruptă, analfabeti în posturi de decizie, clanuri atotputernice în raport cu legile noastre șchioape. Uneori, rubricile mimează ceea ce se pretind a fi, când, în realitate, sunt alcătuite pentru a da satisfacție celor care le subvențioează. Obiectivitatea în informație e vădit viciată, din motive partidice, mafiote. Doar mahalaua dorește ca un documentar, un interviu sau o dezbatere pe teme civice, să fie brusc întrerupte, pentru a difuza pățanii de stradă, imagini hilare sau revoltătoare - acestea tocmai contrastante cu problematica majoră abordată, din domenii socio-politice acute.
Nu puțini dintre noi, care ne considerăm mai puțin contaminați de cele înșirate mai sus, trăim într-o resemnare cronică. Iar uneori ne simțim ușor răcoriți, o clipă eliberați de starea preajmei, prin relatarea unor crâmpeie hilare sau prin rostirea unor metafore care stigmatizează subtil și, deopotrivă, compensativ, o stare majoră a timpului de-acum. Așa cum e oftatul metaforic pe care deunăzi un amic mi l-a împărtășit: „E atâta mizerie în jurul nostru, că ți-e și de mirare că brazii stau drepți.”

Cornel Cotuțiu