Costul unui bilet de autobuz va fi de 3 lei! Contractul cu TRANSMIXT a fost prelungit până în 2028
Consiliul Local Bistrița a aprobat, în ședință ordinară, modificarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ teritorială a municipiului Bistriţa nr. 48/L din 30 mai 2019 și încheierea actului Adițional nr. 7 la contract.
Operatorul de transport TRANSMIXT SA a solicitat Primăriei municipiului Bistrița prelungirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, modificarea unor trasee de transport public în scopul eficientizării acestui serviciu și a propus noi tarife de transport public local.
Astfel, Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bistrița, încheiat de Municipiul Bistrița cu operatorul de transport TRANSMIXT SA, a fost prelungit până la data de 30.05.2028.
De asemenea, a fost modificat Programul de circulație al mijloacelor de transport public local pe traseele nr. 1A , nr. 1B, nr. 8 , nr. 9 , nr. 10 , nr. 13 și 13A .
Liniile 15 și 15A se suspendă pe perioadă nedeterminată, din cauza utilizării foarte reduse a acestei linii încă de la înființarea acesteia.
O altă prevedere vizează modificarea tarifelor de transport public local de personae. Costul unui bilet crește de la 1,8 lei (cu maxim un transfer în 45 de minute după cumpărare) la 3 lei, valabil 60 de minute de la validare.
Noile tarife!
Citiţi şi:
- Modificări în planul transportului public judeţean
- 20 de puncte în şedinţa ordinară a Consiliului local al municipiului Bistriţa
- Consiliul Local al municipiului Bistriţa se reuneşte săptămâna viitoare
- Creşterea TVA generează scumpiri ale transportului în comun.
- Trasee de transport public, prelungite spre cartierul RAAL, Liceul Logos şi Complexul Wonderland
Adaugă comentariu nou