„Credința noastră este viața noastră. Memorii” de Cardinal Iuliu Hossu

„În numele Tatălui și Fiului și al Sfântului Spirit. Amin.
Mărire Ție, Doamne, mărire Ție, acum și pururea și în vecii vecilor, pentru toate câte mi-ai dăruit pe întreagă calea vieții mele, mie celui mai nevrednic rob al Tău, până în ziua de astăzi, când în numele Tău preasfânt încep a scrie șirele acestea, destinate scumpei mele eparhii, tuturor fraților preoți și fii credincioși, pe care Te-ai milostivit a mi-i încredința spre arhierească păstorire.
Deschide, Doamne Isuse, buzele mele, ca să vestesc lumina Ta în acest testament lăsat lor, pentru ceasul pe care Tu singur îl cunoști, când fără a-i mai putea vedea aș fi chemat la Tine, Preamilostive Doamne, în veșnicia nemărginitei milei Tale.”
Cu această Rugăciune se deschide primul dintre cele trei caiete de „Memorii” ale Arhipăstorului Bisericii Greco-Catolice Iuliu Hossu, nu de multă vreme beatificat sub autoritatea Sfântului Părinte Papa Francisc, care a decretat și a pus în faptă recunoașterea martiriului celor șapte Episcopi greco-catolici români, numiți Fericiți ai Bisericii Greco-Catolice: Vasile Aftenie – care a murit la 10 mai 1950 în spitalul închisorii Văcărești, căzut în urma unui accident cerebral în urma anchetelor și torturilor bestiale la care a fost supus în beciurile Ministerului de Interne din acea vreme; Tit Liviu Chinezu – a fost arestat împreună cu zeci de canonici și preoți greco-catolici, împreună cu episcopii, fiind hirotonit episcop în secret în urma unei corespondențe clandestine cu Nunțiatura apostolică, în lagărul de la Căldărușani; Valeriu Traian Frențiu – a murit în iulie 1952 în închisoarea de la Sighet, înmormântat fără sicriu într-un loc necunoscut din perimetrul localității; Ioan Suciu – a murit la numai 46 de ani în închisoarea de la Sighet, Administrator Apostolic al Arhieparhiei de la Alba Iulia și Făgăraș, cel mai tânăr episcop, „episcopul tinerilor” cum a fost numit; Ioan Bălan – a supraviețuit trei ani după ieșirea din închisoarea de la Sighet și a fost plasat în domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeș, apoi la Ciorogârla, a murit în 1959, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic din București; Alexandru Rusu – a fost în două rânduri arestat de comuniști, după detenția de la Sighet și domiciuliu forțat, a fost închis la Pitești, Gherla și Dej, a murit în închisoare, locul mormântului său fiind necunoscut; Iuliu Hossu – este cel care a citit Proclamația de la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918, în timpul detenției au fost nenumărate încercări din partea autorităților comuniste, solicitat să trădeze Biserica Greco-Catolică în favoarea Bisericii Ortodoxe, promițându-i-se până și scaunul patriarhal; Papa Paul al VI-lea l-a ridicat în 1969 in pectorem la rangul de cardinal, deși Episcopul a refuzat aceasta, și a murit în domiciliu forțat în 1970 la Mănăstirea Căldărușani, unde a izbutit să își scrie inegalabilele șiruri ale „Memorii”-lor, sub verdictul de neclintit, de atâtea ori rostit în anii de detenție: „Credința noastră este viața noastră”.
Cartea este o Rugăciune continuă, neîntreruptă. Toate au rostul lor și înțelesuri depline:
„Lăudat și preamărit să fii în veci pentru tot ce ne-ai dăruit pe această scumpă cale a Ta, pentru harul Spiritului Tău prea sfânt, care minunat s-a desăvârșit în neputințele noastre. Să fie acește șire pentru toți scumpii mei de mângâiere și întărire, să Te laude să și să Te preamărească prin fiii fiilor lor, să le fie lor sămânță bună a harului Tău dumnezeiesc, care să rodească îmbelșugat putere de viață din prisosință, pentru scumpa noastră Biserică, renăscută din durerile marii încercări.
Dă, Doamne Isuse, binecuvântarea Ta din înălțimea cerului Tău, ca tot ce voi rosti aici să fie spre mărirea, onoarea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
În paginile celor trei caiete de memorii, Iuliu Hossu scrie în mai multe rânduri că în arest – la Dragoslavele, Căldărușani și Sighet –, el nevrednicul, a avut „marea cinste a temniței pentru credință”.
Anul 1948 a devenit an crucial pentru Biserica Greco-Catolică. Autoritățiule române, de inspirație comunist-moskovită, au plănuit operațiunea de unificare a bisericilor românești, de „unire” a Bisericii Greco-Catolice cu Biserica Ortodoxă Română, principalul motiv al actului nefiind neapărat unificarea în credință a celor două Biserici, cât scoaterea de sub jurisdicția Vaticanului și a Sfântului Scaun a Bisericii Greco-Catolice, care reprezenta o ultimă legătură a țării cu structurile politice, laice și de credință din Europa. Sfântul Părinte Papa și Biserica Catolică trebuiau să dispară din gândirea și limbajul românilor, fiind acuzate, alături de celelalte „politici” europene și americane, de imperialism.
Volumul „Memorii” are un caracter testamentar, rostite cu Gură de Aur de cardinalul Iuliu Hossu, arată ca un text liturgic, o fără de sfârșit liturghie și rugăciune, iar însemnările memorialistice sunt structurate în trei părți:
Caietul I poartă titlul „Rămâi cu noi, Doamne, ziua se apleacă”, cuprinde perioada 1947-1950, începând cu arestarea, care a avut loc în București, noaptea, fiind ridicat de la locuința fratelui său Ioan Hossu, și internarea la sediul Ministerului de Interne, apoi, împreună cu toți episcopii trasportați la vila de la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldărușani, transformate în lagăre.
Caietul II, intitulat „Casa de jelanie și suferință”, cuprinde perioada 1950-1955 și descrie cei mai duri ai detenției la penitenciarul din Sighet.
Caietul III este intitulat „Surghiun în țara noastră scumpă” și cuprinde anii 1956-1961, ani de detenție și domiciliu obligatoriu stabilit la Mănăstirea Curtea de Argeș, la Ciorogârla și Căldărușani.
Cardinalul a scris toate aceste șire cu gândul sincer și scump, închinate poporului său, credincioșilor săi cu întemeiata convingere că Biserica Sa, Biserica lui Isus va renaște, va scăpa din surghiunul impus țării împreună cu toți cei vrednici și nestrămutați în credință.
Arestările ierarhilor și a unei părți din rândul clerului au fost operate începând din luna octombrie și au continuat în luna noiembrie a anului 1948. Aflați în domiciliu forțat la Dragoslavele, în seara zilei de 3 decembrie a sosit Patriarhul BOR, Iustinian Marina, care le-a adus Monitorul Oficial, care publica în nr. 281 din 2 decembrie 1948, decretul 358/1948 de desființare a Bisericii Greco-Catolice pe temeiul că toți credincioșii greco-catolici români au trecut la religia ortodoxă și astfel mitropolia, episcopiile, capitlurile și toate organele administrației bisericești sunt desființate și toate averile trec în proprietatea Statului și a Bisericii Ortodoxe. Această fărădelege a fost dată de Guvern în batjocură chiar în ziua de 1 decembrie 1948, scrie Iuliu Hossu, pentru aniversarea a 30 de ani de la Unirea Ardealului cu Patria Mamă, România, ea poartă lanțul robiei și al tuturor. Biserica Greco-Catolică a stat în fruntea obștii 250 de ani, se împlineau 250 de ani de la unirea Bisericii cu Biserica Romei, statornicie în fruntea neamului și a credinciosului popor.
De-a lungul detenției, în nenumărate rânduri, diferite persoane reprezentante a BOR sau ale Statului sau ale Siguranței le-au cerut renunțarea la cCredința lor și jurisdicția Romei, iar răspunsul Cardinalului a fost mereu același: „Credința noastră este viața noastră; acesta mi-a fost cuvântul pe întreagă calea aceasta, până în ziua de azi, și cu ajutorul Domnului, până la moarte, între orice împrejurări și cu orice jertfă”. Și astfel așa a fost.
„Memoriile – Credința noastră este viața noastră” sunt dovada unei vrednicii în Dumnezeu și în Isus Cristos fără de asemănare cu alte mari Rugăciuni ale lumii creștine.