Cresc tarifele de colectare a deşeurilor! La oraş -4,2 lei/persoană/lună, în mediul rural - 2,1 lei/persoană/lună
Consiliul Judeţean va dezbate astăzi, în şedinţă extraordinară, proiectul privind modificarea tarifului de preluare a deşeurilor municipale în vederea depozitării, perceput de SC Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deşeurilor SRL Boldeşti – Scăieni. În fapt, vorbim despre o majorare de la 42,82 lei/tonă, cât este în prezent, la 69,74 lei/tonă (fără TVA).
Astfel, persoanele fizice, inclusiv asociaţiile de locatari/proprietari din mediul urban ar urma să plătească 4,2 lei (inclusiv TVA)/persoană/lună, de la 3,50 lei cât este în prezent (creştere cu 18%). În zona rurală, tariful va ajunge la 2,1 lei (inclusiv TVA)/persoană/lună, faţă de 1,81 lei (plus 15%). Agenţii economici şi instituţiile publice vor avea un tarif de 321 lei (inclusiv TVA)/tonă, mai mult cu 8% faţă de tariful actual.
Modificarea tarifului este solicitată din cauza „schimbării semnificative a echilibrului contractual”, în sensul că prin contractul de concesiune încheiat de către Consiliul Judeţean şi operatorul unic au fost stabilite anumite cantităţi pentru depozitare, reciclare şi compostare deşeuri, iar acestea nu s-au realizat în decursul perioadei 2013-2014. „Faţă de ipotezele luate în calcul la stabilirea tarifului în documentaţia de atribuire, deficitul flagrant de cantităţi pe toate cele trei activităţi afectează structural derularea contractului, generând un dezechilibru contractual major în defavoarea noastră ca operator (...) Cheltuielile anuale efective generate de derularea contractului până în prezent au fost de 3,56 milioane lei. Realizarea unor venituri medii anuale de 2,03 milioane lei (n.n. – 28% din veniturile estimate), mult sub cele prognozate, a provocat o pierdere netă anuală de 1,55 milioane lei, până în prezent”, se arată în Memoriul tehnico-economic transmis de Vitalia.
Această majorare vine şi pe fondul faptului că populaţia încă nu-şi colectează „selectiv” deşeurile şi multe persoane nu şi-au făcut încă contracte cu operatorul. Probabil, în urma licitaţiei, preţul a fost prea mic...
Citiţi şi:
- Tarifele de salubrizare cresc! Vezi cu cât!
- Taxa de salubrizare creşte de la 1 ianuarie 2019! Din martie, se revine la contractele cu asociaţiile de proprietari!
- Vitalia solicită majorarea tarifelor de colectare a deşeurilor. Vezi cu cât!
- Primarul Bistriţei le cere mandat consilierilor municipali pentru a vota împotriva majorării taxelor de salubrizare
- Taxa specială de salubrizare rămâne la același cuantum și în 2024: 11,5 lei/persoană/lună!
Comentarii
CE ERA PREVIZIBIL, TINAND CONT DE SPECIFICUL ROMANESC,S-A INTAMPLAT. TE PROSTESC SA FACI CONTRACT OFERINDU-SI SERVICIILE LA O SUMA MICA, DUPA CARE , LA NICI 6 LUNI, VAICAREALA SI HOP TROP SALTA CU INCA 18%. PESTE 6 LUNI IAR NU AJUNG PT "CAPRICII" SI MAI CER VREO 20%, SI ATUNCI TE INTREBI: CA AM AVUT SI CE AM PIERDUT?. DACA NU E PROFITUL SUFICIENT DE CE NU RENUNTA LA CONTRACT, POATE SE GASESC ALTII CARE SE MULTUMESC SI CU MAI PUTIN. SAU E MUSAI SA FIE "S.C.vitalia"??????????
de ce in mediul rural este mai ieftin ? Poate pentru ca isi arunca mare parte din gunoi pe cursul raului ? Oricum de când s-au montat noile tomberoane,ca sa ajung in curte trebuie sa trec peste un maldar de gunoi.Multumesc!
Adaugă comentariu nou