Cristian Niculae: Vom moderniza toate străzile de pământ aflate în domeniul public al Municipiului Bistrița în decurs de 5 ani!
Bistrițenii primesc vești bune despre străzile din orașul lor! Turnăm ultimul strat de asfalt în zona Subcetate!
În cei 30 de ani de la Revoluție, lucrurile s-au mișcat lent în ceea ce privește investițiile în infrastructura de străzi din oraș. Cu excepția celor 32 de străzi modernizate în perioada 2007 – 2008 în urma contractării unui credit bancar, în Bistrița nu s-a investit aproape deloc în străzile orașului.
În ultimul timp lucrurile s-au schimbat. După asfaltarea a 83 de străzi în decursul a doi ani, vin cu o veste bună pentru bistrițeni:
Vom moderniza toate străzile de pământ aflate în domeniul public al Municipiului Bistrița în decurs de 5 ani. Vom derula investiții de introducere de rețele de apă și canalizare și vom extinde rețelele de gaz și electricitate, acolo unde aceste rețele nu există, vom extinde sistemul de iluminat public și după ce realizăm aceste lucrări, vom asfalta toate aceste străzi.
De asemenea, se vor continua lucrările de reabilitare a străzilor din tot orașul, prin programul de asfaltare din bordură în bordură, prin care se urmărește ca toate străzile și aleile dintre blocuri să arate corespunzător.
Se vor reabilita și moderniza toate trotuarele din oraș. Bordurile vechi, sparte sau degradate, vor fi înlocuite, scuarele și spațiile verzi de pe străzi vor fi reabilitate. Modernizarea trotuarelor se va realiza cu pavaj, pentru o întreținere mai facilă și pentru a înlesni intervențiile de reparații la defecțiunile și avariile rețelelor de utilități aflate în trotuare.
Asfaltarea străzilor este importantă pentru BISTRIȚA, este importantă pentru NOI!
Citiţi şi:
- Cristian Niculae: Începem asfaltarea străzilor propuse pentru 2020! Primele 18 străzi, asfaltate din bordură în bordură, în următoarea lună!
- Viceprimarul Cristian Niculae: În acest an va fi turnat un strat de asfalt, din bordură-n bordură, pe 47 de străzi din Bistriţa. Vezi care sunt străzile!
- Diana Morar, despre asfaltarea străzilor din Bistriţa: Sumele alocate sunt insuficiente. Banii de reparații se risipesc pe câțiva centimetri de asfalt
- Strada Dornei, asfaltată din bordură în bordură, după lucrările la reţeaua de gaz! Ce se întâmplă cu celelalte străzi
- Cristian Niculae: Ne dorim să accelerăm dezvoltarea comunităților din localitățile componente ale Bistriţei
Adaugă comentariu nou