Cristian Parasca (AJFP B-N): Bonificaţii pentru persoanele fizice care achită peste 90% din obligaţiile fiscale

            Pentru contribuabilii, persoane fizice, care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, obligaţiile fiscale stabilite prin declaraţia unică sau decizie de impunere anuală, după caz, bonificaţia se acordă astfel:

            1. Contribuabilii, persoane fizice, care au depus Declaraţia unică şi care şi-au acordat prin aceasta bonificaţia, prin menţionarea la rd. 2, rd. 5 şi rd. 8 ale lit. C. „Sumarul obligaţiilor fiscale datorate”, a sumei aferente acesteia, beneficiază de bonificaţie, reprezentând 5% din suma datorată, dacă achită cel puţin 95% din suma datorată, până la 15 decembrie 2018, inclusiv.

            Această bonificaţie se acordă prin efectul legii, fără a mai fi necesară comunicarea unui act administrativ fiscal din partea organului fiscal central.

            2. Contribuabilii, persoane fizice, pentru care au fost comunicate decizii de impunere anuală aferente impozitului pe venit anual pentru veniturile realizate de persoanele fizice în anul 2017, precum şi aferente contribuţiei individuale de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, pentru perioada 2016 – 2017, şi care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, cel puţin 90% din sumele stabilite prin acestea, beneficiază de o bonificaţie, reprezentând 10% din suma stabilită prin aceste decizii de impunere anuală.

            Despre acordarea bonificaţiei, organul fiscal central înştiinţează contribuabilii, persoane fizice, după expirarea termenului de plată pentru acordarea acesteia, respectiv 15 decembrie 2018, inclusiv. Efectuarea stingerii în evidența fiscală se aplică de organele fiscale până la data de 31.07.2019. După scăderea din evidența fiscală organul fiscal inștiintează persoana fizica cu privire la acordarea bonificației până la data de 31.08.2019.

            Procedura de acordare a bonificaţiei pentru plata cu anticipaţie a sumelor de plată, stabilite prin decizii de impunere anuală, este aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2906/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 27 noiembrie 2018.

               Constantin Cristian PARASCA,                                              

                          Şef administraţie

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5