Cristina Iurișniți: Bistrița are nevoie de o strategie pentru revalorizarea siturilor sale istorice
Vechea Cetate medievală merită mai mult decât indolența dovedită a autorităților!
Doisprezece ani au trebuit să treacă până când instituția abilitată prin lege să se ocupe de protecția monumentelor istorice din județ, respectiv Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național Bistrița-Năsud, s-a sesizat cu privire la construcția în mijlocul vechii cetăți a Bistriței, sit arheologic de categoria A, în anul 2004, a unei uriașe antene de telecomunicații.
Au mai trecut patru ani, în care nici autoritățile locale și nici cele de la București nici măcar nu s-au sinchisit de memoriul trimis, în sfârșit, la Ministerul Culturii, prin care se solicita aducerea în legalitate a construcției amplasate pe Dealul Târgului.
Așa cum a semnalat anterior și presa locală, cu privire la situația construirii unei antene de telecomunicații pe suprafața sitului arheologic de la Bistrița, punct „Burg”, având codul BN-I-s-A-01273, potrivit art. 23 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, intervențiile asupra monumentelor istorice se fac în condiții stricte, care necesită anumite proceduri și avize de la Ministerul Culturii.
Prin urmare, am solicitat atât Primăriei Bistrița, cât și Direcției județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud, să comunice de urgență situația detaliată a construcției acestei antene GSM pe suprafața unui sit arheologic de categoria A.
Consider că această crasă indolență vizavi de unul dintre cele mai importante situri arheologice din Transilvania, vechea Cetate medievală a Bistriței, trebuie să înceteze! Bistrița are nevoie de o strategie pentru revalorizarea siturilor sale istorice!
Prof. Cristina Iurișniți,
Deputat USR în Parlamentul României
membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați
Citiţi şi:
- Complexul Muzeal trage un semn de alarmă. Dezvoltarea imobiliară, lucrările de infrastructură rutieră sau utilități, pericole pentru siturile și monumentele arheologice
- Cristina Iurişniţi (USR) susţine revalorizarea şcolilor profesionale
- Salvgardarea monumentelor exploatării preindustriale a sării din Transilvania, în discuţie la Bistriţa
- Comisia pentru relaţia cu UNESCO susţine preluarea cetăţilor dacice în administrarea autorităţilor judeţene sau locale
- Castelul Teleki din Comlod va fi trecut în domeniul privat al judeţului, pentru a fi scos la vânzare sau concesiune. Englezii, interesaţi de castel
Adaugă comentariu nou